Rusia se pregătește pentru schimbarea narativului, crede istoricul Mădălin Hodor după “mișcarea” făcută de Putin. Are nevoie să se victimizeze, și ca poporul să fie alături de el va încerca să joace cartea “Războiului de apărare”.
Iată o analiză împărtășită nouă pe Facebook.
Logica escaladării
Suntem în logică escaladării. Așa cum am spus în postarea anterioară Puțîn nu a mers până la mobilizarea generală. A mobilizat doar rezerviștii și „personalul care are cunoștințe militare”. I-a fost teamă să spună adevărul, așa cum eram sigur că îi va fi. El de mobilizare generală ar avea nevoie, nu de una parțiala. Dar nu a îndrăznit să ceară asta. Deocamdată.
Cine nu este obișnuit cu mesajele Kremlinului ar trebui să nu se lase păcălit. Puțîn a lăsat loc pentru tradiționala ambiguitate, care ulterior poate fi folosită. Și-a lăsat toate portițele pe care să le folosească ulterior.
La începutul războiului cu Ucraina, numărul rezerviștilor ruși care puteau fi chemați imediat sub arme era de 900.000. Erau cifrele oficiale ale Armatei Ruse.
Când însă Puțîn vorbește însă despre „personal care are cunoștințe militare” se referă la toți cei care au satisfăcut stagiul militar în Armata Federației Ruse. Stagiul militar fiind obligatoriu, asta înseamnă de fapt cam orice bărbat rus în stare să țînă pușcă în mână.
Cum spuneam, Puțîn recurge la același tip de discurs dublu. Spune că mobilizează parțial, dar de fapt pregătește în viitor mobilizarea generală. Nu o face acum din motivele expuse de mine anterior. Dar își rezervă posibilitatea. Analiștii occidentali apreciază numărul rușilor care au „cunoștințe militare” la 2 milioane.
De asemenea, Puțîn se pregătește de această eventualitate prin schimbarea narativului: Occidentul este agresor, nu Rusia, Occidentul ar urmări „mutarea conflictului în teritoriul rus”. Deja vedem utilitatea campaniei duse de Kremlin în ultimii zece ani pentru idealizarea „Marelui Război Patriotic de Apărare a Patriei”. Puțîn mizează enorm pe realizarea paralelei istorice între războiul din 1941-1945 cu cel din Ucraina. Pe generațiile crescute cu filmele de genul „Cei 28 ai lui Panfilov” , cu jocurile pe calculator și cu istoria predată în școli. Pe nostalgia imperiului comunist ajuns la Berlin.
Trecerea economiei pe picior de război era ușor de anticipat. Nu mai putea face față pierderilor materiale și nevoilor logistice de pe front. Era nevoie de centralizarea mijloacelor de producție. S-a terminat cu bunurile de consum, s-a terminat cu aparență normalitate. Abia de acum războiul va muscă din viața cotidiană a rușilor.
Cred că noile măsuri vor ameliora temporar situația. Puțîn a intrat în logică escaladării. Această logică însă ține și de contramăsurile pe care le ia adversarul. Și pe termen lung nu are cum să funcționeze.
Va conta creșterea numărului trupelor trimise pe front? Eu cred că nu. Războiul modern nu este despre numărul de soldați. Cu atât mai mult cu cât nu văd cum niște rezerviști de 40 de ani (vârstă care la ruși înseamnă biologic 60 de fapt) ar reuși acolo unde trupele de elită profesioniste ale Kremlinului au eșuat lamentabil. E o utopie. Va fi o baie de sânge. Nu au reușit să mențînă logistic pe front 250.000 de militari și vor reuși cu 900.000? Mă îndoiesc. Ce vor reuși va fi eventual să înlocuiască pierderile cu oameni inferior pregătiți și cu un moral la pământ. O baie de sânge.
Războiul modern este un război axat pe intelligence și resurse logistice. Pe producție și economie.
Și nu văd cum, chiar trecută pe picior de război, economia rusă ar putea intră în compeție cu puterea economică conjugată a SUA (NATO) și a Uniunii Europene. Pur și simplu nu are cum. Rușîi vor fi sugrumați încet, încet.
Puțîn a intrat în spirală escaladării. Pentru el există un singur drum. În jos.
