Site icon Editia de Dimineata

Ce spun autoritățile despre mesajul RO-Alert de vineri seara?

Mesajul Ro-Alert de vineri seara, transmis în județele Galați, Tulcea și în București, a dat puțin peste cap persoanele care l-au primit.

Ad-hoc, taberele s-au numărat, două, iar Facebook-ul a admis ca de obicei să fie tribunal de judecată și stâlp de execuție.

Pe de-o parte, cei care au socotit acest mesaj unul util. Era pentru prima dată când se semnala disparițiaunui copil. Și, vorba cuiva (tot după Facebook), când dispare copilul de acasă simți nevoia să suni și la NASA.

Pe de altă parte au fost cei care prinseseră la ora aceea fengshui-ul Vocii României și care s-au arătat iritați. Cu doar câteva ore mai devreme Raed Arafat distribuise prin media sfaturi cu privire la pericolul nuclear, iar ziua de 1 octombrie fusese cea în care Putin semnase alipirea a 18% din Ucraina. Cum să nu te gândești la ce e mai rău?

Și toate acestea veniseră după o campanie de vară destul de nebuloasă în care Ro-Alert-ul semnalase furtuni pe terminate sau care nu mai apucaseră să aibă loc.

Cui să dai dreptate?

Explicații

Pornind de la această încordare, că scandal nu e, autoritățile au simțit nevoia să dea unele explicații.

Ele au spus că de acum înainte vor fi trimise astfel de alerte atunci când un copil dispare și se află în pericol.

Mădălina Turza, consilier de stat la cancelaria premierului și coordonatoarea programului național „Din grijă pentru copii”, afirmă că se lucrează la acest sistem de alertare de un an.

Ea a spus că de acum înainte vor fi trimise astfel de alerte atunci când un copil dispare și se află în stare de pericol și că se încearcă găsirea unui ton de alarmă diferit față de cea pe care oamenii o știu de la mesajele obișnuite primite prin Ro-Alert.

“Aș vrea să vă rog foarte frumos să aveți îngăduință și să înțelegeți că nu dorește nimeni să deranjeze populația, ci că doar în felul acesta putem ajuta mai repede la identificarea unor copii. Așa că fac apel la populație nu numai să sprijine, dar și să primească cu deschidere acest nou mecanism de sprijin pentru copii”, a declarat la Digi FM Mădălina Turza.

Poliția decide când și în ce zone este trimis un mesaj de alertă „copil dispărut”, iar decizia este luată în funcție de gravitate și urgență, a mai explicat Mădălina Turza.

În cazul de vineri seară, deși copilul era din Galați, a fost transmis și pe zona de București mesajul de alertare, pentru că se știa de la Poliția din Galați că copilul și-a luat bilete de tren către București.

“Cu alte cuvinte, când se ia o decizie de alertare a unei anumite zone, există întotdeauna niște rațiuni în spate pentru care se alertează o anumită zonă sau alta”, a adăugat ea.

Final fericit

La scurt timp după alarmă, autoritățile au anunțat că băiatul căutat a fost găsit în Gara de Nord din București.

Exit mobile version