Marți, 13 februarie, la ora 18.00, cel mai mare târg dedicat dragostei, „Laminor Love Wonderland!”, îşi va deschide oficial porţile.
Bucureştenii sunt aşteptaţi, în perioada 13 februarie – 3 martie, la Hala Laminor, să celebreze iubirea cu ocazia „Valentine’s Day” sau de Dragobete. Clădirea a fost amenajată cu decoraţiuni şi butaforii adecvate, gata să-şi primească oaspeţii.
Se dă startul „Căsătoriilor pentru o zi”
Chiar din prima zi a târgului, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, va oficia cununii civile, cu durata de o zi, pentru toţi cei ce doresc să se bucure de un astfel de moment, sau, de ce nu, să facă o repetiţie înainte de marele eveniment.
Evenimentul va începe cu un număr de acrobaţie uluitor, care va capta atenţia vizitatorilor târgului şi îi va pregăti pentru experienţe trăite la înălţime. De la acrobaţie pe scenă, se trece la echilibristică în viaţă. 20 de cupluri au ales provocarea şi s-au înscris, până în prezent, la „Căsătorie pentru o zi”, proba de foc a târgului.
De altfel, în fiecare zi începând de marți, până vineri, 16 februarie, salvaţi în agendă ora 18.30, când se vor oficia „căsătorii pentru o zi”.
Cuplurile care vor testa propunerea vor putea participa şi la o tombolă cu premii suficient de tentante pentru a-i determina să ajungă cât de curând şi la Stare Civilă.
Tragerea la sorţi va avea loc pe 23 februarie, prima zi a celui mai mare târg naţional de nunţi, „Ghidul Miresei”, care se va desfăşura în cadrul „Laminor Love Wonderland!”.
Cei ce doresc o căsătorie de probă trebuie să aibă 18 ani împliniţi şi să se înscrie pe platforma dedicată acestui moment, AICI
Concerte de neuitat, încă din primele zile de „Laminor Love Wonderland!”
Serile vor fi rezervate unor concerte susţinute de artişti de renume, adevăraţi maeştri în celebrarea cum se cuvine a dragostei:
* 13 februarie, ora 20.00 – Ştefan Bănică, Rock’n’Roll Band & The 50’s;
* 14 februarie, ora 20.00 Loredana & Agurida
În deschiderea concertelor vor cânta Dj Chill Out şi Dj Iorga, acompaniaţi de MC-ul evenimentelor, Ana Moga.
Accesul liber la eveniment
Accesul în zona târgului (bd. Basarabia nr. 256) se poate face cu metroul, la staţia Republica, dar şi cu mijloacele de transport în comun, de suprafaţă, respectiv: tramvaiul 36 şi autobuzele 406, 452, 454, 457, 458, 509, 103, N109 şi N125.
Pentru cei care vor veni la târg cu maşina personală, Hala Laminor dispune de o parcare subterană de 1700 de locuri cu intrare din şoseaua Industriilor, unde accesul costa 10 lei/zi. Vizitatorii sunt rugaţi să îşi lase maşinile în parcarea subterană pentru a evita aglomeraţia.