Site icon Editia de Dimineata

Ce poți face weekend-ul acesta în București

sursa: hotnews.ro

Sâmbătă – 27 ianuarie

Teatrul „Stela Popescu” prezintă spectacolul „Lampio şi grăuntele de lumină” la Sala mică a Palatului Naţional al Copiilor, începând cu ora 11:00. La spectacol sunt aşteptate familiile, în special pentru faptul că cei mici vor găsi pe scenă un supererou, care să-și atingă scopul prin cunoaştere şi perseverenţă.

„Lampio şi grăuntele de lumină” este o poveste delicată şi plină de sensibilitate, o istorie originală, adaptată şi dramatizată pentru copii, în regia lui Tony Adam, dramatizată de Victoria Pătraşcu şi cu o scenografie semnată de Cristian Marin.

sursa: ziarulmetropolis.ro

Potrivit celor de la agerpres.ro, Alex Ivănoiu – titularul rolului principal din spectacol – declară următoarele: „Înainte de fiecare spectacol mă gândesc la faptul că pentru unii acesta este primul contact cu teatrul. Ceea ce mă face să simt o responsabilitate uriaşă. Gândul că cei mai mulţi dintre copii o să rămână cu o amintire plăcută mă îndeamnă să tratez spectacolul cu şi mai multă importanţă. Iar adulţii au de câştigat un moment de sinceritate cu ei înşişi. Şi atât cât se deschid în legătură cu spectacolul, regăsesc în el un mesaj foarte simplu şi foarte puternic”

Pe scenă vor fi prezenți corpul de balet al Teatrului „Stela Popescu”, coordonat de coregraful Ioana Macarie, care menționează că : „Lampio şi grăuntele de lumina este un spectacol magic. Este o călătorie spre tine însuţi, fie că eşti copil sau adult. L-am văzut de 7 ori până acum şi mă surprinde de fiecare dată, deşi îl cunosc.”

*Bilete pot fi găsite pe www.mystage.ro.

Duminică – 28 ianuarie

Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti – Mogoşoaia celebrează, la data de 28 ianuarie, cei 129 de ani de la naşterea Marthei Bibescu, care la începutul secolului trecut a restaurat Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Cu această ocazie va avea loc o conferinţă la palat, ce va include un recital de lieduri şi lansarea unui catalog.

sursa: trekearth.com

Conferinţa „Palatele regale din România” va fi susţinută, de la ora 16.00, de dr. Ştefania Dinu, istoric, director adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni. În încheiere va cânta și încânta soprana Nora Păunescu şi pianistul Tiberiu Mihai Chirănuş, protagoniştii unui recital de lieduri, cu creaţii semnate W.A. Mozart, George Stephănescu, Fernando Obradors, S. Rahmaninov, Claude Debussy şi H. Purcell.

La ora 18.00, va avea loc lansarea catalogului artistei Florica Prevenda, a cărei expoziţie – „Condensări” – rămâne pe simezele Palatului până pe 31 ianuarie.

Exit mobile version