Site icon Editia de Dimineata

Ce poate face un cetățean cu 50.000 de semnături. Parlamentul finlandez dezbate ASTĂZI petiția de aderare la NATO

Parlamentul finlandez va dezbate marți o petiție a cetățenilor prin care se solicită un referendum privind aderarea la NATO după invazia rusă din Ucraina.

Părțile vor fi chemate să se exprime asupra pozițiilor lor față de această petiție, dar „dezbaterea nu vizează o discuție mai amplă asupra poziției finlandeze cu privire la aderarea sau nu la o alianță militară”, a precizat prim-ministrul Sanna Marin  pe Twitter.

Anunțul vine în momentul în care un sondaj indică pentru prima dată o majoritate clară în favoarea aderării Finlandei la alianța militară occidentală, după atacul ordonat de Vladimir Putin asupra Ucrainei.

Petiția este de fapt inițiativa unui cetățean care solicită organizarea unui referendum privind apartenența la NATO. Ea a fost lansată lunea trecută și a ajuns vineri la 50.000 de susținători.

Într-un sondaj comandat de televiziunea publică Yle, 53% dintre finlandezi au declarat că doresc ca țara lor să adere la alianța militară și doar 28% împotrivă, cu 19% indeciși.

Exit mobile version