20 septembrie 2020, 2:01

Când pământul „se închide” pentru gâze și ierburi. Tradiții și credințe populare legate de Ziua Crucii

Sărbătoare din calendarul popular, Ziua Crucii a preluat data de 14 septembrie și numele – Înălțarea Sfintei Cruci – din calendarul ortodox, după cum amintea Ion Ghinoiu în ‘Sărbători și obiceiuri românești’. 

Înălțarea Sfintei Cruci este „cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt”. În această zi, se sărbătorește „atât aflarea crucii pe care a fost răstignit Isus din Nazaret și înălțarea ei, în data de 14 septembrie 335, într-un loc înalt din Ierusalim pentru a o putea vedea întreg poporul, cât și readucerea ei la Ierusalim, în anul 629, după 14 ani în care a fost ținută în Persia”. 

Post până la stele.

„În această zi se cade ca toată lumea să postească, să nu mănânce frupt; pe alocuri se spune că e bine să postească omul toată ziua, nemâncând  nimic. Numai femeile însărcinate pot gusta din ce le va fi poftă în această zi”, scria etnologul Tudor Pamfile în ‘Sărbătorile de toamnă la români’. 

Pe vremuri, era obiceiul ca femeile să țină „postul crucii” – timp de o săptămână înainte de 14 septembrie nu mâncau de dulce, cu toate că, menționa Tudor Pamfile, este un post „nelegat la carte”, adică nu este „poruncit” de biserică. 

În ziua de 14 septembrie, femeile care țineau totuși acest post mergeau la biserică și luau anafură și aghiasmă, se întorceau acasă și nu mâncau, nici nu beau nimic, până când „răsăreau stelele pe cer”. Când stelele se vedeau, luat din anaforă și aghiasmă și apoi cinau. 

 

Credit foto: Mira Kaliani

 

Cea mai puternică armă: crucea.

Despre Înălțarea Sfintei Cruci, etnologul Tudor Pamfile scria că este una dintre cele mai mari sărbători creștine ținute de poporul român: 

„Crucea este arma cea mai puternică a Domnului și a omului […] Prin cruce se sfințește în fiecare zi omul, făcându-și semnul ei și tot crucea ajută la orice împrejurare, când Necuratul și duhurile rele stau să primejduiască pe creștin”. 

„Puterea crucii” se arată în orice: „Când pe om îl cuprinde o spaimă, scapă numaidecât dacă își aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost în anul acela Ziua Crucii”.

Pentru poporul român, crucea e considerată un semn sfânt; oamenii au împodobit-o dintotdeauna cu flori și ștergare frumoase. Pe ouă încondeiate, vase din ceramică sculptate, ii, țesături, sculpturi, crucea apare deseori ca ornament. 

 

Zilele Crucii.

În calendarul creștin ortodox, există trei zile ale Crucii într-un an. În ziua de 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai mare sărbătoare dintre cele trei; în duminica a treia din Postul cel Mare ce se ține înainte de Paști – Duminica Sfintei Cruci; în prima zi de August, notată în calendar ‘Scoaterea Sfintei Cruci’.

 

Credit foto: Mira Kaliani

 

Tradiții și obiceiuri legate de Ziua Crucii.

Poporul și-a creat, la fel ca pentru orice sărbătoare, diferite obiceiuri legate de Ziua Crucii. Câteva dintre acestea, așa cum au fost prezentate de Tudor Pamfile, într-un studiu din 1913, și de Arthur Gorovei, într-o culegere de credințe ale poporului român, publicată în 1915. 

În Ziua Crucii, nu se mănâncă nimic din ce are „înfățișare de cruce”, cum ar fi usturoi, nuci, pepeni, struguri, prune, pește.

Nu se muncește nimic și „fiecare este dator să meargă la biserică, ducând colive și poame pentru sufletele celor răposați”.

În Bucovina, în această zi, era obiceiul „să se pună curpeni de pepeni pe pomii care n-au dat rod în acel an, ca să rodească în anul următor”.

Fructele ce se duceau la biserică în această zi pentru a fi sfințite erau păstrate în parte până în ziua de Alexă (17 martie), când „se vor arde prin grădini laolaltă cu cuiburile de omizi ce se vor culege în această zi, pentru ca pomii să se afume ca să fie feriți prin chipul acesta de omizi, peste vară”.

Dacă tuna după Ziua Crucii, era semn că toamna va fi lungă. 

„Fel de fel de buruieni și poame pentru leacul oricărei boli”, ultimele din an, adunau oamenii în această zi.

Perjele (prunele) ce se strâng de ziua Crucii sunt bune de bubă rea (vânătăi sau umflături la încheieturi). 

Se crede că nu e bine a rupe călinele înainte de această sărbătoare, căci vremea se va face imediat geroasă.

Se spune în popor că brândușele de toamnă sunt ale celor trecuți în neființă și nu e bine să fie culese. | Credit foto: Mira Kaliani

 

Cârstov. 

„De Ziua Crucii, aveau loc „diferite practici apotropaice şi fertilizatoare în grădini şi livezi, se pomeneau morţii şi li se împărţeau alimente şi vase de ceramică, așa cum se făcea în Moldova și Bucovina. În sudul ţării, unde sărbătoarea se numeşte şi Cârstovul Viilor, se începea culesul viilor și «bătutul» nucilor”, scria etnologul Ion Ghinoiu în ‘Zile și mituri’.

Cârstov – cuvânt din vechea slavă, ‘krŭstŭ’, ‘cruce’, ‘krŭstovŭ dĭnĭ’, adică ‘ziua crucii’ –  e denumirea cunoscută și folosită mai ales în sudul ţării și este numele popular al sărbătorii creștine din 14 septembrie.

Când Pământul «se închide».

În fiecare an, când se apropie echinocțiul de toamnă, în ziua de 14 septembrie, de Ziua Crucii, Alexie (Alexă), patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape, “închide” Pământul – și îl “deschide” în preajma echinocțiului de primăvară, în 17 martie. 

Pământul însă nu «se închide» numai pentru vietăți, ci și pentru ierburi:

„De Ziua Crucii vorbesc toate florile și-și arată părerea lor de rău că se usucă. Acele plante care încă își mai păstrează viața, se socotesc a fi necurate sau a fi menite altor scopuri decât nevoilor și desfătărilor omenești.” 

Tot poporul mai are o vorbă: cine găsește fragi după Ziua Crucii, nu trebuie să le mănânce, fiindcă sunt doar pentru cei trecuți în neființă. Și despre brândușele de toamnă se zicea că sunt tot pentru sufletele celor morți. 

Iar dacă pământul se închide pentru gâze, „e firesc lucru ca și păsările să se călătorască”.

 

Credit foto: Mira Kaliani

 

Pastorale: oile coboară de la munte.

În apropierea acestei sărbători, vremea începe să se răcească, se apropie echinocțiul de toamnă, și în unele zone „se socotește ca zi de soroc, când turmele de oi trebuie să scoboare din munte.”

Ultimele plante de leac.

Tradițional, Ziua Crucii este și o zi destinată culegerii ultimelor plante de leac, scria etnograful Ion Ghinoiu.

De Ziua Crucii, lumea obișnuia să ducă la biserică „tot soiul de frunze și flori de văzdoage, boz, micșunele, busuioc, și altele”, care se puneau de jurul crucii. După ce termina slujba, preotul ridica crucea, „o închina în patru părți și o dată la mijloc”, apoi lua un mănunchi de flori și îl ducea la altar. 

„Norodul caută ca prin toate chipurile să dobândească cât de puține flori sau frunze”, despre care exista credință că lecuiesc durerile de cap și de dinți. Tinerele puneau din aceste flori sfințite în apa pe care o foloseau pentru a se spăla pe păr, „crezând astfel că nu le va cădea părul”.

Bune de leac însă se spunea că erau plantele adunate din grădină sau de pe câmp, chiar dacă nu se duceau la biserică pentru a fi sfințite – singura condiție era să se culeagă de Ziua Crucii. Mătrăguna și năvalnicul se foloseau în farmecele de dragoste. 

Casa era ferită de tunete și trăsnete, dacă se puneau din aceste plante sub streașină.

Dintre fructe, prunele se duceau la biserică pentru a fi sfințite și se foloseau apoi ca leac pentru „durerile de cap, cele de dinți ori umflături”.

În Ziua Crucii, feciorii își puneau prin buzunare fire de busuioc „ca să-l joace la horă, crezând că în chipul acesta răutățile vor fugi de la dânșii și cinstea îi va încununa pretutindeni”.

 

Credit foto: Mira Kaliani

 

Struguri și nuci.

Tradițional, la Ziua Crucii sau Cârstovul Viilor, 14 septembrie pe Stil vechi, era bine să se înceapă culesul viilor, scria Ion Ghinoiu. Tot în această zi, se băteau nucii din vii – în viile vechi, erau mulți nuci. „Bătutul” nucilor se făcea cu o prăjină de lemn „pentru a le transmite rod și în anul următor”.

Crucea de pe cer.

Constelația Lebăda era numită în popor, în general, Crucea, iar la vederea ei oamenii își făceau semnul crucii și rosteau «Doamne ajută!»:

„În închipuirea poporului, aceasta e Crucea pe care a fost răstignit Hristos. De aceea, țăranii când o văd noaptea, se închină la ea, zicând că li s-a arătat Isus Hristos”, scria I. Otescu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.