Editia de Dimineata

Carmen Sylva, gândurile unei regine: „Fiți bucuroși și zâmbiți. În zâmbet este pacea, care cuprinde totul în jur”

„Puțini sunt aceia care să se fi bucurat atât de mult ca mine când am împlinit șaizeci de ani. Când eram de douăzeci de ani doream cu ardoare să fiu de șaizeci. Mi se părea că…”

În mai 1905, un chestionar realizat de un cotidian din Berlin a arătat că numele Carmen Sylva se afla în topul celor mai importante personalități feminine ale epocii.

Regina Elisabeta a României, care a ales pentru scrierile literare pseudonimul Carmen Sylva (cântecul pădurii), a primit 142 de voturi, ceea ce a clasat-o pe locul doi, după Bertha von Suttner, prima femeie care a câștigat Nobelul pentru pace, și înaintea actrițelor celebre în acea perioadă Sarah Bernhardt și Eleonora Duse.

Marin Sorescu a povestit o întâlnire cu Borges, la Marrakech, din octombrie 1984. Când scriitorul argentinian a aflat că Sorescu este din România, i-a spus: „– Am citit o poetă română… cum o chema? (Gândul îmi zboară la câteva poete posibile… Oare care dintre ele?) – Carmen Sylva? – A, da, demult, demult.”

„Prin activitatea ei literară a făcut cunoscut pretutindeni regatul României”, scria Silvia Zimmermann în volumul Carmen Sylva – regina poeta. Literatura in serviciul Coroanei, publicat în 2013.

Regina Elisabeta cu Principesa Maria; Gravură realizată de pictorul și gravorul Constantin D. Stahi, 1877

Cântecul pădurii: „Am început să caut un nume în spatele căruia să mă pot ascunde”

Din 1880, și-a semnat scrierile cu pseudonimul Carmen Sylva, pentru a se face distincția între regină și poetă: „Am început să caut un nume în spatele căruia să mă pot ascunde, astfel încât să nu se poată observa cine eram”.

În 1874, fiica ei și a regelui Carol I, principesa Maria, a murit la doar trei ani, de scarlatină. Fetița s-a îmbolnăvit după ce a fost, împreună cu mama ei, la o casă de orfani din București. Scrisul a devenit pentru prima regină a României un refugiu al durerii provocate de pierderea unicului copil.

Puțini sunt aceia care să se fi bucurat atât de mult ca mine când am împlinit șaizeci de ani. Când eram de douăzeci de ani doream cu ardoare să fiu de șaizeci. Mi se părea că această vârstă e limanul desăvârșit al liniștii și păcii și că atunci viața, care a început pentru mine foarte viforoasă, ar trebui să se netezească și să oglindească numai în culori strălucite cel mai frumos apus de soare. Dar viața rămâne de cele mai multe ori întunecată și plină de enigme până la sfârșit. Nu viața se netezește, ci sufletul.

Pierderea copilului nu a dus la resemnare, „regina rămânând neconsolată întreaga viață. În locul moștenitorului dorit la tron, pe care ea nu a reușit să-l ofere regatului, în regină a crescut totuși dorința de a lăsa o moștenire spirituală. Pasiunea ei pentru poezie, care s-a dezvoltat inițial ca o ocupație de timp liber, iar după pierderea unicului copil, ca o mângâiere sufletească, a devenit în timp un mijloc de comunicare, transformându-se în activitate publică în serviciul regatului României. Pentru Carmen Sylva activitatea de scriitoare avea dimensiunea unei profesii, chiar a unei chemări”, scria Silvia Zimmermann.

Les pensées d’une reine (Cugetările unei regine), 1882, aforisme în limba franceză / via Carmen Sylva – regina poeta. Literatura in serviciul Coroanei, Silvia Zimmermann

Gândurile unei regine

În 1882, a apărut în limba franceză volumul Les pensées d’une reine, semnat de Carmen Sylva – după șase ani, a apărut a doua ediție completată cu noi aforisme, volum care i-a adus premiul Botta al Academiei Franceze.

Într-o scrisoare din Sinaia trimisă în iunie 1888 lui Mite Kremnitz, regina Elisabeta mărturisea:

Deunăzi unchiul meu mi-a spus să dorm mai mult și să am grijă de sănătatea mea. I-am zis ca urmașii vor întreba mai puțin de sănătatea mea și mai degrabă de operele mele. «Să nu-ți închipui că după ce vei muri va mai citi cineva un cuvânt scris de tine!» a spus el. Asta a fost cam crud, dar probabil foarte adevărat!

Probabil că unchiul s-a înșelat în această privință, probabil că, de-a lungul vieții lui, s-a înșelat în multe altele. Mai departe, câteva gânduri, aforisme, cugetări, scrise de Carmen Sylva, numai bune de citit și după mai bine de un veac de la moartea reginei Elisabeta a României. Sursele lor au fost volumele Carmen Sylva – regina poeta. Literatura in serviciul Coroanei de Silvia Zimmermann și Golden Thoughts of Carmen Sylva, versiunea „Gândurilor” în limba engleză din 1910.

Carmen Sylva pozează ca poetă, artistă și patroană a artei și culturii în România. Fotografie de Franz Mandy, Bucureşti, 1896, Arhiva Princiară de Wied din Neuwied / via Carmen Sylva – regina poeta. Literatura in serviciul Coroanei, Silvia Zimmermann

„Aforismul este ca albina: încărcat cu nectar și înarmat cu un ghimpe.”

Fericirea, un ecou

„Nu există decât o singură fericire: datoria. Nu există decât o singură consolare: munca. Nu există decât o singură plăcere: frumusețea.”

„Fericirea este precum ecoul: răspunde dar nu vine.”

„Câteva sute de petale colorate și parfumate sunt necesare pentru a forma un trandafir; și numeroase bucurii pentru a alcătui o fericire.”

Fotografie de Herman Koch, Neuwied 1900, Arhiva Princiară de Wied / via Carmen Sylva – regina poeta. Literatura in serviciul Coroanei, Silvia Zimmermann

Noblețea, înfățișarea, educația

„Ce este noblețea? Cele mai mărețe gânduri pot locui în cea mai amărâtă înfățișare, sub fața de maimuță a unui erudit, iar cele mai josnice înclinații și slăbiciuni într-o înfățișare regească. Noblețea este cu totul independentă de rațiune și educație. Un om poate avea cele mai fine maniere și să fie filistin, pe când celălalt își pune picioarele pe masă și este în întregime un prinț.

Unul pune lumea în mișcare cu gândurile sale și dacă îl întâlnim i-am da mai degrabă un ban de pomană; un altul nici nu poate să scrie ortografic, dar toată lumea îi face loc pentru că arată ca un mare domn.

Indiferența suverană față de micile mizerii ale vieții este nobilă, asemenea unui dulău mare care, lătrat de cei din jur, nici măcar nu își mișcă capul. La femei situația este mai dificilă, pentru că la ele frumusețea, grația, eleganța înlocuiesc noblețea care le lipsește.“

Elisabeta în timpul scrisului. Fotografie de Herman Koch, Neuwied 1879, Arhiva Princiară de Wied / via Carmen Sylva – regina poeta. Literatura in serviciul Coroanei, Silvia Zimmermann

Acel curaj de a fi altfel

„Suntem repede înclinați să judecăm pe cineva că nu își face datoria dacă nu intră în jocul înspre care este împins, dacă se abate de la drumul pe care i l-au stabilit tradiția castei lui sau pe care l-au gândit acea categorie de oameni.

Când în sfârșit are cineva curajul să fie altfel, să gândească și să acţioneze altfel, aproape că este omorât de ceilalți care nu știu altceva decât să urmeze căile obișnuite.

Mereu am spus asta: moda este făcută pentru femeile fără gust, eticheta pentru oamenii fără educație, biserica pentru cei fără credință, rutina pentru toți cei lipsiți de imaginație și de elan.“

Elisabeta în pădurea din împrejurimile castelului Monrepos (lângă Neuwied). Fotografie de Herman Koch, Arhiva Princiară de Wied / via Carmen Sylva – regina poeta. Literatura in serviciul Coroanei, Silvia Zimmermann

Răbdarea, secretul, eroul, viața

„Răbdarea nu e pasivă. Dimpotrivă, este activă. Concentrează puterea.”

„Un secret este ca o ruptură în paltonul tău. Cu cât încerci mai mult să o ascunzi, cu atât o faci să se vadă mai bine.”

„Un mare număr de răni te fac erou în ochii lumii și invalid în proprii tăi ochi.”

Nu te poți niciodată sătura de viață; ești doar plictisit de tine.”

Regina Elisabeta a fost și prima regină a României care a purtat portul tradițional românesc și le-a sfătuit și pe doamnele de onoare să-l îmbrace, în special când veneau la Palat oaspeți din străinătate | via: Carmen Sylva – regina poeta. Literatura in serviciul Coroanei, Silvia Zimmermann

Cuvinte de suflet

„Suntem mult prea repezi cu două cuvinte: «întotdeauna» și «niciodată». Nimic nu este pentru întotdeauna pe pământ și nimic nu este niciodată.”

„Mai există un mâine, atâta timp cât există un ieri, atâta timp cât stelele se rotesc și soarele răsare, atâta timp cât vara succede iarna, atâta timp cât înfloresc florile și se coc fructele.”

Bucuria nu este un aspect exterior, nevoit, ci o trăsătură de caracter, o virtute, chiar o datorie.”

„Cine n-a descoperit încă puterea unui singur zâmbet! Este în stare de a face o povară mare mai ușoară, de a deschide uși și inimi, de a transforma un gând rău într-unul bun. Zâmbetul cere un răspuns și este greu, dacă gura zâmbește, să nu existe nici măcar o reflecție a acestei raze cerești în inimă. Căci zâmbetul este ceva zeiesc, de care doar noi avem parte dintre toate vietățile în această mare lume.”

„Fiți bucuroși și zâmbiți ca tot ce ne înconjoară, cerul, soarele, pajiștea, pădurea, câmpia, pârâul care saltă vesel, râul care reflectă mii de raze, curcubeul, zâmbetul norilor de furtună la prima privire a soarelui. În zâmbet este pacea, care cuprinde totul în jur.”

Exit mobile version