30 noiembrie 2020, 6:48

„Când poți reuși să spui pentru ce iubești o femeie, n-o iubești cu adevărat.” 22 de cugetări memorabile de la Garabet Ibrăileanu

„Când o «cugetare» este un rezumat fericit al propriilor tale cugetări asupra unui lucru, atunci simți acea cunoscută bucurie de a te regăsi în cartea pe care o cetești.” – Garabet Ibrăileanu

Într-un volum Cugetări de Garabet Ibrăileanu, publicat în 1989 de editura Albatros în colecția Cogito și îngrijit de Sergiu Selian, au fost adunate, alături de aforisme din Privind viața, gânduri pe care Ibrăileanu le-a răspândit în toate scrierile lui, de la recenzii, eseuri, monografii, studii critice, la cunoscutul lui roman, Adela, dar și în cursul de istorie a literaturii moderne susținut la Universitatea din Iași între anii 1909 – 1914.

Născut în 1871, la Târgu Frumos, într-o familie de origine armeană, a crescut în apropiere de Roman, la o moșie de la Poiana lui Iurașcu (azi, Poiana Negri din județul Bacău), locul unde, mărturisea mai târziu, a cunoscut natura. A studiat la Facultatea de litere și filosofie din Iași, unde ulterior a fost profesor. A murit la 64 de ani, în 1936, la București.

„Cugetările lui Ibrăileanu sunt compensații spirituale pentru un singuratic chinuit de demonul cunoașterii. Sensibilitatea vibrantă și puterea de observație a criticului sunt dublate de o intensă dispoziție reflexivă, vădită de-a lungul întregii sale activități și numai în vremea când a scris maximele (adunate în placheta Privind viața) și romanul Adela. […] Cugetările, publicate după multe îndoieli (exprimate odată în 1918, într-o scrisoare către Topîrceanu), au cunoscut un proces complicat de elaborare, de reluări succesive, atunci când nu au fost abandonate din teama de a nu fi banale sau că ar trăda prea deschis sufletul autorului”, scria Mihai Drăgan într-un număr din 1971 al revistei Tribuna.

Garabet Ibrăileanu, portret; O scrisoare trimisă lui Garabet Ibrăileanu | Sursă imagini: „Mihai Eminescu” Central University Library Iasi, Digital Library, Fondul Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu, portret; O scrisoare trimisă lui Garabet Ibrăileanu | Sursă imagini: „Mihai Eminescu” Central University Library Iasi, Digital Library, Fondul Garabet Ibrăileanu

Citind din cugetările lui Ibrăileanu – unele, cum e firesc, supuse mentalităților epocii în care a trăit autorul lor, și-au pierdut valabilitatea în zilele noastre, păstrând rostul documentar – „se compune portretul unui filozof aplecat, meditativ, asupra problemelor sociale, morale, sentimentale”, nota Sergiu Selian.

Tot Sergiu Selian comenta: „Erudiției și competenței profesionale i se adaugă experiența de viață care i-a permis lui Ibrăileanu să facă observații dintre cele mai pertinente și să tragă concluzii dintre cele mai temeinice privind natura umană și comportamentul oamenilor. Una dintre utilitățile aforismelor este aceea de a oferi cititorului o învățătură în chip de pildă, o cheie comportamentală.”

S-a strâns un secol de când Ibrăileanu a împrăștiat cugetări în scrierile lui, multe dintre ele memorabile. Sau cel puțin așa ar trebui.

Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede. Nu spune nimic rău despre tine, căci toți te vor crede.

Amintirile – o muzică ce ne vine de undeva de dincolo de orizont.

Când poți reuși să spui pentru ce iubești o femeie, n-o iubești cu adevărat.

De cele mai multe ori n-o iubești pentru că are calități, ci are calități pentru că o iubești.

Nici un popor nu poate și nu trebuie să fie refractar la cultura celorlalte popoare, și cu atât mai mult un popor rămas în urmă.

Oamenii în general nu preferă minciuna, adevărului. Le utilizează pe amândouă fără nici o preferință, după nevoie.

Cea mai subtilă dintre plăceri e aceea de a fi simplu, modest, naiv, supus, prevenitor, a avea aerul că înțelegi cât mai puțin sau nimic din ceea ce nu ți se spune, dar în același timp a înțelege tot și a privi totul cu detașare și cu o liniștită ironie.

Bunătatea e un dar gratuit al naturii tot atât de rar ca și inteligența ori frumuseța. A ierta prostia ori urâțenia și a condamna răutatea este explicabil, dar nu este filozofic.

Foto: Karolina Grabowska/Pixabay

Foto: Karolina Grabowska/Pixabay

Într-o societate adevărat civilizată, n-ar fi nevoie de legi care pedepsesc; ar fi nevoie numai de niște sentințe care să propună numai ce e mai bine.

În țările unde rezistența cetățenească e mai mică, adică în țările înapoiate din punct de vedere al vieții cetățenești, acolo deci unde suspendarea libertăților e mai dăunătoare – tocmai în acele țări libertățile se suprimă mai des și mai îndelungat.

Când triumful este aproape și, pentru a face ultimul pas, ți se cere o ticăloșie nu-i așa că-ți vine greu să nu o faci?

Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copii.

Copiii nu acționează ca oamenii mari, nu merg pe făgașuri cunoscute, determinate de idei, de presiunea socială, de norme de morală și de „sociologie”. Viața copilului e spontaneitate, neprevăzut. Adultul continuă. Copilul începe mereu; acțiunea lui e mereu creație nouă, din nou.

Orice societate are organizarea – și dacă vreți și guvernul – pe care le merită.

Nimic mai primejdios pentru sufletul unui om decât dreptul suveran asupra altor oameni. Imediat omul devine fiară.

Cultura nu e un lux, este un strict necesar. Fără cultură un popor nu poate rezista în concurența vitală dintre popoare.

Foto: Engin Akyurt/Pixabay

Foto: Engin Akyurt/Pixabay

Se zice că trece timpul. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp. După cum unui călător din trei i se pare că trec arborii din câmpie, așa și nouă ni se pare că trece timpul. În realitate, nici arborii, nici timpul nu trec, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veșnic același, asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul.

Toți oamenii doresc un lucru simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se comporte astfel încât să le fie bine  lor – și le e necaz dacă cumva universul, la începutul lui, a apucat pe o altă cale decât în vederea acestui scop.

Nu-ți chinui inima că în anumite momente din trecut nu ai luat alte hotărâri, nu ai făcut alți pași care te-ar fi dus în viață pe un drum mai bun. Orice pas făcut, orice hotărâre luată nu puteau să fie altfel, pentru că orice vorbă a ta, orice act al tău stau față cu cifrele operate, ca un compus chimic față cu elementele care-l alcătuiesc. A regreta că n-ai făptuit altfel este ca și cum rezultatul hidrogenului și oxigenului ar regreta că nu-i aur, suma lui doi plus doi că nu-i zece.

Dacă, apucând pe un drum, ți-ai rupt un picior, nu regreta că n-ai apucat pe un altul, căci nu știi dacă nu ți le rupeai pe amândouă.

Tinerețea beneficiază de toate, chiar și de trecerea anilor.

În tinereță, când stările sufletești sunt vii și multe, timpul trece plăcut și încet, așa că, privind îndărăt la o distanță de câțiva ani, îți pare o eternitate. La bătrâneță, când stările sufletești nu mai sunt vii și se rarifică, timpul trece anevoie și totuși atât de repede, încât, privind înapoi, lucrurile de acum zece ani îți par că s-au petrecut ieri. Așadar natura, părtinitoare cu tinereța și ostilă bătrâneței, îi ia acesteia totul, îi dă celeilalte totul!


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.