Site icon Editia de Dimineata

Cât de sano in corpore sano este sportul de masă de la noi?

În orice societate umană, indiferent de organizare, baza sportului de performanţă o reprezintă sportul de masă, care înglobează sportul şcolar, cluburile sportive şcolare, liceele cu program sportiv şi, de ce nu, toate celelalte cluburi private apărute mai nou în multe dintre oraşele şi comunele din România.

Dar sportul de masă înseamnă mult mai mult, înseamnă punctul de pornire în asigurarea sănătății unei comunități, chiar a unei națiuni. Din păcate, străvechiul dicton latin ”mens sana in corpore sano” folosit pe scară largă în contexte sportive și educaționale pentru a exprima teoria conform căreia exercițiul fizic este o parte importantă sau esențială a bunăstării fizice, psihice și psihologice, a căzut în desuet în România de astăzi.

Dacă în societatea ceaușistă sportul de masă era un mijloc de propagandă a doctrinei comuniste, faptul că se promova, că se punea accentul pe participarea copiilor de vârstă școlară la activitățile sportive, că existau cluburi și alte forme de organizare care facilitau accesul acestora la practicarea pe scară largă a unor sporturi, aveau un rezultat benfic în formarea și dezvoltarea adultului de mai târziu. În cele din urmă, aici era câștigul uriaș pentru români!

Sportul ESTE sănătate?

În ciuda faptului că toată lumea susţine că sportul este sănătate, în societatea românească post-decembristă nu s-a făcut nimic, sau aproape nimic, pentru a promova și facilita accesul omului de rând la activitățile sportive. În școli și licee sportul primește o oră pe săptămână, care nu de puține ori fie nu se ține, fie este folosită la pregătirea pentru alte materii, ”mai importante” pentru viitorul copilului. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul anilor terminali, care se vor confrunta cu evaluări naționale sau examene de tot felul. Efectul imediat și devastator, este interesul din ce în ce mai scăzut al tinerilor pentru întrecerile sportive care se mai organizează din când în când și total sporadic, în școli și licee.

Din anul 2016 avem o strategie națională pentru sport, generoasă prin conținut și, mai ales, prin cei 16 ani de valabilitate. Deci, cu bătaie lungă!  Mottoul cu autor necunoscut, dar asumat de către emitent, ne lasă să înțelegem că autoritățile s-au trezit, cumva, la realitate: ”O politică coerentă de organizare și susținere a sportului de masă și de performanță în România trebuie să reprezinte o prioritate la nivelul tuturor autorităților”. Un adevăr de bun simț, contracarat însă, de ”realizările” în acest domeniu, la patru ani de la intrarea în vigoare a strategiei. Dar să revenim la document. Încă din introducere, unde sunt descrise  abordarea, politicile și demersurile făcute la nivel mondial și european în domeniul sportului, sunt evidențiate benficiile de necontestat pentru ființa umană ale activității fizice, în general și ale diferitelor sporturi, în particular. Însuși Nelson Mandela, printr-un citat referitor la sport, este luat aliat pentru întărirea fundamentării acestor lucruri!

Promovarea unui stil de viață activ și sănătos reprezintă o prioritate tocmai în baza multiplelor beneficii pe care le au mișcarea în sine și adoptarea valorilor sportive la nivel de individ, societate, națiune.” conchide strategul roman, pentru a ne convinge că situația este sub control.

Elisabeta LIPĂ, reputat sportiv roman și ministru al Sportului în 2016, într-un cuvânt introductiv pe mai bine de 3 pagini, ne transmite entuziasmul și nădejdea că, odată cu această strategie, vom reuși în sfârșit, să schimbăm din temelii abordarea de până acum a ceea ce însemnă sportul și activitatea sportivă în România.

Finanțare insuficientă sau greșit direcționată

O analiză generală dezvăluie cauzele care au dus la stadiul în care se găsește sportul românesc: finanțare insuficientă sau greșit direcționată, evaluări și decizii inadecvate realității,  infrastructură învechită sau insuficientă, scăderea numărului de copii care se îndreaptă spre sport și a numărului de sportivi de performanță legitimați, păstrarea unor modele vechi de pregătire care încep să se dovedească ieșite din uz și absența unei filozofii la nivelul populației în ceea ce privește practicarea activității fizice ca stil de viață. Așadar, știm DE CE! Faptul că 60% din populația României nu practică deloc activități sportive, lucru care ne plasează pe locul patru într-o ierarhizare la nivel european și că atât barbații cât și femeile din România care nu practică niciun sport depășesc media europeană cu aproximativ 20 de procente, vin să întărească nevoia acută de schimbare.

În continuare, viziunea de dezvoltare a sportului din România se sprijină pe ”trei piloni centrali”: participare, practicare și performanță. În acest context, primul se adresează tuturor românilor și vizează participarea la diverse forme de activitate fizică pentru îmbunătățirea sănătății și calității vieții, cel de-al doilea se adresează cu precădere copiilor și tinerilor, în scopul formării unei culturi a mișcării și sportului iar cel de-al treilea ar trebui să asigure excelența în sport, mai exact creșterea succesului pe plan internațional al sportivilor români. Așa am aflat și CE este de făcut!

Cele trei obiective ale acestei strategii pe termen foarte lung: dezvoltarea sportului de masă în România, dezvoltarea sportului românesc de performanță și dezvoltarea infrastructurii sportive, stabilesc modul în care se va îmbunătăți activitatea sportivă în România. Iată că știm și CUM își propune statul român să reabiliteze situația sportului românesc, dezastroasă, în opinia mea!

Intrând un pic în detalii în ceea ce privește dezvoltarea sportului de masa în România, subiectul acestui demers jurnalistic, ”pașii de parcurs” sunt corect identificați și urmează o logică de bun simț. Ridicarea nivelului de informare și educație a populației în sensul beneficiilor activității fizice și a sportului, eliminarea obstacolelor care frânează practicarea sporturilor de masa, formarea unei baze organizaționale a managementului sportului de masa, creșterea nivelului de practicare a sportului în rândul maselor pe categorii sociale și de vârstă, reinserția socială prin sport a persoanelor cu nevoi speciale și a celor defavorizate, voluntariatul în educație fizică și sport și extrapolarea valorilor etico-morale din sport în viața socială, pot avea drept rezultat dezvoltarea sportului de masa în România. Pe hârtie, căci în realitate, acești pași nu i-a făcut nimeni!

Implicarea mass-media

Implicarea mass-media, în parteneriat cu autoritățile statului, organizațiile neguvernamentale care activează în domeniu, federațiile române de sport, cluburile sportive, școlile și liceele, sportivii de renume, specialiștii din sport, oamenii de creație, investitorii din sport, politicienii etc., invocați în descrierea măsurii identificate pentru ridicarea nivelului de informare și educație a românilor, nu se vede! Nu s-au făcut campanii serioase de promovare a sportului de masă nici naționale, nici regionale și nici locale. În 4 ani de zile nu s-au făcut nici măcar campanii de promovare în mediul on-line, unde costurile ar fi fost minime. Autoritățile locale sunt, dar lipsesc cu desăvârșire!

Sedentarismul, în era tehnologiei

În contextul actual, când tehnologia ne pune la dispoziție lucruri la care, cu 30 de ani în urmă, nici măcar nu visam, copiii și tinerii din România sunt condamnați la un sedentarism periculos prin excelență, morbid, de-a dreptul! Televiziunea, interntul, rețelele de socializare, youtube-ul, shoppingul on-line au luat locul jocurilor de pe maidan, din fața blocurilor, mersului pe bicicletă sau cu rolele, partidelor de fotbal, volei sau baschet din curtea școlii. Alimentația nesănătoasă, de tip fast-food, vine să completeze un tablou sinistru, în care obezitatea, bolile cardiace și cele nutriționale de tipul diabetului zaharat vor fi apanajul unui procent semnificativ din populația României. Mai mult decât atât, la acest orizont întunecat se profilează un nou pericol: sportul on-line, competiții sportive on-line, promovate și mediatizate de numeroși ”vloggeri” care ne ”educă” adolescenții exact în sens invers.

Nu este deloc de neglijat faptul că stresul ”vieții de zi cu zi” afectează pe toată lumea mai mult ca oricând, iar energiile negative astfel acumulate nu se pot reduce sau elimina prin mișcare, prin activități sportive, ca în trecut. Poate că și acesta este un motiv de creștere a violenței, mai ales în rândul tinerilor.

Pandemie

Dacă la acest tablou sumbru adăugăm și faptul că teleworking-ul a câștigat un teren important în situația epidemiei cu SARS-CoV-2, demonstrând firmelor că se poate chiar mai bine ”și așa”, într-un viitor nu foarte îndepărtat am putea constatata o scădere a mediei de vârstă la care românul va fi nevoit să facă marele salt, nu la groapa cu nisip, ci la cele veșnice.

Ce este de făcut? Simplu! Punerea în practică a strategiei, cu tot ce s-a gandit acolo statul român că ar fi benefic și util pentru noi toți, dar mai ales pentru copiii și tinerii noștri. Dacă se va dovedi, totuși, că inerția și interesele ”de grup” sunt obstacole de netrecut, o ultimă șansă pentru viitorul sănătos al copiilor și tinerilor din România ar fi o mobilizare de proporții în mediul on-line, care să creeze tsunami-ul de care Guvernul României are nevoie pentru a trece la fapte!

Autor: Marie Jeanne Ghigea, masterand FJSC
Sursa foto: Fitsum AdmasuUnsplash
Exit mobile version