Site icon Editia de Dimineata

Brașovul va fi legat printr-o cursa aeriană directă de Tel-Aviv

Ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, a declarat în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni naționale că din această vară vor fi organizate zboruri Brașov – Tel Aviv.

Până acum, nicio companie aeriană nu a anunțat că va avea astfel de zboruri de linie, doar Dan Air și Wizz Air anunțând că vor avea curse de linie de pe Aeroportul din Brașov.

„Israelienii iubesc România. Și vin aici în număr din ce în ce mai mare. Am avut un număr mai restrâns în timpul COVID-19, pentru că oamenii nu au putut călători.

Și cred că industria aviatică are nevoie de ceva timp pentru a se recupera din asta. Dar vrem să ne întoarcem cel puțin la cifrele pe care le aveam înainte de pandemie, care erau de 300.000 de persoane.

Anul trecut, am avut doar 150.000.  Și am avut 100.000 de români care vizitau Israelul înainte de pandemie. Iar anul trecut, 2022, au fost 50.000. Așa că anul acesta vrem să ne întoarcem la cel puțin cifrele pe care le aveam înainte.

Și cred că suntem pe un drum bun, pentru că astăzi ne bucurăm deja de șase-opt zboruri pe zi de la Tel Aviv la București. Și avem deja zboruri directe către alte destinații din România.

În vară, vom avea zboruri spre Constanța, spre Suceava, spre Brașov, spre Cluj.  Așa că eu cred că vom atinge din nou aceste cifre. Israelienii iubesc România și vor să meargă în vacanță pentru că Israelul devine foarte aglomerat. Și românii iubesc Israelul, bineînțeles.  Da. Avem nevoie de locuri pentru vacanțe”, a precizat ambasadorul.

Potrivit acestuia, israelienilor le place aventura și preferă destinațiile montane, ca Sinaia sau Brașov, dar preferă și destinații ca Sighișoara, Sibiu sau chiar Transfăgărășanul, scrie Bizbrasov.

„Și le plac drumețiile, echitația și diferite tipuri de activități pentru copii. Iar România are multe de oferit, atât în București, dar mai ales în afara Bucureștiului.

Și sunt în căutare de mai multe destinații. Așa că depinde de fapt de antreprenori, de companiile de turism, să răspundă cererii. Și există o cerere uriașă.

Imaginați-vă că aveți 2 milioane de israelieni care merg în Turcia în fiecare an. De ce nu ar veni și ei în România? Este doar o chestiune de a oferi servicii, de a avea infrastructura și de a avea spirit antreprenorial”, arată sursa citată.

Exit mobile version