28 mai 2020, 10:30

Când lalelele înfloresc și lumea stă în casă

„Cum venea primăvara, chiar dacă era înşelătoare, nu mai aveam nici o altă preocupare decât să descoperim acele locuri unde am putea fi mai fericiţi. Singurul lucru care ne putea strica bucuria erau oamenii şi dacă evitam orice întâlnire cu ei, ziua mi se părea nelimitată. Oamenii îţi îngrădesc întotdeauna fericirea, cu excepţia câtorva, foarte puţini la număr, care sunt la fel de plăcuţi ca primăvara însăşi.” – Ernest Hemingway, Sărbătoarea continuă

E primăvară, iarăși primăvară, cum spune poetul, dar lumea din emisfera noastră, cu tot dorul de ea, se pare că o va privi mai mult de la distanță.

Primăvara în Grădina Botanică din București | Foto credit: Mira Kaliani

Nici Google nu a întâmpinat-o cum făcea de obicei în ziua echinocțiului, cu un doodle dedicat. În 2020, în situația în care se află în prezent omenirea, Google a ales, cât se poate de potrivit, să-l celebreze în acea zi printr-un logo special pe medicul Ignaz Semmelweis și să-i recunoască în fața lumii întregi meritul pe care l-a avut în susținerea importanței spălării mâinilor. Ceea ce m-a bucurat, pentru că munca acestui doctor merită să fie onorată și cunoscută. Născut în 1818, dr. Semmelweis are o poveste impresionantă și tristă, în același timp.

Dacă în această perioadă nu vom putea merge în locuri unde am dori să fim pentru a ne armoniza din plin cu natura, cu primăvara și florile ei, cel puțin putem aduce la noi, virtual, frumusețea acestui anotimp al renașterii, al speranței.

„Se reîntorc livezile acasă / În rochii înflorite până jos…”, Virgil Carianopol, Primăvara | Foto credit: Mira Kaliani

Chiar dacă nimeni nu ar putea spune vreodată cu exactitate momentul când vor alege florile să se arate lumii în deplina lor splendoare, un lucru știm cu certitudine: indiferent dacă vom fi sau nu acolo să le privim, ele vor înflori, așa cum fac în fiecare primăvară.

Și se mai știe ceva: dacă uneori oamenii nu pot petrece timp în mijlocul naturii, e suficient să privească fotografii frumoase cu natura ca să încarce din nou cu optimism și armonie. Așa spun studiile făcute: cine se uită la fotografii cu natura, va avea o dispoziție mai bună, va fi mai eficient în munca pe care o are de făcut și se va putea concentra mult mai bine. Să vedem.

Priveliște din livadă cu satul Mălâncrav și biserica fortificată | Foto credit: Mira Kaliani

Livada de la Mălâncrav

La începutul primăverii din anul 2019 m-am plimbat o zi întreagă prin livada de meri de la Mălâncrav, acolo unde gustul cel bun al merelor s-a păstrat, am făcut poze și am ascultat povești despre acel loc. Deși anul trecut primăvara a fost cât se poate de capricioasă, cum este de felul ei, m-am bucurat de soarele de aprilie, de pomi înfloriți, de priveliști cu acel sat pitoresc, unde se află și o biserică fortificată.

Cetatea Sighișoara | Foto credit: Mira Kaliani

Mălâncrav este la aproximativ 25 de kilometri de Sighișoara, unul dintre cele mai frumoase orașe din Transilvania, cu un centru istoric inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Stradelele cu caldarăm, turnul cu ceas și poveștile lui, casele vechi în culori pastelate, toate dau farmec acestei vechi așezări. În plus, primăvara înfrumusețează fiecare colț al cetății.

Într-o poiană cu narcise – am pășit cu grijă, le-am pozat, privit, m-am bucurat de parfumul lor și atât. Locul lor e acolo, în poiana lor. | Foto credit: Mira Kaliani

Poiana Narciselor

Sau poieni, pentru că în România sunt mai multe locuri unde pot fi admirate aceste delicate flori ale primăverii. Poate cea mai cunoscută este Rezervația Naturală Dumbrava Vadului, din satul Vad, comuna Șercaia din județul Brașov. Rezervația are o suprafață de 394 de hectare și pe teritoriul ei se întind păduri de stejari și poieni cu narcise.

O altă pajiște cu narcise, declarată rezervație naturală este în Munții Rodnei, la altitudinea de 1600 de metri.

Pajiștile cu brândușe

În multe zone din România, pot fi văzute, la început de primăvară, pajiști violete, acoperite cu brândușe. Una dintre cele mai cunoscute este Șaua Joaca din Munții Piatra Craiului, unde se ajunge pe un traseu ușor.

Între galben strălucitor și albastru odihnitor | Foto credit: Mira Kaliani

Câmpurile cu rapiță

În aprilie și mai, înflorește rapița și peisajele cu galbenul intens al acestei plante devin printre cele mai atractive pentru fotografi în acest sezon. În România, câmpuri cu rapiță sunt aproape peste tot și deseori încep de la margini de șosele și cât vezi cu ochii e galben orbitor.

Aprilie 2019, în Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca | Foto credit: Mira Kaliani

Grădinile botanice

De-a lungul timpului, în România au fost amenajate mai multe grădini botanice. Printre cele mai cunoscute, sunt Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași – cea mai veche din țară, înființată în 1856 –, Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca, fondată în 1920, și Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București, află din 1884 în spațiul din cartierul Cotroceni.

La Jibou, în județul Sălaj, a fost amenajată din 1968 o grădină botanică admirată de mulți. Grădina din Jibou poartă numele profesorului de botanică Vasile Fati, cel care s-a ocupat de organizarea ei.

Grădina Botanică din București | Foto credit: Mira Kaliani

În 2020, începând cu data de 22 martie, și grădinile botanice din România au anunțat că și-au închis porțile, pe o perioadă nedeterminată, până la noi decizii. Cei de la Grădina Botanică din Cluj-Napoca au promis, pe pagina lor de Facebook, că vor posta imagini cu înflorirea lalelelor, astfel încât, cu ajutorul florilor, să trecem cât mai optimişti peste această perioadă grea”.

Spectacolul cireșilor înfloriți, Japonia | Sursa imagine: tsunagu Japan

Hanami din Japonia

În Japonia, hanami, obiceiul de a admira îndeosebi cireșii în floare (sakura, floarea cireșului japonez), este printre cele populare, așteptate și atractive evenimente ale primăverii. Spectacolul cireșilor înfloriți începe spre sfârșitul lunii martie și durează până la jumătatea lunii aprilie.
Tot în Japonia, de la jumătatea lui aprilie până la sfârșitul lunii mai natura face un alt spectacol unic, cu flori și munte: oamenii se plimbă pe câmpuri nesfârșite încărcate cu flori roz, iar în fundal se vede muntele Fiji.
În 2020, însă, aceste momente oferite de primăvară au mult mai puțin privitori.

Parcul Keukenhof, Olanda| Sursa imagine: Holland

Lalelele de la Keukenhof, Olanda

Printre cele mai cunoscute destinații de primăvară ale Europei rămâne Parcul Keukenhof, aflat în apropiere de orășelul Lisse, la aproximativ 30 de kilometri atât de Haga, cât și de Amsterdam.
În 2020, în urma măsurilor impuse de situația actuală, expoziția de la Keukenhof nu s-a deschis în 21 martie, așa cum a fost planificat. Aceste restricții au fost stabilite în Olanda până în 6 aprilie. „Suntem pregătiți să deschidem în 7 aprilie, în ziua următoare după ce starea de urgență va înceta”, au anunțat pe pagina oficială a parcului, unde pot fi urmărite și actualizările.

Beautiful mountain landscape in the Bavarian Alps with village of Berchtesgaden and Watzmann massif in the background at sunrise, Nationalpark Berchtesgadener Land, Bavaria, Germany.
Photo taken on: May 19th, 2014

Florile de câmp ale Bavariei

La sfârșit de martie și de-a lungul lunii aprilie, pajiști nesfârșite din Bavaria, acest ținut de poveste al Germaniei, se umplu de flori de câmp, având ca fundal măreția Alpilor. Pentru priveliști și fotografii perfecte, Fodors recomandă ca punct de plecare orășelul Mittenwald și de acolo o drumeție pe un traseu marcat până la Lautersee.

Foto cover: Aprilie în Grădina Botanică din Cluj-Napoca | © Mira Kaliani


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.