26 iunie 2024, 13:56

Britanicilor le-a rămas Brexitul mic

Doar un sfert dintre britanici mai văd, în continuare, țara lor în afara UE, cea mai mică pondere de după referendumul din 2016. 40% dintre cei care au votat atunci pentru plecarea din uniune sunt acum de acord că Brexitul a înrăutățit situația economică.

Sondajul “British Social Attitudes” a fost realizat de Centrul Național pentru Cercetare Socială, între 12 septembrie și 31 octombrie 2023. Conform răspunsurilor, doar 24% dintre britanici consideră că Regatul Unit ar trebui să rămână în afara Uniunii Europene, față de 36% în 2019 și 41% în 2016, relatează Reuters.

Aproximativ 40% dintre votanții care, în urmă cu opt ani, au susținut ieșirea din UE, consideră că situația actuală a economiei s-a înrăutățit ca urmare a Brexitului, față de doar 18% în 2019. Aproape două treimi cred, acum, că imigrația este mai mare ca urmare a ieșirii din UE, comparativ cu doar 5% care se așteptau anterior să fie așa.

Sondajul, la care au participat peste 5.500 de persoane, a mai relevat că încrederea în guvern a scăzut la un nivel record. 45% dintre respondenți au răspuns că nu au “aproape niciodată” încredere că guvernul va pune nevoile națiunii mai presus de interesele partidelor politice.

La începutul lunii viitoare, Marea Britanie va organiza primele alegeri generale de la ieșirea oficială a țării din UE, în ianuarie 2020. În ciuda faptului că Europa a fost mult timp un subiect care a divizat politica britanică, problema Brexitului nu a fost o temă menționată până acum în campania electorală.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol