Site icon Editia de Dimineata

Bryan Adams, testat pozitiv. A doua oară în decurs de o lună

Planurile cântărețului Bryan Adams au fost date peste cap, din nou, după ce a fost testat pozitiv pentru Covid-19, pentru a doua oară în decurs de o lună, relatează CNN

Rockerul a fost testat pozitiv după ce a aterizat pe aeroportul Malpensa din Milano.

„Iată-mă aici, tocmai am sosit în Milano, și am fost testat pozitiv pentru Covid, a doua oară într-o lună. Așa că o iau spre spital. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul”, a scris el pe platforma socială, mesajul fiind însoțit de hashtagul #sohappyithurts.

La finalul lunii octombrie, Adams a fost nevoit să-și anuleze participarea la o ceremonie de la Rock and Roll Hall of Fame ca urmare a testării pozitive.

La acea dată, el preciza că este complet vaccinat și nu are niciun simptom.

Ce spune dr Faucci

Contactat de CNN, epidemiologul Anthony Fauci a explicat că, deși nu vrea să facă niciun fel de speculații legate de acest caz, cel mai probabil, Bryan Adams nu s-a vindecat în decurs de o lună, iar virusul a rămas în organism, astfel încât a ajuns să aibă două teste pozitive în acest interval, mai ales dacă are un sistem imunitar slăbit.

Citește și

Bryan Adams și Jon Bon Jovi au Covid-19

 

Exit mobile version