Unul din 5 copii umilește în mod repetat un alt copil la școală, iar fenomenul ia din ce în ce mai multă amploare. Atât online, cât și prin interacțiunile directe în cadrul colectivităților din care fac parte, sute de elevi trec prin experiențe traumatizante care lasă urme adânci psihoemoţional.

Psihologul Ana-Maria Ciobanu precizează „Acest comportament violent reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic care poate conduce la traume și repercusiuni ireversibile asupra copilului și a modului în care acesta se adaptează la societate. Ceea ce conduce la acest comportament este în primul rând violența din mediul familial.
Al doilea factor major ține de școală şi de faptul că în şcolile din România, la nivel de programă şcolară, nu avem conţinuturi pedagogice care să îi ajute pe copii să dezvolte relaţii de cooperare, de empatie, de comunicare asertivă.”

În teorie știm cum stau lucrurile, dar am vrut să aflu poveștile adevărate din spatele cifrelor, cele care ne arată ce înseamnă cu adevarat bullyingul în România. Am vorbit cu o familie profund afectată de acest fenomen. Pentru a proteja identitatea membrilor familiei am ales nume fictive. Să-i spunem general familia Ionescu. Acestea sunt traumele prin care au trecut doua fete (să le numim Andreea și Denisa) a căror poveste seamănă cu experiențele prin care trec sute de copii în fiecare zi.

Pur și simplu mă uitam pe geam și un coleg m-a împins, încă nu s-a aflat cine.

Andreea are 14 ani și își spune singură că este diferită. Cântă la chitară, desenează, face vlogging și visează să fie arhitect. Până acum a schimbat două clase și trei licee, în speranța că va găsi un colectiv în care să fie în totalitate acceptată. Problemele ei au început încă din clasele primare: ” În clasele 1 – 4 am fost batjocorită pentru că îmi plăceau alte lucruri față de ei și încă țin minte episodul când un coleg m-a împins pe geam de la etajul doi și am căzut peste cineva. Pur și simplu mă uitam pe geam și un coleg m-a împins, încă nu s-a aflat cine. În clasa a 4 -a mi-au băgat un ac în spate, l-au atașat la scaun și tot în aceea perioadă am trecut pe lângă parcul unde se strângeau colegii după școală și toată lumea a strigat <Hai marș de aici!>”

În gimnaziu a sperat că va avea parte de o primire mai bună, oameni mai deschiși și prietenii frumoase, dar faptul că asculta rock și că purta haine închise la culoare se pare că reprezenta o adevărată problemă. „Mi se spune în toate felurile din cauza că mă îmbrac într-un fel, arăt într-un fel și își bat joc pe tema asta. Diriginta ia partea colectivului, nici ea nu e de acord cu mine și susținea că este vina mea și că trebui să mă schimb.”

La începutul clasei a 6-a s-a transferat, au urmat mai multe conflicte pe care le-a avut de lungul acelui an și acum, în clasa a 7 -a, lucrurile au devenit și mai rele.

Am avut nevoie de mai multe şedinţe la psiholog, am clacat de câteva ori, am plâns în hohote.

Mi-a povestit un caz recent care s-a petrecut online, pe grupul clasei de Whatsapp: „În ziua de Ajun, și-au bătut efectiv joc de mine și m-au întrebat de ce exist. Îi deranjează că am intrat în colectiv, că nu sunt ca ei…”

Deși poate pentru mulți, aceste lucruri sunt nesemnificative, Andreea era îndurerată și îmi povestea despre jignirile care i-au fost spuse, ce sunt greu de reprodus.

„Am avut nevoie de mai multe şedinţe la psiholog, am clacat de câteva ori, am plâns în hohote. Toate astea au avut un impact foarte mare asupra mea care m-au împins în depresie.”

Andreea a încercat să tragă semnale de alarmă cu privire la tratamentele la care era supusă zilnic. Inclusiv a vorbit cu dirigintele și a pregătit un proiect despre bullying pe care l-a prezentat în fața clasei. „Nu a fost cu succes pentru că elevii s-au luat și mai mult de mine pentru asta și nu am înțeles de ce. Am încercat să le arăt ce bine ar fi dacă toți am conviețui în pace.”

M-am întrebat până unde poate să ajungă această răutate și am primit răspunsul. Săptămânile trecute, cea mai bună prietena a Andreei a murit de encefalită, iar în mod ciudat, batjocura s-a transformat în acuze. „Când unii copii au aflat despre asta, au zis că e vina mea. Era cea mai bună prietenă a mea.”

Andreea primește multă susținere din partea familiei dar și de la un specialist care o ajută să depășească aceste episoade. „Merg la terapie de patru luni. Psihologul a văzut ce probleme am, a încercat să îmi dea sfaturi, mama a început să facă pași spre mine. Dacă vezi că ceilalți își bat joc de tine ai nevoie de prieteni și de familie lângă tine. Eu am câțiva prieteni cu care mai vorbesc și mă ajută să trec peste problemele astea, într-o proporție de 50%. Dar cel mai mult mă ajută mama și tata. Toată familia mă încurajează și îmi spun că lucrurile vor fi mai ok.”

Pentru a-și canaliza emoţiile cântă, desenează și face vlogging pe Youtube. „Am adus chitara la școală și au vrut să mi-o bușească de toate părțile. Legat de vlogging, mai nou au început să fie și feedbackuri pozitive pentru că mi-am schimbat conținutul, calitatea, sunt mult mai deschisă și nu mă mai bâlbâi. Mă ajută să interacţionez mai bine cu alții. Înainte abia puteam lega două cuvinte.”

Cu toate acestea, Andreea se declară optimistă că va depăși aceste momente cu bine și ca va putea să își continue drumul spre împlinirea viselor. „Nu cred că mă vor afecta aceste lucruri pe viitor. Chiar și acum pot să privesc ca o persoană mult mai matură și să îmi aduc aminte că deși mi s-au întâmplat acest lucruri sunt în trecut. Vreau să mă uit spre viitor și să nu mă afecteze. ”

Problema era simpla mea existență, sau așa am văzut atunci lucrurile.

Nu aceeași poveste a fost și în cazul surorii ei mai mari, Denisa. Perioada cea mai grea pentru ea a fost în jurul aceleași vârste, între 10 și 14-15 ani. Nu a putut să îmi zică unde a fost problema exact. „Simpla mea existență îi incurca. Așa am perceput atunci lucruri. Înțeleg că sunt unele persoane care pur și simplu nu te plac, dar e una să fie o persoană și altă 32 de colegi.” Problema e că în cazul Denisei, care la acest moment este în anul doi de facultate, lucrurile nu s-au oprit la simple batjocuri sau insulte.

„Cel mai des mi se zicea că sunt proastă. Chiar dacă ziceam ceva bun, tot proastă mă făceau. Era așa o dorință din partea colegilor mei de a se afirma și îi călcau pe alții în picioare. Așa am simțit.”

Denisa a învățat în clasele primare și în gimnaziu la un liceu considerat de elită din orașul din care provine, unde banul și influența familiei își spunea cuvântul. Mi-a zis că unele probleme au pornit de la faptul că părinții ei au refuzat să dea bani pentru cheltuielile nejustificate din clasă. „Când a fost vorba de necesități, au dat bani, la mofturi nu.” Acest lucru i-a adus antipatia colegilor dar și a dirigintei, fiindu-i cerut cont constant dacă are sau nu bani. „Mă luau la întrebări că de ce plecam în străinătate, dar nu dădeam bani pentru cadourile profesorilor. Conta cât contribui la fondul clasei. La noi așa era principiul.”

Știm ce înseamnă bullyingul, nu vrem să hărțuim la rândul nostru, dar exact asta facem. Suntem ipocriți.

Denisa susține că la ea problema cea mai mare a fost prima impresie lăsată în colectiv, dar și faptul că trecutul a urmărit-o. „Eu în clasele 1-4 am fost în aceeași școală ca și în gimnaziu. Am fost la o profesoară care m-a dărmat psihic, voiam să mă sinucid, era debilă. În același timp era un personaj în clasă care mă bătea încă de la grădiniță. Când am ajuns în gimnaziu, am nimerit cu o parte din foștii colegi în clasă, inclusiv cel de la grădiniță. Îmi dădeau add pe Yahoo și le-am dat ignor pentru că mi-au făcut rău și nu voiam să interacționez cu ei. De acolo a început. Mi-am câștigat porecla de <Ignor>. A fost ceva mic care a evoluat.”

Se pare că în cazul ei a primit o ștampilă de care nu a putut scăpa, chiar și în liceu și mai departe la facultate.

„La liceu m-am înrăit. Știu de ce am făcut asta. Când am venit s-a considerat de la început că am figuri de la fosta școală. M-au marginalizat din prima. Am încercat să le demonstrez că nu sunt așa. Veneai din altă parte, erau comentarii. Am avut un conflict cu un tip care nu făcea altceva decât să își bată joc de alții. Și-a dat jos pantalonii în fața mea. ”

Totuşi, pentru ea cea mai traumatizantă perioadă a fost în gimnaziu, iar copii inventau fel și fel de motive de râs. „Era o problemă în gimnaziu că nu aveam telefon cu touchscreen. Mă jucam pe telefonul unei colege și se arunca cu cornul și laptele în mine să vadă cum reacționez. Se distrau.”

Mi-a povestit și despre un eveniment semnificativ prin care a trecut, în care nici profesorii, nici colegii nu au fost alături de ea.

„Stăteam pe hol, vorbeam cu o amică. Două colege râdeau de mine. Au venit, m-au lovit o dată, de două, de trei ori, le-am zis să mă lase în pace. Mă trăgeau de geacă, mă împingeau. Simpla mea existență deranja. Eu doar stăteam și vorbeam, nu făceam nimic. Una dintre ele era verișoara tipului care mă bătea la grădiniță. M-am enervat și i-am da o palma. S-a întâmplat ca pe acolo să treacă doamna director adjunct. M-a luat de braț, m-a dus la ea în clasa, nu în clasa mea, m-a certat în fața elevilor ei, și ei strigau că e vina mea, deși nici nu știau cine sunt. A venit un coleg și mi-a dat un pumn în mână. Am plecat în grabă să o sun pe mama. Mama a venit și a cerut să se uite pe camere, diriginta a refuzat <Nu! Denisa e vinovată!> După ce s-au uitat pe camere colega mea a zis ca am trucat filmarea.”

Patru ani de zile și-a bătut joc de mine.

Denisa spune că cei mai răi în fenomenul de bullying sunt cei care nu se bagă și lasă lucrurile să meargă în continuare.

Ea realizează acum că unele din abordările ei nu au fost cele mai potrivite „Am fost la psiholog în clasa a 8-a și nu a avut nici un efect. Dacă greșesc trebuie să îmi spui. Acum mă uit în spate, e prea târziu.” Altfel, de multe ori s-a aflat în situația în care nu și-a mai putut stăpâni mânia.

„Am avut o colegă care la pauza mare în fiecare zi îmi punea piedică. Cădeam și toți râdeau de mine. Am răbufnit la un moment dat când a sărit odată la bătaie la mine și am luat-o de gât. S-a acumulat. Patru ani de zile și-a bătut joc de mine. Colegii o susțineau, dar părinții și-au dat seama ce s-a întâmplat de fapt. ”

Îmi uram corpul.

Din păcate, s-a întâmplat ceva ce avea să-i aducă și mai multă ură din partea celor din jur. Denisa a fost victima fenomenului de revenge porn, care era să-i aducă exmatricularea. „Mă simțeam rău în pielea mea. Mi-am făcut niște poze până la bust, în sutien. Le-am făcut pe laptop într-o seară pentru că voiam să îmi demonstrez mie că sunt frumoasă. Patru ani am auzit doar că sunt urâtă.” Pozele au fost luate din calculatorul ei de către un coleg de al ei, fără ca aceasta să știe.

„Persoana aceea a făcut un cont de Facebook cu pozele mele și numele meu. Am ajuns a doua zi la școală, știam că toată lumea va afla. O singură persoană și-a dat seama că nu eu am făcut contul deși aceea persoană vorbea în numele meu, dădea comentarii etc. Am fost făcută în toate felurile. Directoarea i-a spus mamei că sunt femeie de moravuri ușoare. În momentul în care mama a depus plângere la poliție, contul a fost închis. Era unul dintre colegi. Am aflat cine era dar nu m-am mai dus să mai reclam. ”

Despre contul acela a aflat toată lumea și din clasele mai mici și din alte licee, inclusiv cei din liceul la care s-a dus. „Altfel nu îmi explic gestul persoanei care și-a dat jos pantalonii.”

Îndurerată, Denisa mi-a povestit despre șocul pe care l-a trăit și faptul că era să fie exmatriculată pentru că numele liceului a fost asociat cu acel cont fals. Până la urmă profesorii au fost îngăduitori, a schimbat colectivul dar trauma a rămas în sufletul ei.

„Nu mai port decolteu că încă mă gândesc la cum m-am simțit atunci. Îmi uram corpul. Am avut ajutorul părinților mei care au înțeles situația. Mi-am pierdut încredere în mine și acum mă subestimez de multe ori. Nici acum dacă mă uit în oglindă, nu mă simt bine cu mine.”

Nu încurajați agresiunea! Nu încurajați violența!

Extrem de greu le-a fost și părinților să trecă de aceste momente. Mama celor două fete mi-a zis cât de important este să existe o relație apropiată părinte-copil. „Părintele trebuie să îl susțină, să-i fie alături, să-l iubească, să-i arată că lumea nu e așa haină și urâtă și să întreprindă măsuri prin care să vorbească cu cadrele didactice, cu alți părinți și să semnaleze aceste aspecte. ”

Mama fetelor susține că atunci când un copil este supus agresiunii colegilor lui dintr-o clasă sau dintr-o școală, părinți celor care au agresat trebuie să se adreseze acasă copiilor și să le explice că nu e ok cum au procedat.

„De cele mai multe ori părinții nu dau curs acestor aspecte. Dacă fetele mele ar agresa, și au fost dați când aveau diverse afirmații violente la adresa colegilor care le necăjeau, le spuneam foarte clar că nu le este permis să vorbească așa. Și ceilalți părinți ar trebui să vorbească la fel, dar, din nefericire nu prea se întâmplă lucrul acesta.”

Educația de acasă poate rezolva problema dar sunt situații când părinții sunt absolviți de vină pentru că acei copii au dezvoltat unele comportamente din cauza anturajelor proaste.

Mama celor două fete s-a aflat de multe ori cu mâinile legate, profesorii nu aveau pârghiile necesare de a acționa și poliția nu a putut intervenii. „Ce am putut să fac este să merg cu fetele la psiholog și să încercăm să le facem mai puternice să facă față la aceste hărțuiri.”

Legat de problema majora a Denisei cu fotografiile, mama ei afirmă:

„M-am dus la poliție. Poliția după ce a analizat a spus că nu intră la categoria de pornografie infantilă deci caz închis și dacă vreau mai multe să aflu, să merg la procuratură, ori, la momentul respectiv, ca să târăști prin tribunale și să supui un copil de 13-14 ani la un interogatoriu, nu mi-am putut permite luxul ăsta. E drept că ea a avut de suferit. ”

Mi-a mai povestit un incident prin care a trecut fata cea mică, Andreea, chiar recent.

„Andreea întârzie la ora de chimie, nici nu se pregătise foarte tare. Pentru că a întârziat, doamna profesoară a pus-o să cânte imnul României. Copilul a cântat doar prima strofă și profesoara îi pune patru, dar voia și să o umilească în fața clasei, așa că i-a pus pe ceilalți elevi să o asculte din lecția de zi. Nu a știut tot. Așa i-a justificat nota. A avut scuză. Cum poți să faci chestia asta? A pus-o singură să cânte în fața clasei și de când profesorul îi pune pe ceilalți colegi să evalueze alt copil? E un abuz și o umilință din partea unui profesor, în fața clasei. ”

Mama celor două fete înțelege foarte bine prin ce trec cele două că și ea la rândul ei a fost luată în râs de colegii ei: „Fiind copilul în anii 80 când foarte puțini aveau ochelari, mereu eram strigată <aragaz cu patru ochi>,  <chioară> sau <doi metrii fără cap> ,că eram înaltă, și în perioada de gimnaziu, când am văzut că mă strigă de atâtea ori, mi-am dat jos ochelarii și am zis că rezolvăm parte-n parte. Așa am știut eu să îmi rezolv problema atunci. Important e să nu te lași copleșit. ”

Ce rămâne de făcut?

Asociația „Salvați Copiii” a decis să tragă un semnal de alarmă prin lansarea proiectului #Desființați Recreațiile, Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale și coordonator în cadrul Organizației „Salvați Copiii”, a afirmat următoarele:

„Deși fenomenul violenței în școală se află de multă vreme în atenția autorităților și cercetătorilor, demersuri investigative care să vizeze cu precădere fenomenul de bullying, au fost realizate doar punctual, puține dintre acestea analizând fenomenul la nivel național.”- spune Diana Stănculeanu, pentru editiadedimineata.ro

România este pe primul loc în Europa în privinţa hărţuirii în şcoli, potrivit unui studiu realizat de Brandwatch. Este o realitate care ne privește pe fiecare dintre noi. Este în datoria noastră să nu închidem ochii la asemenea cazuri și să acționăm.

 

---