29 noiembrie 2021, 0:59

Bucureștiul descris de Ethel Pantazzi: „Ca o femeie încântătoare, cu o mulţime de defecte, însă nespus de ispititoare”

„Pe de o parte, este occidental, parizian, elegant, pe de alta, este oriental, provincial și de o mizerie pitorească. Este întocmai oglinda ce reflectă cu fidelitate imaginea acestei țări vechi și noi în același timp, aflată la hotarul dintre Occident și Orient.”

În noiembrie 1911, canadianca Ethel Greening Pantazzi călătorește de la Galați, orașul unde locuia după căsătoria din 1909 cu Vasile Pantazzi, căpitanul portului, la București. Nu a fost prima ei vizită în capitală.

La câteva luni de la sosirea ei în România, în toamnă, a fost invitată la un bal organizat la Curtea regală. În volumul despre România, publicat în 1921, mărturisea că, înainte de a-l cunoaște pe soțul ei, Carmen Sylva a fost singura persoană din România de care auzise în vremea când era în Canada.

Comerț ambulant în București, în jurul anului 1880, gravură în lemn

Străduțe lungi, vânzători ambulanți, vălătuci de praf

Bucureștiul descris de ea, în câteva cuvinte, este asemeni unei femei încântătoare și plină de defecte, însă „nespus de ispititoare… poate în pofida defectelor sau poate datorită acestora”.

Din gara cea „frumoasă”, cu porți „impresionante”, Ethel Pantazzi s-a urcat într-o „trăsură somptuoasă, trasă de cai aprigi” ce străbătea „străduțe lungi, pline de case cu un singur cat și de magazine”. Astfel, a intrat în agitația tipică orașului pe care o surprinde, ca mulți străini, în detalii inedite în ochii ei, dar pentru localnici cât se poate de obișnuite:

Vânzătorii ambulanți își strigă mărfurile, iar țăranii își cară carnea, peștele și fructele cu o prăjină aruncată peste umăr, în vălătucii de praf.

Calea Victoriei, „o lume a clădirilor impozante și a magazinelor cu vitrine elegant aranjate, a trotuarelor proaspăt asfaltate și a mulțimii de oameni bine îmbrăcați…” (Ethel Greening Pantazzi) | Calea Victoriei, Piața Teatrului, perioada interbelică, fotografie de Nicolae Ionescu

Vitrine elegante, oameni îmbrăcați după ultima modă, prețuri exorbitante

Trăsura cea somptuoasă a intrat apoi pe Calea Victoriei, unde, „ca prin minune”, călătoarei i se deschide o cu totul altă panoramă, „o lume a clădirilor impozante și a magazinelor cu vitrine elegant aranjate, a trotuarelor proaspăt asfaltate și a mulțimii de oameni bine îmbrăcați, care defilează într-o procesiune de uniforme și veșminte rafinate, croite după ultima modă”.

Bucureștiul, a constatat apoi Ethel Pantazzi, „este cel mai scump oraș în care am avut nefericirea să-mi cheltuiesc banii”. La restaurante, prețurile sunt „exorbitante”, dar, nota ea, „cât de divine sunt restaurantele din București”:

Nici la Paris n-am gustat asemenea delicatese ca la Capșa. Restaurantul și cofetăria sunt locurile preferate ale celor din lumea bună. Fanții de toate vârstele, instalați la măsuțe de pe trotuar (când e vreme frumoasă) sorb apéritifs și cântăresc din priviri fiecare doamnă care trece pe lângă ei, de la zece dimineața până la miezul nopții.

Lăutarii Bucureștiului

În viața capitalei României, cafenelele și restaurantele aveau rolul lor semnificativ, observa autoarea și amintea de restaurantul Ionescu, renumit pentru „originalele hors d’œuvres” și unde, în grădina cu copaci și viță-de-vie, a ascultat prima dată muzică lăutărească:

Nu aveau un pian, ci doar un fel de harpă mare, așezată culcat, la care cântau cu niște ciocănele. Solistul, un violonist faimos în întreaga Europă, avea pieptul acoperit de decorații. Un prieten de-al lui B. (n. Basil, Vasile, soțul ei) mi-a spus că într-o seară a fost atât de impresionat de virtuozitatea acestui cântăreț, încât i-a lăsat un bacșiș de vreo 200 de dolari.

În vremurile vechi, când boierii erau încântați de cântecele lăutarilor țigani, le invitau starostele să bea un pahar de vin. După ce bea în sănătatea lor, paharul era trecut de la unul la altul și deseori era umplut până la buză cu monede de aur. Chiar și astăzi, acești violoniști oacheși țintuiesc cu privirea câte o doamnă atrăgătoare și par să cânte numai pentru ea – ba chiar se apropie de masa ei și-i cântă duios la ureche. Noblesse oblige – evident, cavalerul care o însoțește trebuie să se arate galant, răsplătindu-l generos pe lăutar.

„Cele mai bune magazine sunt pe Bulevardul Elisabeta, Calea Victoriei şi strada Lipscani (strada Leipzig).” (Ethel Greening Pantazzi) | Strada Lipscani, București, perioada interbelică, fotografie de Nicolae Ionescu

„Ca la Paris” și „ca la București”

Calea Victoriei, bulevardul Elisabeta și strada Lipscani aveau, cum a descoperit Ethel Greening Pantazzi, „cele mai bune magazine” și era suficient să le privești doar vitrinele pentru a te simți „ca la Paris”.

A văzut și în București același contrast constatat în Galați, unde un palat putea să fie înălțat lângă un bordei. Nu i-au scăpat privirii și auzului nici „omniprezenții pui de găină” și cântatul cocoșilor în zori, pe care l-a găsit „iritant”, dar „preferabil față de urletele câinilor din orașele de provincie”.

O plimbare la șosea

Nu putea lipsi o plimbare pe Șoseaua Kiseleff, și a amintit și de evenimentul lunii mai de la șosea, așteptat de toți și la care se părea că lua parte întreaga suflare a Bucureștiului:

În orice după-amiază frumoasă, de la patru la șapte, e o adevărată plăcere să te plimbi pe Chausée Kisselef, mezina parcului Bois de Boulogne. Toată lumea iese să ia aer, să vadă și să fie văzută. Frumusețea și eleganța femeilor sunt legendare; toți cei care trec prin București observă acest lucru.

De o parte și de alta a șoselei sunt o mulțime de café chantants şi restaurante în aer liber, grupate în zona cea mai mondenă, unde seara este mare agitație.

În mai, la Chausée are loc o bătaie cu flori. Anul acesta, principele Carol a fost centrul atenției, bombardând domnișoarele cu flori și fiind el însuși ținta a sute de buchete, brișca lui dispărând de-a dreptul sub povara florilor.

Regina Maria în parcul Palatului Cotroceni | Fotografie: Étienne Lonyai

„Un conac frumos, înconjurat de un parc minunat”

Despre Cotroceni, atunci palatul principelui moștenitor, Ferdinand, și al soției lui, principesa Maria, scria că este „un conac frumos de piatră, în afara orașului, înconjurat de un parc minunat”:

Într-unul dintre colţurile palatului principesa Maria a aranjat o colecţie neobișnuită de cruci de lemn adunate din toate regiunile României, pentru a le salva de la dispariție. E o mare diversitate de forme și tipuri și multe sunt vopsite – una peste alta, este un fascinant muzeu în aer liber.

Atracții pentru „iubitorii de artă sau de muzică”

Bucureștiul lui Ethel Greening Pantazzi era interesant și prin mulțimea de atracții pentru iubitorii de artă sau de muzică:

Simfoniile, operele, concertele sau expozițiile de artă sunt atât de numeroase, încât ar fi cu siguranță posibil să-ți petreci tot timpul savurându-le. Toată lumea pare să fie talentată și instruită la artă. Serile muzicale improvizate sunt dese, iar invitații iau parte la aceste evenimente cu cea mai mare naturalețe.

Două expoziții private de artă sunt uneori deschise publicului. Mi-a făcut deosebită plăcere s-o vizitez pe cea a domnului Kalinderu (n. Ioan Kalinderu, 28 decembrie 1840 – 11 decembrie 1913, a fost și administratorul Domeniilor Coroanei), mai ales că galantul domn ne-a însoțit, oferindu-ne explicații şi comentarii. Locuința dumnealui este o căsuță de modă veche lângă care s-a construit o galerie modernă.

Doamne din București la Hipodrom | Fotografie : Nicolae Ionescu

Hipodromul, locul unde se aduna „floarea aristocrației românești”

Unul dintre cele mai frumoase locuri din Bucureștiul acelui timp a fost Hipodromul, unde, în după-amiezile de duminică, din primăvară până târziu în toamnele cele blânde, se aduna „floarea aristocrației românești”:

Tribuna este impozantă și bine proporționată. Locurile de la balcon oferă o priveliște încântătoare asupra peisajului din jur. Caii domnului Marghiloman (n. Alexandru Marghiloman, 1854 – 1925, om politic) par să câștige toate cursele și poate de aceea publicul nu le privește cu foarte mare interes – câștigătorul e de la sine înțeles! M-a amuzat faptul că majoritatea (presupușilor!) spectatori păreau să nu dea nici o atenție curselor, continuând să se plimbe și să converseze cu spatele la arenă!


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.