29 martie 2024, 14:23

Canicula continuă. Cod galben de furtuni în 15 judeţe

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben de furtuni, valabil marți în 15 judeţe.

Între orele 13.00 şi 23.00, în zona Carpaţilor Orientali şi local în Carpaţii Meridionali, precum şi în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 25…45 l/mp.

Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului, precizează ANM.

Judeţele vizate sunt: Buzău, Dâmboviţa, Prahova şi Covasna şi parţial Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Suceava,Vâlcea şi Vrancea.

Meteorologii anunţă că valul de căldură continuă, până miercuri seară, în sud-vestul şi sudul ţării.

Disconfortul termic va fi ridicat şi local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 şi 38 de grade. Pe alocuri, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade”, anunţă ANM.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol