Toată lumea și-a spus părerea, critic de film sau lăcătuș mecanic. Toți au avut idei ferme și concluzii definitive.
I-am găsit opinia pe Facebook și lui Mihai Șora, așa că am decis să o publicăm, chit și numai pentru că omul a ratat la mustață premiera de gală cu “Independența româniei”, considerat primul film al cinematografiei românești (1912, regia Aristide Demetriade – Grigore Brezeanu).
Așadar…
Dragi prieteni,
am deschis filmul cu neuitatul-în-sus.
Trebuie să precizez imediat că sunt spectatorul ideal: intru în poveste cum intră ața în mămăliga fierbinte; mă pot proiecta într-o narațiune fără mare dificultate și accept din capul locului convențiile genului ficțional. „Don’t Look Up“ are un titlu prea ostentativ ca să treci pe lângă el; aș fi văzut filmul, așadar, și fără tărăboiul din jur (care nu mi-a influențat niciodată opțiunile) tocmai pentru injoncțiunea aceasta (sau din pricina ei).
Nu mă interesează tușele groase, nici umorul primitiv, amestecul de ideologie, 𝑏𝑖𝑒𝑛-𝑝𝑒𝑛𝑠𝑎𝑛𝑐𝑒, cinism, nici estetica îndoielnică; ideile pe care le pune în circulație sunt reperabile și de către cei fără cultură cinematografică (sau de altă natură – politică, de pildă). Mă fascinează însă cometele și calculele matematice. Iar primele minute ale filmului, în care cei doi astronomi și echipa lor sunt în fața tablei cu cifrele traiectoriei meteoritului, mi se par, de departe, cele mai palpitante.
Pe scurt (și ca să folosesc o expresie consacrată): azi ești tânăr și mâine îl vezi pe DiCaprio durduliu și cu fața bucălată. Restul este 𝑒𝑛𝑡𝑒𝑟𝑡𝑎𝑖𝑛𝑚𝑒𝑛𝑡 și 𝑑𝑒́𝑗𝑎̀-𝑣𝑢 fără fiori metafizici, însă temele – populismul capitalist, tirania mediocrității mediatice, obsesia algoritmilor care evacuează nuanța și discernământul – sunt demne de atenție și perfect legitime, chiar și într-o comedie satirică.
