Site icon Editia de Dimineata

Campania UE ”Laptopuri pentru Ucraina”. Românii pot dona echipamente IT&C la centrul din Oradea

Acum trei luni începea campania ”Laptopuri pentru Ucraina”. DIGITALEUROPE, o organizație europeană care reprezintă industria tehnologiei digitale, în colaborare cu Ministerul ucrainean al Transformării Digitale și Comisia Europeană, a reușit să colecteze 13.000 de laptopuri, tablete și smartphone-uri care vor fi trimise în Ucraina, informează Comisia Europeană. Livrarea este programată pentru a fi expediată foarte curând către spitalele, școlile și alte instituții guvernamentale ucrainene.

Acest prim transport de laptopuri pentru Ucraina este alcătuit din donații primite la punctul de colectare din Bruxelles de la persoane fizice și companii din întreaga Europă. Cu ajutorul Mecanismului de Protecție Civilă al UE, dispozitivele vor fi trimise în Ucraina, unde vor fi distribuite de către Ministerul ucrainean al Transformării Digitale studenților, asistenților medicali și angajaților guvernamentali afectați de războiul din Rusia.

Lansată la 1 decembrie 2022, campania “Laptopuri pentru Ucraina” își propune să colecteze peste 50.000 de laptopuri, tablete și smartphone-uri pentru a ajuta școlile, spitalele și administrațiile guvernamentale să mențină serviciile esențiale și să se asigure că cetățenii ucraineni rămân conectați la internet.

Companiile și persoanele fizice încă mai pot dona dispozitive funcționale, în unul dintre cele 17 centre de colectare din Belgia, Cehia, Germania, Estonia, Spania, Franța, Lituania, Ungaria, România și Slovenia. În plus, sunt în curs de lansare noi centre de colectare. Cetățenii sunt invitați să doneze prin intermediul unuia dintre aceste centre, iar companiile private pot lua legătura cu Comisia pentru a organiza transferul donațiilor mai mari.

Românii pot contribui la această campanie prin donații de echipamente IT&C către Fundația Comunitară Oradea, cu sediul pe strada Republicii nr. 2, la etajul 2 din incinta Crișul Shopping Center.

Exit mobile version