Site icon Editia de Dimineata

Ce eficiență au vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca în România? CIFRELE DE CARE AVEM NEVOIE

În sfârșit un studiu românesc, și nu unul oarecare. Se referă la eficiența vaccinurilor Pfizer, Moderna și AstraZeneca în România.

CNCAV a realizat studiul de eficiență a vaccinării împotriva COVID-19 în rândul persoanelor vaccinate, comparativ cu evoluția persoanelor nevaccinate.

Setul de date analizat de autorități a inclus peste 2,7 milioane de teste (pozitive și negative), colectate de la peste 1,7 milioane de persoane unice, cu vârsta de peste 16 ani și cu istoric cunoscut de vaccinare împotriva COVID-19, și s-a efectuat în perioada februarie – mai 2021, atunci când varianta Alfa a virusului era dominantă în țara noastră.

Iată cele mai importante cifre

Eficiența împotriva infecției, analizată pentru fiecare tip de vaccin, începând cu 14 zile de la efectuarea dozei 2:

Spikevax/Moderna: 93.1%

Comirnaty/BioNTech Pfizer: 84.1%

Vaxzevria/AstraZeneca: 71.1%

 

Eficiența cumulată pentru toate tipurile de vaccin, calculată după 14 zile de la efectuarea dozei 2:

eficiența împotriva infecției: 84.4%

eficiența împotriva spitalizării: 91.8%

eficiența împotriva internării în ATI: 92.8%

eficienta împotriva decesului: 95.1%

CONCLUZII!

În România, vaccinarea împotriva COVID-19 a redus:

de peste 5 ori riscul de infecție;

de peste 10 ori riscul de spitalizare;

de aproape 14 ori riscul de internare în ATI;

de peste 20 de ori riscul de deces în urma COVID-19.

O altă concluzie observată a fost că protecția împotriva spitalizării, internării în ATI și a decesului este de peste 50% încă de la administrarea dozei 1, la minim 14 zile de la efectuarea acesteia.

Exit mobile version