Site icon Editia de Dimineata

Bucureștenii nu vor plăti mai mult pentru gigacalorie în următoarele luni

Bucureștenii nu trebuie să își facă griji deocamdată pentru plata întreținerii întrucât vor plăti în continuare 164 de lei pe gigacalorie, spune Nicușor Dan. El a explicat că dacă se va majora tariful, facturile mărite vor veni abia la două luni de la adoptarea hotărârii de către Consiliul General al Municipiului București.

La finalul discuțiilor de la guvern cu premierul, Nicușor Dan a spus că este ”foarte optimist”, dar urmează o nouă întâlnire săptămâna viitoare.

„Am discutat despre contribuţia statului la subvenţia pentru gigacalorie pentru Bucureşti, dar şi pentru celelalte oraşe care au sisteme centralizate de încălzire. Al doilea subiect este intenţia municipalităţii, de 15 ani, de a prelua ELCEN şi a unifica producţia, transportul şi distribuţia energiei termice”, a declarat Nicuşor Dan, la finalul întrevederii pe care a avut-o cu şeful Executivului la Palatul Victoria.

”Sunt foarte optimist că o să primim un ajutor din partea statului”, a declarat edilul. Primarul general al Capitalei a cerut un ajutor de circa 980 milioane lei.

Răspunsul a fost că toată analiza o să fie făcută în contextul elaborării bugetului pe anul 2022, la care Guvernul a început să lucreze deja.

Pana la 1 martie nu se întâmplă nimic!

”Pentru locuitorii Capitalei, mesajul este că în acest moment tariful pe care ei îl au de plătit pentru gigacalorie este 164 de lei. Eventual, eventual, şi eu mi-aş dori ca acest tarif să crească în mod echilibrat, după cum v-am declarat ieri, dar acel tarif pe care eventual îl vom mări va fi plătit peste două luni de la momentul la care vom da acea hotărâre de Consiliu General. Deci pentru factura de noiembrie, care va fi plătită în ianuarie, bucureştenii să ştie că vor plăti 164 de lei, pentru factura de decembrie, pe care o vor plăti în februarie, dacă nu se întâmplă nimic în Consiliul General, bucureştenii să ştie că vor plăti în continuare 164 de lei”, a mai declarat el jurnaliștilor, întrebat ce mesaj are pentru bucureșteni.

Exit mobile version