Site icon Editia de Dimineata

Caz extrem de COVID-19. Povestea femeii de 38 de ani, care a stat trei luni la ATI, în două spitale

Are 38 de ani, este mamă, dar cu siguranță trei luni din acești 38 de ani au fost cea mai mare încercare pentru ea. Au fost granița dintre viață și moarte. Povestea Melindei Palko, din Deva, a fost prezentată în exclusivitate de TVR.

După luni de luptă cu SARS-CoV-2, iată că pentru Melinda minunea a fost posibilă. Medici din Timișoara și din Deva au vorbit la TVR cu emoţie şi mândrie despre cel mai complicat caz de COVID-19 pe care l-au avut.

Melinda Palko are 38 de ani, iar anul trecut noul coronavirus i-a transformat viața într-o luptă. Timp de trei luni a stat la terapie intensivă. Medicii, şi nu doar ei, au crezut într-o minune.

Anul trecut spre finalul lunii august, anul trecut, Melinda a ajuns la secția de Terapie Intensivă din Deva. Boala debutase fără probleme, dar după cinci zile, cu tratament, organismul a începout să aibă reacții extreme.

Pacienta, în stare critică, a fost tranferată la ATI în Timişoara. Avea plămânii afectatați în proporție de 80%. Până în noiembrie a fost în stare critică, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Săptămâni la rând, nu a apărut nicio îmbunătățire. Toată lumea era sceptică în privința șanselor ei de supraviețuire.

La granița dintre viață şi moartea a rămas încă aproape două luni. Cu momente grele şi pentru medici şi pentru familie. Apoi Melinda a deschis ochii.

Melinda a fost transferată înapoi la spitalul din Deva, unde a mai stat internată la ATI cinci săptămâni. Abia în decembrie a putut fi externată. Şi a ajuns, în sfârșit, acasă.

După aproape trei luni în care a fost țintuită la pat, sedată și intubată, Melinda a reînvățat să meargă. A revenit şi la serviciu. Continuă ședințele de recuperare fizică, și de consiliere psihologică.

Nu mai este dependentă de tubul de oxigen, iar aceasta este o victorie din care ar vrea să învețe și alţii.

Povestea pe larg, AICI.

Exit mobile version