Site icon Editia de Dimineata

Campionatele Balcanice 2017. România a devenit locul 1 la judo

Campionatele balcanice din această vară au adus multe medalii sportivilor români. De această dată, între 7-9 iulie, a avut loc în Pazardzhik, Bulgaria, Campionatul Balcanic de Judo, pentru juniori.

Tinerii din categoria de vârstă U21 au reprezentat România în număr destul de numeros la această competiție, mai exact 30 de judoka, este relatat de site-ul oficial al Federației de Judo România. Din totalul statelor participante, printre care Turcia, Bosnia și Herțegovina, Albania, Grecia, au fost prezenți 170 de sportivi, care s-au luptat, la propriu, pentru a înscrie cât mai multe puncte și astfel să poată urca pe podium.

Sportivii români au fost la înălțime, câștigând primele trei locuri aproximativ jumătate dintre cei 30 care au participat. Premiile sunt după cum urmează:

 

Nu doar la nivel individual românii s-au bucurat de succes. În urma clasamentului final al medaliilor per fiecare țară, România a fost situată pe locul 1. Pe locul secund s-a aflat Turcia, iar pe cel de-al treilea Bosnia și Herțegovina.

 

[sursă foto: Frjudo.ro]

Exit mobile version