Mortalitatea prin cancer este mai ridicată cu 18% în rândul pacienților cu diabet de tip 2 (în vârstă de peste 35 de ani) comparativ cu populația generală. Persoanele cu diabet au avut, de asemenea, aproape dublul ratei de mortalitate a populației generale din cauza anumitor tipuri de cancer colorectal, hepatic, pancreatic și endometrial, despre care se cunoaște că sunt mai prevalente la această categorie populațională.
Rata mortalității de toate cauzele a scăzut pentru toate categoriile de vârstă în timpul perioadei de studiu, însă povara cancerului este în continuare foarte mare pentru persoanele vârstnice cu diabet tip 2.
Concluziile aparțin unui studiu observațional de mari dimensiuni, condus de specialiști de la Universitatea din Leicester, publicat în Diabetologia. S-a observat și:
- Creștere cu 9% în cazul cancerelor mamare indiferent de vârstă și cu 4,1% pe an pentru femeile tinere cu diabet de tip 2
- De 2,4 ori mai multe decese înregistrate în cazul cancerului colorectal
Rezultatele subliniază nevoia de strategii de prevenție care aduc valoare pentru populație și cetățeni, precum și ideea că organismul uman este un sistem complex și trebuie abordat în mod integrat, mai ales în ceea ce privește prevenția primară.
Cercetarea s-a bazat pe date din Clinical Practice Research Datalink (CPRD), incluzând o perioadă de 20 de ani, 1998-2018.
Mai multe, pe raportuldegarda.ro