CITIRE

Când vin sărbătorile – Cadouri speciale în anotimp...

Când vin sărbătorile – Cadouri speciale în anotimpul vinului fiert

Unora le place jazzul, probabil, dar nu despre saxofon, Josephine, gangsteri, e vorba neapărat. Așadar, unora le place decembrie. Ultima lună ce vine cu mirosul scorțișoarei din vinul fiert, cu atmosfera din preajma sărbătorilor ce aduce pentru unii bucuria de a dărui. Pentru alții, fericirea stă mai mult în a primi daruri; pentru mulți, sărbătoarea este să ofere cadouri, dar și să fie surprinși de alții cu acele lucruri mărunte și prețioase.

Din câte observ an de an, sărbătorile de iarnă îi fac pe oameni, cel puțin pe unii, mai generoși – deși ar fi minunat dacă lumea nu s-ar folosi doar de această perioadă de timp pentru a-și arăta sentimentele cele bune față de alții. În fine, așa e omul în linii mari construit, nu are timp și chef prea mult de alții și de generozitate, cu atât mai mult de făcut oricând cadouri. Când are însă timp, ar trebui să-l folosească din plin. Și să-l folosească bine. Ca ajutor în acest sens, niște sugestii ce nu strică nimănui; oricum, nu asta ar fi intenția.

Deci, câteva idei celor care doresc să ofere cadouri pentru familie, iubiți/iubite, prieteni/prietene, pentru nu contează cine, dar mai ales pentru ei și bucuria lor de a dărui. Aceste idei sunt doar cu scopul de a informa și de a oferi variante la clasicele și monotonele cadouri de decembrie. Din motive obiective, nu sunt aici detalii despre producători, nici linkuri către magazine și/sau către rețele sociale unde se vând. Doar idei, nimic mai mult – căutarea darurilor potrivite pentru fiecare o va face cine dorește (și găsește timp pentru asta).

Credit foto: Mira Kaliani

Noroc și bunăstare

Bufnițele sunt la modă, cel puțin pe obiecte decorative. Cum din timpuri străvechi, oamenii le-au atribuit păsărilor și animalelor tot felul de însușiri extraordinare, nici bufnițele nu au scăpat. De fapt, bufnițelor li s-au dat numeroase calități și o grămadă de defecte, așa că au tot felul de trăsături contradictorii. Pot fi prevestitoare de moarte, dar sunt și ocrotitoare. Simbolizează înțelepciunea și atrag bunăstarea, așa se spune. Tocmai de aceea, obiectele de orice fel – bijuterii, accesorii, haine – ce reprezintă bufnița sunt mereu în vogă și se spune că aduc noroc celui care le poartă, iar asta credeau și băștinașii Americii.

În Feng Shui se consideră că bufnița aduce noroc, bogăție și oferă vitalitate. Obiectele cu bufnițe sau pe care sunt decorate bufnițe pot fi cadouri minunate, de păstrat acasă sau la birou. Ca idei: felinare, ghivece pentru flori, accesorii (de la șaluri la ceasuri), căni/seturi de ceai, sacoșe.

Sursa foto: Pixabay

Răsfăț în frigul iernii

Cei care sunt fascinați de munte, vor găsi mereu o ocazie să ajungă la el, indiferent de anotimp. Cei care iubesc iarna și le plac plimbările lungi, nu vor fi ținuți în casă doar pentru că afară e frig de-ngheață apele.

Pentru ei, ca idei ca cadouri aș recomanda accesorii de genul, o pereche de mănuși impermeabile, ușoare și rezistente, care să protejeze mâinile de frigul iernii. Iar dacă au inserție e-tip ce permite folosirea ecranului de telefon sunt și mai grozave, mai ales pentru cei care nu pot renunța la device-uri nici în excursii.  

Alte idei din seria răsfăț în frigul iernii: căciuli – și sunt o mulțime de modele atât de simpatice încât aproape că ai vrea să fie rece doar ca să le porți –, șosete – din acelea călduroase, colorate, elegante –, fulare – preferatele mele, la fel ca eșarfele în celelalte anotimpuri.

Un cadou deosebit, cel puțin pentru mine, ar fi încălzitorul pentru diferite băuturi. Nu cred că sunt singura care găsește că e plictisitor să încălzești, să reîncălzești cafeaua, ceaiul, pentru că se răcesc prea repede în cană. Un astfel de încălzitor a fost inventat să așezi pe el cana cu ceai, cafea, ciocolată caldă, și el promite că va ține băutura caldă în așa fel încât să poată fi savurată pe îndelete. Hmm, dacă chiar așa este, atunci ar fi pur și simplu grozav, nu-i așa?

Sursa foto: Pixabay

Arome de sezon

Ceaiuri, de toate, pentru toți. Mi-ar plăcea să se schimbe mentalitatea rămasă de la străbuni că ceaiul se bea când ești… beteag (adică, bolnav). O carte bună citită la gura sobei merge perfect cu un ceai de plante; dar să fie plantă-plantă, nu ceai la plic.

Două dintre preferatele mele: ceaiul de rooibos, ce relaxează excelent și poate fi consumat și seara și care există chiar și în varianta specială pentru sărbători de iarnă, îmbogățit cu condimente ademenitoare, migdale, cuișoare, cardamom; ceaiul de cimbru, știți voi, antibioticul săracilor, dar are un gust minunat, ca să nu mai spun că răspândește o mireasmă nemaipomenită.

Chiar dacă unele ceaiuri de plante nu au un ambalaj prea arătos, nu vă lăsați păcăliți de exterior – în interiorul unui simple pungi de hârtie poate fi un ceai bun, aromat, sănătos.

Pentru cei care vor să dăruiască mai mult, un set pentru ceai sau cafea probabil va fi întotdeauna apreciat de cei care se bucură de aceste băuturi.

Vă amintesc rapid și de vin – o sticlă de vin de calitate e întotdeauna o idee bună de cadou, indiferent de sezon. Evident, iarna mulți preferă vinul fiert condimentat cu scorțișoară, cuișoare și alte minuni ce duc cu gândul la miresmele orientale.

Sursa foto: Pexels

Cărți, filme, daruri…

Asta îmi amintește de acel joc al copilăriei „flori, fete, filme sau băieți”. Cărțile nu se demodează niciodată, sper, în ciuda faptului că în sondaje românii nu apar neapărat printre cei mai înflăcărați cititori. În general. În particular, cu siguranță sunt mulți care iubesc să citească și cărți. Iar pe ei un astfel de cadou – fie că e vorba de o carte pe care și-o doresc sau de un album de artă – îi va face fericiți. În plus, o carte făcută cadou amintește mereu și de persoana care a dăruit-o.

Pe lângă cărți,  mai sunt și filmele pe DVD-uri – un alt fel de cadou simplu și plăcut.

Sursa foto: Pexels

În stil retro

Îmi plac lucrurile vechi, cele cu povești. Îmi plac magazinele de antichități unde privesc un pickup din alte vremuri și mă întreb oare ce povești a spus, cui i le-a spus și la ce povești i-a fost martor.

Acele lucruri vechi au o istorie, un trecut, și de aceea probabil că îmi face atâta plăcere să dăruiesc asemenea cadouri celor care știu că le prețuiesc la fel de mult.

Credit foto: Mira Kaliani

În stil tradițional

Obiectele splendide lucrate de meșteri populari din diferite zone ale României pot deveni daruri de preț. Câteva idei: covoare și cuverturi țesute manual la război, obiecte din ceramică (ceramica neagră de Marginea este una din cele mai elegante), ștergare ca podoabe în locuințe, obiecte lucrate în lemn (de la figurine la mobilier pictat).

Alte cadouri tradiționale – chiar dacă nu țin o viață, dar gustul rămâne mereu – ar putea fi preparatele făcute după vechi rețete. Acele bunătăți ce le amintesc unora de gusturile din vremea copilăriei: dulcețuri de toate felurile, de la zmeură, cireșe, caise la dovleac, lapte, nuci verzi; siropuri; un borcan de magiun, o bunătate tot mai rară.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.