14 noiembrie 2022, 10:51

„Ce leac e ăla nedescântat și netrecut pe sub pragul casei?” – Despre leacuri băbești și «superstițiuni păgubitoare» ale poporului nostru

„Ba poate să oprească norii lui Dumnezeu, și vânturile și grindina, și, când i-ar plăti cineva bine, ar putea să facă să nu mai răsară soarele, iar luna să nu-și mai poată umplea sferturile ei și să rămână până în veci numai ca o seceră.”

În 1862, după cinci ani de la înființarea, la București, a Școlii națioanle de medicină și farmacie, au apărut acei „medici ai țăranilor”, cum i-a numit doctorul Iacob Felix (6 ianuarie 1832 – 19 ianuarie 1905). În studiul său, România în secolul al XIX-lea şi starea ei la începutul secolului al XX-lea, dr. Felix a notat că puțini dintre aceși medici de plasă și-au înțeles „frumoasa lor misiune”.

În volumul România medicinilor, Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910, publicat în 2015, Constantin Bărbulescu scria: „De secole, societatea țărănească și-a rezolvat problemele de sănătate în modul ei propriu. Cu ce ar fi mai bune medicamentele decât ceaiurile și descântecele vindecătorilor țărani? Cu ce este mai bun medicul decât vrăjitorul local?”

Ziariști, scriitori, oameni de cultură, au publicat numeroase articole și volume pentru „luminarea” țăranilor și în ce privește sănătatea și igiena – chiar dacă prea puțini dintre aceștia știau să citească. La recensământul din 1899, s-a constatat că „numărul celor fără știință de carte continuă să covârșească”.

George Coșbuc, portret din revista Luceafărul, 1905

George Coșbuc, portret din revista Luceafărul, 1905

„Și bieții oameni cred…”

O astfel de carte a publicat, în 1909, cunoscutul poet George Coșbuc, cu titlul Superstițiunile păgubitoare ale poporului nostru. Despre „leacurile băbești”, scriitorul nota:

Știu și eu că omul, când e bolnav ori are pe cineva bolnav în casă, întreabă și în dreapta și în stângă, pe pricepuți și nepricepuți, și la urmă tot la descântec ajunge. Și iarăși știu că sunt multe femei care cunosc fel de fel de buruieni lecuitoare, și cunosc și otrăvurile din buruieni. Și cunosc și anumite boale, mai ales de-ale femeilor.

Eu nu tăgăduiesc că sunt și babe pricepute la câte o boală și au bunăvoință de a ajuta cât pot bolnavilor. Dar sunt și babe nepricepute, care nu prea umblă cu crucea în sân și descântă numai pentru câștig, altele o fac numai de lăudăroșenie ori numai ca să le meargă numele și să bage spaimă în oameni de ce putere au ele.

«Oho! Să știți voi că una e baba Floarea!» Și bieții oameni cred că baba Floarea poate când vrea să înghețe apa de la foc, să cheme pe dracul din baltă, să trimită boale și să fure peste șapte sate laptele vacilor, să poarte oameni zburând pe prăjină, și câte alte nerozii de acestea. Ba poate să oprească norii lui Dumnezeu, și vânturile și grindina, și când i-ar plăti cineva bine ar putea să facă nu mai răsară soarele, iar luna să nu-și mai poată umplea sferturile ei și să rămână până în veci numai ca o seceră. Bat-o Dumnezeu de babă nevrednică, n-o vezi cu ce umblă să sperie lumea?

„Nu-i tot una baba Rada cu Rada baba”

Babele acestea, „cam puțintele la minte, cu adevărat cred că le pot face toate acestea și nu le poți scoate nebunia din cap”.

„Nu-i tot una baba Rada cu Rada baba”, scria Coșbuc și explica: „Una își vede de buruienile ei și descântă numai unde e de vindecat o boală, și voiește numai mântuire și bine”. Pe când cealaltă „descântă numai unde e să facă rău, să trimită cuțite, să facă pe ursită, să fiarbă buruieni tari ca să lege bărbații ori să facă de urât”.

„Din păcate, multă lume e rea și vrea să facă rău altora”

Cu „gândirile îndreptate numai spre rău”, ea și-a dat „sufletul diavolului”:

Babe de soiul acesta sunt vrăjitoare îndrăcite, și mai de mult le ardeau de vii, ca să curețe de ele pământul. Nu că doară ele ar fi putut face lucrurile cu care se lăudau, dar pentru că vrând să facă răul, li se încâinea sufletul așa de mult încât l-ar fi făcut de-ar fi putut. În ele e numai vrerea de a face rău, dar nu și puterea.

Pe de altă parte, adăuga autorul:

Din păcate, multă lume e rea și vrea să facă rău altora, iar acești răi par că sunt anume făcuți pentru vrăjitoare, și vrăjitoarele anume pentru ei. Și neputând face ei răul, își pun nădejdea în babă, în babele în dracul. Dar uite, că nici dracul nu e așa de rău, ca oamenii aceștia și ca babele, că nu le face pe plac, și se sperie și el de câte-i cer.

[…]

Ar trebui să ne fie rușine, creștinilor, de alergarea după vrăjitorii și să ne gândim la focul iadului.

„Ca să știi dacă omul are într-adevăr rânza răsturnată”

Următoarea întrebare la care a căutat răspunsuri a fost: „Ce încredere poți să ai în femeile cele de bună credință care voiesc să-ți fie de ajutor la boale”.

Cum orice boală „are doftoria ei”, iar ca acestea să fie date „cu folos, „trebuie, mai întâi, să știi anumit ce boală are omul”. E „lucru de râs”, cum spunea Coșbuc, dacă nu ți-ar fi milă de bietul om, și povestea cum aflau țăranii dacă au sau nu „rânza răsturnată”, adică stomacul:

Ca să știi dacă omul are într-adevăr rânza răsturnată, îi descânți și-l pui să stea cu capul în jos, și dacă se simte alinat în vremea asta, are răsturnată rânza; dacă nu, are vreo boală din «balele vrășmașului» (balele duhurilor necurate care, curgând pe pământ, le aduc oamenilor numeroase rele).

[…]

Se poate ca, întâmplător, unuia să-i aline pe o clipită răul, și altuia nu, când se dă peste cap, dar de aici nu se poate scoate nicio încheiere, nici pentru rânza răsturnată, nici pentru «bale» de ale vrăjmașilor. Singura încheiere e că baba nu a nimerit boala.

Fotografie de Kurt Hielscher

„…atunci de ce mai sunt pe lume Iele și Sfinte și draci, și babe?”

„Pricinile boalelor” erau căutate în trei locuri: „În duhuri necurate, în oameni care stau în legătură cu dracul și în lucruri nevinovate, de care nu știu ce să zici, să râzi ori să-ți faci cruce”. Mai puțin, „într-alt patrulea loc, în cel adevărat”, adică la doctor. George Coșbuc spunea:

Iar această nebunie vă face de luați într-un nimic pe doctorii din orașe, căci de unde să știe ei? Îi disprețuiți și vi-e groază de ei. Eu știu de ce. Pentru că ei vă caută la boale pricini firești, adevărate, văzute, și vă dau doftorii luate de ici și dincoace. Dar voi nu vă dumiriți sufletul cu asta. Dacă e așa cum spun doctorii, atunci de ce mai sunt pe lume Iele și Sfinte și draci, și babe?

Vouă vă trebuie pricini mai de taină, și ce leac e ăla nedescântat și netrecut pe sub pragul casei și nefiert în trei Luni pe lună nouă? Ce s-ajute buruiana dacă nu i-ai dus pâine și sare Duminică până a nu răsări soarele și n-ai descântat-o pe loc și n-ai rugat-o, și n-ai plămâdit-o în stropi de apă de la o moară a cărei roată se învârtește împotriva soarelui?


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol