CITIRE

Când există dorință, există și o cale

Când există dorință, există și o cale

Nu e nimic nou sub soare când spun asta: mereu au existat femei care au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a inovație și a obliga lumea să evolueze, să meargă mai departe, să se schimbe în bine. Sau au găsit pur și simplu calea de a putea supraviețui într-o lume nu tocmai binevoitoare cu ele. Asta e provocarea.

Cum știm, au fost timpuri când femeile erau lipsite de o mulțime de drepturi pe care și le-au câștigat tot datorită unora care nu au vrut să renunțe la ceea ce aveau convingerea că aduce progresul. Și mai sunt încă timpuri și locuri unde femeile nu au prea multe opțiuni de a-și trăi viața cum și-ar dori.

Despre astfel de femei e vorba aici.

Anna Maria Lane (aproximativ 1755 – 1810), New Hampshire, Statele Unite | Sursa foto: Wikipedia

Anna Maria. În 1776, la 21 de ani, Anna Maria Lane s-a înrolat în Armata continentală (Continental Army), fiind prima femeie despre care există documente scrise că a făcut parte ca soldat din armată. Cu toate că au fost și atunci femei care însoțeau armata lucrând ca bucătărese sau îngrijitoare, despre Anna Maria se știe că s-a deghizat în bărbat pentru a lupta. Istoricii spun că, probabil, nu a fost prea dificil pentru ea să treacă drept bărbat, având în vedere că, în acele timpuri, soldații nu se spălau prea des și dormeau în uniformele lor.

Ea s-a înrolat pentru a fi alături de soțul ei. În una dintre bătălii a fost rănită și atunci, cel mai probabil, a fost aflată și identitatea ei. Totuși, a rămas în continuare pe front, alături de soțul ei.

Curajul ei i-a fost răsplătit cu suma de 100 de dolari pe care a primit-o an de an, întreaga viață. A murit la 55 de ani.

Și România a avut o femeie care a intrat în rândul armatei și a luptat ca soldat în timpul Primului Război Mondial, deși în acea perioadă regulamentele militare interziceau femeilor să facă parte din armată. Totuși, ea nu și-a ascuns adevărata identitate – e vorba de Ecaterina Teodoroiu.

Margaret Ann Bulkley (aproximativ 1789 – 1865), Irlanda | Sursa foto: Wikiwand

Margaret Ann. În 1865, James Barry, un chirurg militar englez, care a fost inspector general în Armata Britanică, a murit. El a fost răspunzător de spitalele militare și, de-a lungul carierei lui, a adus mari îmbunătățiri condițiilor oferite pacienților. A fost și primul chirurg din Africa de Sud care a realizat o operație de cezariană cu succes, în urma căreia și mama și copilul au supraviețuit.

Când a murit, o femeie i-a aranjat corpul pentru funeralii, moment în care a descoperit că James Barry era de fapt femeie. S-a aflat atunci că numele real a fost Margaret Ann Bulkley. Se spune că reprezentanții Armatei Britanice au fost atât de șocați de acest lucru încât au blocat accesul la toate documentele cu privire la el/ea – de-abia în 1950 au fost redeschise de un istoric.

Florence Nightingale, fondatoarea asistenței medicale moderne, a notat despre întâlnirea ei cu acest chirurg: „M-a ținut în picioare în mijlocul unui grup de soldați… toți de acolo s-au comportat ca niște gentlemeni în timp ce comportamentul lui a fost al unei brute. După ce a murit, am aflat că a fost femeie. Ar trebui să spun că a fost cea mai îndârjită ființă pe care am întâlnit-o vreodată.”

24 (1935 – 2009) din Brooklyn, New York City, Statele Unite | Sursa foto: Vanilla Magazine

Rena. În 1959, Rena Kanokogi, deghizată în bărbat, a câștigat o medalie la un turneu de judo, însă, după ce s-a descoperit că este femeie, a fost obligată să o returneze.

Înainte cu câțiva ani, un prieten i-a arătat o tehnică de judo pe care a învățat-o și ea a fost imediat interesată de artele marțiale. A povestit mai târziu că a fost atrasă de judo pentru că o ajuta să își păstreze calmul și să-și îmbunătățească autocontrolul.

Deși participarea la competiții a femeilor nu era explicită, femeile nu au încercat să se înscrie în asemenea probe. Până când Rena a făcut asta. Și-a tăiat părul băiețește și și-a pus peste piept o bandă care să-i ascundă sânii. Ea a fost atunci o alternativă pentru echipa ei – intra în joc doar dacă un coechipier, toți bărbați, era rănit și nu putea să concureze.

A jucat și a câștigat meciul împotriva adversarului și astfel echipa ei a obținut victoria. După premiere, organizatorul competiției a  întrebat-o dacă este femeie. A afirmat din cap și atunci medalia i-a fost luată înapoi.

Sisa Abu Daooh din Luxor, Egipt | Sursa foto: Time Magazine

Sisa. În 2015, o știre despre o femeie din Egipt a făcut înconjurul lumii. Timp de 42 de ani, Sisa Abu Daooh s-a îmbrăcat în haine bărbătești, cu pantaloni și galabeya, pentru a se putea angaja undeva și să aibă posibilitatea de a câștiga și bani. Soțul îi murise și avea o fiică de crescut. S-a întâmplat la începutul anilor 70, când era dificil, dacă nu imposibil, pentru o femeie din Egipt să se angajeze undeva și să fie plătită pentru munca depusă.

După 42 de ani, și-a făcut cunoscut secretul, însă tot nu a renunțat la modul de viață adoptat ce a ajutat-o să supraviețuiască. Fiica ei spunea: „ea este mama mea, tatăl meu, este totul pentru mine”.

Kathrine Switzer (născută în 1947) în Amberg, Germany | Sursa foto: WBUR

Kathrine. În 1967, Kathrine Switzer a făcut istorie la Boston. A fost prima femeie care a alergat la faimosul maraton din orașul american. S-a înscris cu un nume de bărbat, deoarece în acele timpuri era interzis pentru femei să intre în competiție. După ce s-a aflat că o femeie este printre alergători, organizatorii au încercat să o scoată de acolo și să o oprească.

„Ieși naibii din cursa mea și dă-mi numerele alea”, a povestit mai târziu Kathrine că i-a spus oficialul care apare în celebra poză. Tot ea își amintea despre acel moment și spunea despre sentimentele trăite: „Știam că dacă voi renunța, nimeni nu va crede vreodată că o femeie e capabilă să alerge un maraton. Dacă voi renunța, toată lumea va spune că a fost ispravă de dragul de a atrage atenția. Dacă voi renunța, accesul femeilor la competiții sportive ar fi fost ținut pe loc. Teama și umilința s-au transformat în furie.”

Din 1972, femeile au fost oficial acceptate să se înscrie la competiții de acest gen.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.