29 noiembrie 2022, 0:52

Câte ceva despre știință și rosturi filosofice: „Ne-a întors de pe drumuri ce ne erau închise, spre a ne îndrepta pe căi ce stăteau deschise”

„M-am gândit uneori că ar putea fi scrisă o ficțiune amuzantă, în care un discipol al lui Epictet și unul al lui Bacon ar fi tovarăși de călătorie.”

„Bărbații vicleni disprețuiesc studiile; bărbații simpli le admiră; cei înțelepți le folosesc; pentru că ele nu ne învață cum să le folosim, ci este o înțelepciune dincolo de ele, câștigată prin observație. Citiți nu pentru a contrazice, nici pentru a crede, ci pentru a cântări și reflecta. Unele cărți sunt pentru a fi gustate, altele pentru a fi înghițite, iar câteva, puține, pentru a fi mestecate și digerate. Cititul îl face pe om complet, vorbirea îl face prompt, iar scrisul îl face exact. Prin urmare, dacă un om scrie puțin, ar avea nevoie de o memorie bună; dacă vorbește puțin, are un spirit activ; iar dacă citește puțin, are nevoie de multă viclenie să dea impresia că știe ce nu știe”, scria, la 36 de ani, în 1597, filosoful și omul de știință englez Francis Bacon.

Printre numeroasele lui opere, istoricul britanic Thomas Babington Macaulay a scris despre Bacon un studiu „foarte întins”, în care „viața și gândirile lui filosofice sunt analizate așa de bine și expuse așa de frumos, că ar merita să fie citite de toată lumea”, considera matematicianul Gheorghe Țițeica.

Acesta nota că a fost pusă în lumină în mod special „influența enormă pe care ideile lui Bacon, în privința chipului de a cerceta natura, le-au avut asupra tuturor oamenilor de știință și mai cu deosebire asupra lui Newton” (Isaac Newton, 4 ianuarie 1643 – 31 martie 1727).

Francis Bacon, portret la vârsta de 56 de ani, din 1617, de Paul van Somer I

„Legile teoretice n-au valoare decât prin întrebuințarea lor practică”

În Histoire de la Littérature Anglaise, Hippolyte Taine a făcut un rezumat al studiului lui Macaulay, redat de Gheorghe Țițeica, într-o traducere în limba română, la începutul secolului al XX-lea.

Scopul științei nu constă în teorie, ci în aplicații. „Născocirea mașinilor în stare să ușureze munca omului, să-i mărească putința de a stăpâni natura, să-i facă viața mai sigură, mai largă și mai fericită” trebuie să fie scopul matematicilor, și nu „mulțumirea unei curiozități leneșe”. Astronomia ar trebui „să fie de folos geografiei și să conducă navigația”, nu „să dea loc la calcule fără sfârșit și la cosmogonii poetice”.

Anatomia și științele zoologice sunt menite „să conducă mâna chirurgului și prevederile medicului”, și nu „să inspire sisteme frumoase despre natura organizării, sau să pună înaintea ochilor ordinea animalelor într-o clasificare ingenioasă”. O concluzie ar fi:

Scopul oricărei cercetări și al oricărui studiu este să micșoreze durerea, să mărească buna stare, să facă mai bună condiția omului; legile teoretice n-au valoare decât prin întrebuințarea lor practică; lucrările din laborator și din cabinet nu-și primesc consfințirea și răsplata decât prin folosul scos din ele de ateliere și uzine, arborele științei trebuie prețuit după fructele lui.

„… l-a făcut pe om în stare să pătrundă în adâncimile oceanului, să se ridice în aer, să străbată pământul în lung și în lat…” (Thomas Macaulay) | Primul aeroplan, frații Wright

„Visări deșarte” vs. „experiențe, descoperiri”

În acest sens, numai rezultatele vorbesc. Și o comparație ce explică diferența între două filosofii. În vreme ce „filosofia celor vechi a produs scrieri frumoase, visări deșarte, sisteme răsturnate de sisteme, și a lăsat lumea tot așa de neștiutoare, tot așa de nenorocită și tot așa de rea precum o găsise”, cea a lui Bacon „a dat naștere la observări, la experiențe, la descoperiri, la mașini, la arte și industrii întregi”.

„Întreabă un adept al lui Bacon, ce efect a avut pentru omenire noua filosofie, așa cum era numită în timpul lui Carol al II-lea al Angliei, și are răspunsul gata pregătit”, nota Macaulay și continua:

Ea a prelungit viața, a atenuat durerea; a stins boli; a mărit fertilitatea pământului; a oferit noi măsuri de siguranță pentru marinar; a furnizat arme noi războinicului; a întins peste răuri largi poduri în forme necunoscute părinților noștri; a luminat noaptea cu strălucirea splendidă a zilei; a extins raza viziunii umane; a iuțit mișcarea și a micșorat distanțele; l-a făcut pe om în stare să pătrundă în adâncimile oceanului, să se ridice în aer, să străbată pământul în lung și în lat în mașini ce merg fără a fi trase de cai. Acestea sunt doar o parte din roadele sale.

„Nu omul e făcut pentru ea, ci ea e făcută pentru om.” | Credit foto: Dariusz Sankowski / Pixabay

„L-a făcut pe om mai fericit”

Pe când filosofia „celor vechi și-a pierdut vremea să descifreze enigme ce nu se puteau descifra”, cea a lui Bacon, „măsurând puterea și slăbiciunea noastră, ne-a întors de pe drumuri ce ne erau închise, spre a ne îndrepta pe căi ce stăteau deschise”:

Ea l-a făcut pe om mai fericit, pentru că nu a avut pretenția să-l facă perfect.

„Știința de altădată nu forma decât pretenții deșarte și concepții visătoare, ținându-se la o parte, departe de viața practică”; în schimb, „cea de astăzi stăpânește adevăruri câștigate, are speranță în descoperiri mai înalte, și o autoritate ce crește neîncetat, pentru că a intrat în viața activă și s-a declarat stăpâna omului”.

Scopul nu este în „ea însăși, ci servește ca mijloc”:

Nu omul e făcut pentru ea, ci ea e făcută pentru om; ea seamănă cu acele termometre și cu acele pile pe care le construiește pentru experiențele sale; toată gloria ei, tot meritul ei, toată slujba ei este să servească drept instrument.

„Baconianul construiește un clopot de scufundare, intră în el, coboară în adâncul mării și se întoarce cu obiectele cele mai prețioase.” | Clopot de scufundare

Vorbe și fapte

Ca o încheiere, Macauley a apelat la fantezie: „M-am gândit uneori că ar putea fi scrisă o ficțiune amuzantă, în care un discipol al lui Epictet și unul al lui Bacon ar fi tovarăși de drum”. Povestea celor doi ar putea fi așa:

Sosesc împreună într-un sat unde bântuie vărsatul (variola). Ei găsesc toate casele închise, comunicațiile oprite, bolnavii părăsiți, mamele cuprinse de groază, plângând la capetele copiilor lor. Stoicul asigură oamenii buimaci că nu e nimic rău în vărsat și că, pentru un om înțelept, boala, diformitatea, moartea, pierderea prietenilor, nu sunt nenorociri. Baconianul își scoate lanțeta și începe să vaccineze.

Ei găsesc apoi un grup de mineri în mare spaimă. O explozie a omorât mai mulți dintre camarazii lor care lucrau, iar cei care au scăpat cu viață, nu îndrăznesc să mai intre în mină. Stoicul îi asigură că acest accident nu e decât un simplu «ἀποπροηγένον», adică un lucru ce poate fi trecut cu vederea. Baconianul, care nu are la îndemână așa vorbe frumoase, se mulțumește să facă o lampă de siguranță.

Cei doi întâlnesc mai apoi pe țărmul mării un neguțător naufragiat, care își frânge mâinile. Corabia lui, încărcată cu marfă de mare preț, tocmai s-a scufundat, iar el se află acum adus de la opulență la cerșetorie. Stoicul îl îndeamnă să nu-și caute fericirea în lucruri care se găsesc în afară, și îi recită din Epictet către cei care se tem de sărăcie. Baconianul construiește un clopot de scufundare, intră în el, coboară în adâncul mării și se întoarce cu obiectele cele mai prețioase din mărfurile corabiei acum o epavă.

Ar fi ușor să multiplicăm ilustrări ale diferenței dintre cele două filosofii. Pe scurt, asta e deosebirea dintre filosofia de vorbe și filosofia de fapte.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol