11 iunie 2022, 0:50

Câteva învățături din viața lui Louis Pasteur prezentate de Victor Babeș: „El însuși s-a tratat ca un adversar implacabil”

„Ochii săi exprimau o mare pătrundere. De obicei arăta o expresiune mai mult severă și de un acces dificil. Am văzut că el însuși cunoștea prima impresiune nefavorabilă produsă de înfățișarea sa.”

În 2022, sunt două secole de la nașterea omului de știință Louis Pasteur. În decembrie 1922, la centenarul nașterii lui Pasteur, doctorul Victor Babeș (28 iulie 1854 – 19 octombrie 1926) a făcut o prezentare a vieții și activității celui care a fost pionier în domeniul microbiologiei.

Scopul mărturisit al doctorului Babeș a fost „unul înalt”:

Vreau să fac să profite țara mea de învățăturile ce reies din viața lui Pasteur.

„O binefacere pentru lumea întreagă”

„Oamenii de știință nu contribuie numai la bogăția și gloria țării lor, dar toată munca lor personală devine o binefacere pentru lumea întreagă”, spunea doctorul Babeș și, așa cum a făcut în întreaga lui expunere, l-a lăsat pe Pasteur „să vorbească” prin câteva mărturii. Una dintre acestea:

Superioritatea unui popor constă în suma activităților, energiilor și virtuților individuale, personale, ale unor oameni providențiali. […]

Nu bunăvoința unui ministru pentru un savant, sau neglijarea lui, decide de valoarea sa, ci sufragiul savanților mondiali.

Chimistul francez recomanda „să culegem dela oamenii cari au marcat trecerea lor pe pământ cu o rază de lumină durabilă, cu sfințenie spre învățătura posterității, chiar cele mai mici manifestațiuni, cuvintele lor cele mai neînsemnate în aparență, dar care pot sluji pentru a cunoaște imboldul marelui lor suflet”. El considera că prima datorie a conducătorilor unei țări ar trebui să fie aceasta:

Descoperirea și cultul oamenilor mari ai unei națiuni este deci prima datorie a celor cari conduc destinele acestei țări și acest cult trebuie să fie unul dintre cele mai importante principii ale educațiunii naționale.

Portret al lui Louis Pasteur făcut în 1885 de prietenul său, pictorul finlandez Albert Edelfelt | Portretele părinților omului de știință, făcute de acesta

Cu șarlatani, rude ori amici, „țara respectivă nu va prospera”

Care sunt însă acele criterii de recunoaștere „a unui adevărat savant, un adevărat om mare”, se întreba Victor Babeș. Răspunsul pe care îl oferă e inspirat din vorbele lui Pasteur:

Calitatea cea mai necesară pentru un domnitor, sau un om cu putere asupra destinelor unui popor, este de a descoperi oamenii mari, adevărați savanți și cari ar putea asigura patriei sale fericirea și un loc de onoare printre țările civilizate dacă vor fi puși la locul ce li se cuvine.

Din contră, dacă într-o țară, adevărații savanți sunt persecutați sau dați la o parte pentru a pune în locul lor niște șarlatani sau rudele, amicii, sau partizanii politici ai puternicilor zilei, țara respectivă nu va prospera și va fi expusă disprețului lumii civilizate.

„Onoare, disciplină și datorie”

Născut la 27 decembrie 1822, „Pasteur își trage origina de la o familie de țărani, robi până la 1763, cari apoi s-au ocupat de morărit, tăbăcărit; au fost totdeauna săraci și cu mulți copii”.

Tatăl lui a rămas orfan și a învățat tăbăcăria. Sărac, trecut prin multe greutăți, și-a iubit copiii și a rămas toată viața „fidel devizei sale: «onoare, disciplină și datorie»”.

Cum a fost Louis Pasteur în perioada copilăriei și a școlii:

… un copil slab, mic de talie, bolnăvicios, dar ambițios, cred că trebuie să fi trecut printr-un vărsat grav, judecând după semnele rămase, n-a fost un copil extraordinar, notele sale în școala primară erau mediocre.

Literatură, pictură și „minunile microscopului”

Îi plăcea să citească – printre preferințe, poemele lui Alphonse de Lamartine –, să picteze și câteodată mergea la teatru și la spectacole de operă. De altfel, în adolescență, a făcut în jur de 40 de desene și pasteluri, cu portrete ale părinților, prietenilor și vecinilor. După ce a ales să meargă pe drumul științei, a abandonat pictura pentru minunile microscopului, amintește Institutul Pasteur.

La Besançon a studiat filosofia, și-a luat bacalaureatul în litere și, după o încercare nereușită, l-a obținut pe cel în științe matematice, în 1842. În toamna aceluiași an a mers la Paris, unde asistă la cursuri de chimie la Sorbonne, apoi reușește să urmeze la École normale supérieure, chimia și fizica. În 1847, și-a susținut teza pentru obținirea doctoratului în științe.

Bacteriologul Victor Babeș (28 iulie 1854 – 19 octombrie 1926) | Sursa: Wikipedia, domeniu public

„Sunt fără avere, tot ce am e o sănătate bună, o inimă bună”

La 27 de ani, a fost numit profesor suplinitor la catedra de chimie de la Strasbourg, unde rectorul Laurent făcea din Academie „o adevărată casă de familie a profesorilor”. În familia rectorului, a simțit de la început că se afla „fericirea”.

La câteva zile după prima lui vizită făcută rectorului, Louis Pasteur o cere în căsătorie pe Marie, una dintre fiicele lui Laurent. S-a prezentat astfel:

Sunt fără avere, tot ce am e o sănătate bună, o inimă bună și poziția mea la Universitate, de 18 luni sunt doctor și am prezentat la Academia de Științe câteva lucrări bine primite…

Răspunsul întârzia și tânărul a notat:

Mi-e teamă că d-ra Marie se conduce prea mult după prima impresiune care-mi este defavorabilă, căci n-am nimic ce ar putea plăcea unei fete tinere, dar îmi aduc aminte că persoanele care m-au cunoscut bine, m-au iubit.

Iar tinerei i-a spus:

Nu vă cer decât să nu mă judecați prea repede; v-ați înșela, căci sub un exterior defavorabil, rece și timid, care trebuie să vă displacă, se găsește o inimă plină de afecțiune pentru d-voastră.

„… le găsesc în ea”

Marie Laurent și Louis Pasteur s-au căsătorit la 29 mai 1842, iar tânărul îi scria prietenului său din adolescență, Charles Chappuis:

Toate calitățile ce puteam dori la o femeie, le găsesc în ea.

„Nu s-a înșelat, căci soția sa era garanția fericirii sale familiale, colaboratoare entuziastă, stimulând și încurajând mereu pe Pasteur când dânsul începea să se descurajeze”, spunea Victor Babeș.

Louis Pasteur și soția lui, Marie Pasteur | Sursa: Institutul Pasteur

„Luminează tot ce atinge”

Jean-Baptiste Biot (21 aprilie 1774 – 3 februarie 1862), fizician, astronom și matematician francez, un protector și admirator al lui Pasteur, scria: „Pasteur luminează tot ce atinge”.

După căsătorie, a început cea mai fericită epocă din viața lui Pasteur, cum scria doctorul Babeș. Era iubit și venerat de toți cei apropiați, avea o soție bună și „o siguranță și ușurință de a lucra”. Înainte de a împlini 30 de ani, a fost propus ca membru corespondent al Academiei, însă a refuzat, „obiectând că este încă prea tânăr și că nu ar merită această mare distincțiune comunicările sale”.

„O consolez spunându-i că o conduc la posteritate”

A fost „o perioadă de încântare, unde spiritul de invențiune i-a sugerat zilnic câte o nouă lucrare”. Îi povestea prietenului său, Chappuis:

Am ajuns să pătrund niște mistere și vălul care le acoperă se subțiază din ce în ce, astfel nopțile îmi par prea lungi, sunt mult certat cu d-na Pasteur pentru munca mea neobosită, însă o consolez spunându-i că o conduc la posteritate.

La un picnic, alături de familie, circa 1880 | Sursa: Institutul Pasteur

„A devenit teribil pentru falsificatori ai științei”

Victor Babeș a rezumat cum a fost Louis Pasteur în acea etapă a vieții:

Era de o înfățișare modestă, de statură mică, se ținea puțin curbat, avea picioarele relativ scurte în raport cu trunchiul, ce s-a observat și la Napoleon I și la Goethe, avea o expresiune serioasă, neavantajoasă, cu fruntea înaltă, o piele necurată, probabil marcată de vărsat.

Ochii săi exprimau o mare pătrundere. De obicei arăta o expresiune mai mult severă și de un acces dificil. Am văzut că el însuși cunoștea prima impresiune nefavorabilă produsă de înfățișarea sa.

În adevăr, pe când pentru amicii, elevii și rudele sale, era de un acces cât se poate de prietenos, față cu străinii și cu cei care nu îi dădeau probe despre seriozitatea și cinstea afirmațiunilor și lucrărilor lor, era de o sinceritatea și duritate care zădărnicea orice apropiere.

A devenit teribil pentru șarlatani, pentru falsificatori ai științei și care au vrut să înșele buna sa credință sau să distrugă descoperirile sale. Mentalitatea sa era dublă, cea științifică în care nu intrau decât faptele și consecințele decurgând din puterea faptelor și ale grupării lor, trecând câteodată ani de control înainte de a publica rezultatele sale, care niciodată n-au fost dovedite ca neîntemeiate.

Aceasta nu va să zică că nu s-a înșelat, sau că nu a luat câteodată direcțiuni greșite, ceea ce nu poate evita nimeni, care umblă pe căi neumblate; însă tot dânsul era cel dintâi care și-a recunoscut greșeala și a îndreptat-o.

O altă parte a vieții sale era ocupată de calitățile inimii, a sentimentelor nobile de care a fost inspirat pentru patria, pentru familia și pentru nefericiții, pentru dezmoșteniții soartei și pentru bolnavi, la care s-a adăugat și o credință tare în puteri superioare, în imortalitatea sufletului și într-un Dumnezeu. Aceste sentimente l-au călăuzit, l-au stimulat, l-au făcut să se ocupe cu predilecțiune cu dezlegarea problemelor care au condus la alinarea nenorocirilor și durerilor.

Dar niciodată nu a permis ca aceste sentimente să intre în domeniul științei sale și să-l influențeze în interpretarea faptelor.

[…]

Scria pe pagini întregi: «Erreur! Erroné! Non!» El însuși s-a tratat ca un adversar implacabil.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol