25 iulie 2021, 0:09

„Care să fie pricina?” Superstiția, apa și crucea

„Se știe acuma că pricina boalelor este necurățenia, cu toate acestea se vede că sătenii noștri nu se îngrijesc de curățenie. Care să fie pricina?”

„Nu trebuie să ne mirăm dacă bolile fac ravagii însemnate prin sate, unde ignoranța, necurățenia, hrana rea, locuința lipsită de aer și de lumină, constituie un mediu favorabil pentru îmmulțirea unor boli.

Singurul concurs pe care ni-l dă natura la apărarea contra bolilor nu este suficient, omul trebuie să ia și el măsuri preventive prin întărirea sănătății individului și a neamului, spre a face corpul mai puțin primitor pentru boli, prin curățenia, prin înlăturarea și distrugerea agenților care produc boli”, scria dr. Iacob Felix (1832 – 1905) în volumul Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea şi starea ei la începutul secolului al XX-lea, publicat în 1901.

„Cu regulile igienice, deși le aude din gura multora ori le-a învățat în școli, greu de tot se deprinde și anevoie intră în deprinderile lui.” (Mihai Lupescu) | Alex Antoniu, Albumul General al României, 1901

Despre „curățenie și boale”

În anul următor, în revista Albina, apărea un articol intitulat Curățenie și Boale, semnat de Th. D. Speranția, scriitor și folclorist, în care acesta, în încercarea de a-l face pe omul simplu de la țară să-și schimbe vechile obiceiuri, „spre a face corpul mai puțin primitor pentru boli, prin curățenie”, îi scria despre curățenie și boli și cele sfinte, încredințându-l că un om care nu se îngrijește nu poate să fie pe placul Domnului.

În acea perioadă, igiena a fost una dintre marile provocări ale „medicilor de plasă”, „medicii țăranilor”, cum i-a numit dr. Felix, și a specialiștilor în igienă, prin urmare însemnări, articole și sfaturi de toate felurile pentru a-i convinge pe oameni să urmeze câteva reguli simple pentru sănătate se regăsesc la mulți autori ai vremii.

Cum „a apucat din moși-strămoși”

Cu greu era scos țăranul din ceea ce „a apucat de la moși-strămoși” și mai ales când venea vorba de igienă, scria și Mihai Lupescu:

Regulile igienice îl lasă tot cum a fost, chiar și cei de astăzi, care au fost prin școli, tot nu se deprind cum e bine.
[…]
Cu regula, cu rânduiala, el, care-i crescut fără regule, greu se deprinde și, când scapă de asprimea ei, revine la viața lui de mai înainte.

Cu regulile igienice, deși le aude din gura multora ori le-a învățat în școli, greu de tot se deprinde și anevoie intră în deprinderile lui.

„Din vremuri de demult a rămas în mintea poporului că orice apă e curată, ori unde ar fi acea apă și ori de unde ar veni acea apă.” | Țărani la târg, pictură de Dimitru Ghiață (1888 – 1972)

O superstiție despre apă

„Se știe acuma că pricina boalelor este necurățenia, cu toate acestea se vede că sătenii noștri nu se îngrijesc de curățenie. Care să fie pricina? Le place lor să umble murdari? Le place să mănânce din necurat, ori nu știu ce este curat și ce este necurat?”, începea Th. D. Speranția articolul lui despre curățenie și boale.

„Pricinile” sunt diferite; o explicație era legată de superstiția țăranului „că apa e curată, sau mai bine zicând, superstiția că orice apă e curată”:

Din vremuri de demult a rămas în mintea poporului că orice apă e curată, ori unde ar fi acea apă și ori de unde ar veni acea apă. Ca urmare a acestei credințe e faptul că țăranul când vrea să se spele, să se facă curat, ia apă de oriunde o găsește și se spală cu ea.

Se spală pe mâini și pe față cu apă din orice gârliță, din orice băltac, din orice mocirlă. Îl vezi că se oprește pe drum și se spală cu apă de prin băltacurile de ploaie, cu apă de prin bălțile de pe drum, se șterge cu mâneca de la cămașă, își face cruce și se crede că de aci înainte s-a curățit, este curat.

Semnul ce „pecetluia faptul curățeniei”

Crucea, semnul făcut în mod obișnuit, ce „pecetluia faptul curățeniei”, are rostul ei și „nu trebue să se înjosească la lucruri necurate”, menționa Th. D. Speranția și îi scrie mai departe celui care se presupune că ar ști să citească și ar fi dispus să ia aminte:

Domnul nostru Isus Christos în adevăr s-a botezat în apă, s-a botezat în apă ca să spele în ea păcatul strămoșesc și să ne aducă iar în stare de a căpăta harul lui Dumnezeu și a ne învrednici de mântuirea sufletului; Domnul nostru a spălat în apă păcatul strămoșesc, dar nu l-a spălat în apă murdară, ci l-a spălat în apă curată, în apă mare și curgătoare, în apa Iordanului.

În apă curată deci trebuie să se spele omul ca să fie curat.

„Pentru ce gospodina duce rufele și le spală în apă curată? Pentru că numai în apă curată poate să iasă necurățenia.” (Th. D. Speranția) | Spălatul rufelor, 1895, pictură de Camille Pissarro

Una pentru suflet, alta pentru trup

„Spălarea cea de taină” și „spălarea pentru curățirea cea trupească, cea materială” trebuie să fie deosebite, menționa Th. D. Speranția și nota:

Spălarea cea de taină, adecă spălarea cea sufletească, este numai un simbol, numai un semn văzut, pentru că adevărata spălare se face în suflet prin puterea credinței; pe când spălarea cea trupească trebuie să fie chiar spălare materială.

Pentru ce gospodina duce rufele și le spală în apă curată? Pentru că numai în apă curată poate să iasă necurățenia. Apoi dacă necurățenia dintr-o cârpă nu iese în apă murdară, apoi mâinile și fața și ochii omului se pot oare curăți cu apă murdară?

„Slujba de duminică”, pictură de Ludovic Bassarab (1866 – 1933)

„Cu apă curată și cu săpun”

Pentru a-l convinge pe om că apa curată nu e de ajuns pentru o igienă corectă a făcut referire tot la texte religioase:

În psalmul Prooroc – Împăratului David (n. psalmul 51), în Miluiește-mă Dumnezeule se zice: Spăla-mă-voi cu esop și mă voi curăți (Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat, spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada), adică spăla-mă-voi cu săpun; va să zică pentru buna curățenie trebuie să te speli și cu apă curată și cu săpun.

Nici de prisos, nici de „inglindisală”

După ce a explicat că „spălarea cu săpun nu e lucru de prisos ori de lux ori de inglindisală (distracție) netrebuitoare, ci este în adevăr trebuitoare”, a detaliat, motivat și încheiat de ce e mai bine pentru fiecare om dacă se spală cu apă curată și săpun:

Când vrei să fii curat trebuie să te speli bine și când faci semnul crucii trebuie să fii curat; căci altfel, în loc de curățenie care e plăcută înaintea lui Dumnezeu, te faci vinovat că ai făcut semnul sfintei cruci peste un lucru necurat. Căci scris este încă în cele Zece porunci ca să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.

Semnul sfintei cruci este semnul mântuirii noastre, este semnul răstignirii Mântuitorului; de semnul sfintei cruci este legat numele lui Dzeu; deci nu este iertat a-l face peste lucruri necurate.

Spală-te curat și apoi fă-ți crucea;

Spală-te curat și îngrijește-te să fii totdeauna curat și atunci vei fi sănătos și darul lui Dumnezeu te va feri de boale.

Boalele se iscă în necurățenie. În curățenie e sănătate.

Foto Cover: Peisaj cu cumpănă, Camil Ressu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.