Înainte de a ajunge un loc destinat petrecerilor, Centrul Vechi al Bucureștiului era locul de întâlnire al comercianților. Mai mult decât atât, însăși strada Lipscani, a fost denumită după bișnițarii veniți acolo pentru a comercializa tot felul de mărfuri aduse din Lipsca (Leipzig) și există chiar de la începutul secolului al  XVIII-lea.

Sectorul 3 al Bucureștiului se bucură de o moștenire culturală bogată din punct de vedere istoric, deoarece aici se regăsește cea mai mare parte a Centrului Vechi.  De-a lungul timpului, în această zonă au exitat o mulțime de hanuri și popasuri pentru cășători, pe ruinele cărora astăzi stau impetuos clădiri importante precum Banca Națională a României.

Călătoria prin Bucureștiul de altă dată pornește din cel mai vechi punct al orașului „Curtea Veche” și cuprinde o groază de povești savuroase despre Hanul lui Manuc, Hanul lui Hagi Tudorache, Hanul cu Tei, Hanul Șerban Vodă, Hanul Stavropoleos, Caru’ cu bere, dar și despre incendiile care-au lovit, din timp în timp, Bucureştiul şi care-au afectat, din păcate, şi locurile de târguială, veselie şi popas.

Povestea hanurilor bucureștene n-ar putea fi înţeleasă fără câteva preţioase detalii despre Curtea Veche, căci în jurul acesteia s-a dezvoltat întreg oraşul. Prima construcție fiind realizată în vremea lui Mircea cel Bătrân, la finalul secolului al XIV-lea, menționează Historia.ro.

Povestea lui Manuc Bei 

Hanul lui Manuc este cea mai veche clădire funcțională din centrul Bucureștiului, un  imortant obiectiv turistic şi monumet istoric.

Ctitorul Manuc Bei (Manuc Mirzaian sau Manuc Mirzaiam), s-a născut în 1769 la Rusciuk. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea obţine demnităţile de dragoman şi bei, vine in Țara Românescă în 1806 și este silit să se stabilească aici, din pricini legate de războiul ruso-turc. În același an începe și construcția hanului, arhitectura sa fiind destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreaţă a celor din secolul al XVIII-lea.

La mijlocul secolului al XIX-lea stabilimentul este vândut de mai multe ori, iar in 1862 proprietar devene Lambru Vasilescu. Acesta investeşte în reparaţia clădirii şi îi schimbă numele în „Marele Hotel Dacia” („Grand Hotel de la Dacie”). Acesta dispunea acum de două săli mari, care în curând au început să fie folosite pentru petreceri ale lumii bune a Capitalei şi pentru diferite evenimente mondene.
Începând cu iarna anului 1878 în aceste săli au început să fie organizate spectacole de teatru, de iluzionist sau baluri mascate.

Hanul cu Tei

Hanul cu Tei este unul dintre cele mai celebre şi vechi hanuri ale Bucureştiului, cu o faimă comparabilă cu cea a Hanului lui Manuc, şi singurul care şi-a păstrat forma iniţială. A fost construit în anul 1833 de către negustorii Atanasie Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici, numele fiindu-i dat de teii din curtea interioară. De asemenea, importanța actuală a hanului este dată de faptul că arhitectura sa a fost păstrată chiar și după 185 ani, ca şi sigiliile primilor proprietari („A.P.” și „S.P.”), care sunt vizibile și astăzi la intrarea dinspre strada Blănari.

 

Povestea din spatele Băncii Naționale a României

Clădirea Băncii Naționale a României are o arhitectură impunătoare, însă cu toate acesta ea ascunde o poveste fascinantă.

Înainte de a fi construită, pe locul acesta s-a aflat Hanul lui Șerban Vodă, ridicat între 1683-1686 de către domnitorul Șerban Cantacuzino, după modelul a ceea ce văzuse în Italia, construcției adăugându-i-se, în secolul al XVIII-lea, și o biserică.

Șerban Vodă nu a reușit să se bucure foarte mult de hanul construit, deoarece, la doi ani de la finalizarea acestuia, moare, iar proprietatea ajunge la mănăstirea Cotroceni. Cei de la mănăstire închiriau camerele și prăvăliile la prețuri mari datorită bunei poziționări a hanului. Situația aceasta fericită pentru egumeni nu a durat mult, deoarece incendiul din 1704 aproape a distrus hanul.

Fiind un important centru comercial, a adăpostit atât mărfuri scumpe în prăvăliile sale, cât și bancheri în odăile sale, iar pentru câțiva ani, în a doua parte a secolului al XIX-lea, a fost sediu al Tipografiei Statului. Terenul pe care se afla hanul a fost cumpărat însă de către Banca Națională, iar în anul 1883 hanul a fost dărâmat pentru a se putea construi edificiul BNR, finalizat șapte ani mai târziu.

 

 

---