20 aprilie 2021, 14:05

Bucuria de a trăi, de a picta. Magdalena Rădulescu, o lume în cântec și dans

„Trăiește pentru dragoste și pentru pictură. În dragoste și în pictură găsește fericirea de care are nevoie.”

„Secretul picturii Magdalenei Rădulescu constă în mișcarea personajelor, dansatori sau călăreți, într-un ritm baroc ce face din legende certitudini. E, de la Tonitza, cea mai impresionantă apariție pe care a cunoscut-o pictura românească”, scria Victor Eftimiu, citat de Cella Serghi în volumul autobiografic Pe firul de păianjen al memoriei, cu mențiunea că acesta „avea o colecție de tablouri de Magdalena Rădulescu, peste o sută de pânze bine alese”.

„O voce ca un abur”

Cella Serghi rememora prima ei întâlnire cu Magdalena Rădulescu (1902 – 1983), care, după cum a mărturisit scriitoarea, i-a fost, „într-o măsură, modelul pentru Marta”, pictorița din Mirona (inițial Cartea Mironei):

Pe trotuar, sprijinite de zidul cenușiu al blocului în care locuiesc și acum, peste drum de biserica sf. Constantin, am descoperit în pânze înrămate lumea de vis pe care o căutam de mult. Și am rămas fascinată… […]

– Le-am adus acum de la expoziție! a intervenit o fată brună, cu plete pe umeri, descinsă parcă din tablourile ei.

Avea o voce ca un abur, o voce de vis, îmbrăcată ca fetele care se joacă în fața oglinzii, improvizându-și costume de țigănci și prințese, cu multe mărgele și bijuterii.

Autoportrete

„Și-am intrat într-o altă lume”

Tot de la prima întâlnire, a intrat în apartamentul în care a locuit Magdalena în perioada bucureșteană:

Într-un apartament, la etajul al doilea, trecând prin vestibul, am zărit prin ușa deschisă spre hol un pian de concert și, în prelungire, o sufragerie cu bufetul masiv, înalt până la tavan. Dar pictorița a deschis o altă ușă și-am intrat într-o altă lume.

– Aici e atelierul meu.

În Mirona, se regăsește atmosfera atât de aparte din atelierul Martei, inspirat în parte de cel real; exuberanța artistei și bucuria ei de a trăi fiecare clipă se revarsă în pânzele ei, iar acestea sunt pline de viață, vitalitate, culoare.

Personaje de carnaval, scene inspirate din obiceiuri populare românești, nunți, dansuri, tradiții străvechi, portrete de florărese, acestea era printre subiectele preferate ale Magdalenei:

În atelierul Martei, un panou cât peretele reprezenta o horă cu fete despletite, cu fustele umflate de vânt. Altul, o scenă la coafor: cucoane cu figuri idiotizate, cu frunți sterpe, cu ochi goliți de orice expresie îmi aminteau de mama și de mătușile mele.

Erau apoi scene de circ; un clovn în picioare pe un cal, dansând cu o umbrelă deschisă; un Pierrot cântând la chitară tot pe un cal; un înger dormind pe o coamă de cal, și peste tot – păpuși dezaxate, păpuși care visează, peste tot bărci plutind pe nori în loc să alunece pe apă, fete proptite în vele în atitudini de grație și dans, cavaleri medievali, feți-frumoși orientali.

Pe pereți, printre tablouri, atârnau o funie de usturoi, un șir mare de ardei uscați, o cobză. În loc de pat, Marta avea pe jos o saltea, acoperită cu o pătură mițoasă de lână albă.

Prin ușile laterale, de sticlă, ale unui dulap se vedeau rufe de-a valma cu cojoace, cu basmale colorate. Pe rafturile care legau ușile erau îngrămădiți cai de plumb, binocluri, scoici, pietre, ochelari de soare cu sticle sparte, brățări, mărgele și o mulțime de alte lucruri care ar fi trebuit să fie aruncate. Printre toate astea, câteva cărți fără scoarțe și alte câteva legate în piele.

Portret Cella Serghi, Magdalena Rădulescu

„Două saltele, maestre!”

Conversațiile dintre Cella Serghi și Eugen Lovinescu întregesc portretul pictoriței boeme – „Lovinescu […] era refractar boemei la noi”, nota Cella. Una dintre acestea e legată de „salteaua de pe jos”:

— De ce umblă Magdalena cu țigani?
— Îi pictează, maestre.
— Bine, bine, dar să umbli cu coșul cu floricele?
— Niculina e cu floricelele. Magdalena i-o fi ținut coșul până ce femeia și-a alăptat țâncul.
— A văzut-o cineva cu sacul cu sticle goale.
— O fi ajutat-o pe Gheorghița să-l ridice în spinare.
— Mama ei e înrudită cu Kogălnicenii și ea doarme pe o saltea de paie!
— Pe două saltele, maestre. Învelite cu o splendidă cergă mițoasă. S-a dus anume s-o caute în Maramureș.

Magdalena Rădulescu, Dansul călușarilor, 1960

„Făceam senzație printre pictorii suprarealiști”

Magdalena Rădulescu a studiat la Academia de Belle Arte din München, apoi a mers la Paris unde și-a continuat studiile la Académie de la Grande Chaumière. Acolo l-a întâlnit pe Massimo Campigli (pictor italian, 4 iulie 1895 — 31 mai 1971). Când Magdalena avea 24 de ani, s-a căsătorit cu acesta.

Cella Serghi, amintea din întâlnirile Magdalena și poveștile pe care ea i le spunea despre perioadă pariziană:

«Eram foarte frumoasă pe vremea aceea!» mi-a spus cu seninătate, și făceam senzație chiar printre pictorii suprarealiști.
«Părul tuns băiețește, lipit și lustruit cu gomina, contrasta cu cerceii imenși, roți de argint, și cu taiorul bărbătesc. La gât, în loc de colier, purtam o zgardă de mops cu fire de păr țepos și ținte de argint. Jacheta descheiată lăsa să se vadă bluza, de un roșu aprins. În talie, umblam încinsă cu un brâu lat cu ținte bătute în piele.»
În jurul mâinilor, aproape până în coate, răsunau, probabil, aceleași brățări orientale pe care le purta și acum.

„Fantasticul predomină și creează miracolul unei realități noi, luxuriante, vitalitatea de a cuteza și care se sprijină pe o tehnică desăvârșită și o cunoaștere adâncă a legilor construcției.” (Ion Vinea) | Magdalena Rădulescu, Dans nocturn

Mahala, stridii stricate, o dragoste de artiști

În cei 12 ani, cât au fost împreună, Magdalena și Campigli au locuit în Italia, România și Franța.

Cella Serghi scria că, înainte de a pleca în Italia, „pictorița a trăit pe ultimele trepte ale sărăciei, într-o mahala a Parisului, în case care trebuiau dărâmate pentru insalubritate, mâncând stridii stricate fiindcă erau aproape gratis”; ea reda o conversație cu Eugen Lovinescu:

— Ei, cum se poate? mă întreabă Lovinescu. Părinții ei nu-i trimiteau bani? Tatăl ei e inginer. Foarte apreciat la Căile Ferate.
— Magdalena n-a vrut să se știe că împarte cu Campigli banii pe care-i primea și când era studentă. L-a convins să renunțe la gazetărie — scria ca să-și poată întreține mama — și să picteze. La Roma, unde s-a instalat, Campigli a răzbit în lumea mare, care începuse să-i comande portrete, în timp ce Magdalena ziua gătea, spăla, cârpea și noaptea începea câte un tablou pe care nu-l termina.
— De ce a divorțat?
— Pentru că voia să fie pictoriță și nu «la moglie di Campigli».
— Sau a lăsat-o el când a devenit celebru.
— Dimpotrivă, a venit după ea aici, și a vrut cu orice preț să o ducă înapoi în Italia. Dar Magdalena, artistă până în vârful unghiilor, voia să-și recâștige prin muncă anii pierduți, să ia totul de la început.

Magdalena Rădulescu, Carnaval

„Structura lor intimă – total diferită”

Krikor H. Zambaccian (1889 – 1962) scria despre Campigli – „pentru mine, e cel mai valoros pictor contemporan, arta sa are un stil propriu, un specific ce ține de tradițiile etrusce de la care pornește pentru a le interpreta în sensul cel mai actualal cerințelor artei”. Despre pictura Magdalenei: „A fost influențată de arta soțului său. Ea a divorțat dar nu și de pictura lui, după cum glumeam eu pe atunci.”

„Dialogul vizual” dintre cei doi este „evident”, scria Valentina Iancu, istoric de artă; la fel remarca și pictorița și scriitoarea Lucia Dem. Bălăcescu, „similitudini de gesturi, de atitudini, structura lor intimă fiind total diferită”.

Treptat, pictura ei „a evoluat spre alegoria vizuală în care dinamica și ritmul devin elemente centrale ale compoziției”, nota Valentina Iancu:

Pictura Magdalenei Rădulescu este într-un permanent dialog ancestral cu arta populară românească, frescele pompeiene, pictura rupestră sau arta primitivă africană.
[…]
Creaţia ei artistică poate fi plasată în proximitatea simbolismului şi a expresionismului, metoda de lucru fiind cel mai adesea suprarealistă.

„Magdalena picta legende.” (Cella Serghi) | Trei prieteni; Circul; Portret de fată

„N-am întâlnit un om mai fericit că lucrează”

Din 1946, Magdalena Rădulescu s-a stabilit definitiv în străinătate unde a lucrat, a pictat, a avut expoziții în diferite orașe din Europa.

Cella Serghi povestea despre Magdalena, în perioada în care a cunoscut-o la București:

N-am întâlnit, i-am spus maestrului, un om mai fericit când lucrează, mai fericit că lucrează. Magdalena a eliminat tot ce-i ia timp, energie și poate să-i umbrească bucuria de a trăi și a picta. Trăiește pentru dragoste și pentru pictură. În dragoste și în pictură găsește fericirea de care are nevoie.

„Notele” unor cunoscuți, protestele unor jurnaliști francezi

Născută în Oltenia, la Râmnicu-Vâlcea, Magdalena Rădulescu a crescut în Dobrogea, la malul mării, în orașul Constanța – unde s-a născut și Cella Serghi.

Istoricul de artă Valentina Iancu scria despre perioada în care artista a trăit în străinătate, informații aflate în „notele oferite Securității comuniste de unul dintre cunoscuții artistei”:

«Cu toate că toată viaţa şi-a dat aere de boemă, a dus şi duce o viaţă cumpătată şi laborioasă, e capabilă să muncească săptămâni în şir 12-14 ore pe zi», notează mai târziu într-o notă informativă dată Securităţii comuniste unul dintre cunoscuţii artistei.

Urmărirea artistei începe pe 27 septembrie 1963, an în care se afla la Nisa cu gânduri de repatriere. După război s-a stabilit în Franţa, unde a trăit foarte mult timp la limita subzistenţei.

La Marsilia a trăit într-o baracă, la Nisa a fost nevoită uneori să doarmă pe străzi.

«În străinătate este cunoscut faptul că Rădulescu Magdalena materialiceşte o duce foarte greu, rămânând datoare cu chiria, la restaurantele unde serveşte masa şi la magazinele unde se aprovizionează cu materiale.»

Lucrează în acelaşi ritm, expune la Nisa, Paris, Monaco, Roma, iar lucrările ei sunt uneori achiziţionate de colecţionari. Presa franceză a luat atitudine, ajutând-o parțial să iasă din mizerie. În urma protestelor unor jurnalişti, statul francez îi oferă un mic studio la Paris.

A dorit, la un moment dat, să revină în România, însă statul român i-a refuzat repatrierea. A trăit în Franța, până la sfârșitul vieții, în 1983.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.