26 octombrie 2021, 2:18

„Ce te îmbulzești ca la Moși?” Târgul Moșilor, de la cruci și lumânări la mâncare, băutură și distracții

„Zgomotul bâlciului și forfoteala mulțimii erau o caracteristică plăcută, încât era o vorbă care se păstrase până acum câțiva ani: «Ce te îmbulzești ca la Moși?»”, scria istoricul George Potra în cartea Din Bucureștii de altădată, în care a făcut un portret colorat și plin de detalii despre cum era Târgul Moșilor, cel mai celebru bâlci al Bucureștiului de odinioară.

Este o evocare duioasă a unor „vremuri fără griji”, a unui bâlci așteptat de tot bucureșteanul, de orice vârstă și clasă socială. Unii erau în căutarea „vestitelor țuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”; alții se aprovizionau cu toate cele necesare unei gospodării, în timp ce copiii se holbau în toate părțile și „nu se mai săturau privind la Vasilache sau la diferiți comedianți care se arătau la circuri de «renume mondiale»”, în timp ce „floricelele făceau să treacă timpul cât mai ușor” pentru toată lumea.

Aeroplanul și călușeii de la Moși.

La începutul secolului al XX-lea, timp al invențiilor, Târgul Moșilor avea și el inovațiile lui, scria George Potra:

„Se construise «aeroplanul» – un fel de cărucioare pe patru roți cauciucate, cu câte o mică elice fiecare. Aceste cărucioare-aeroplane, în virtutea învârtirii mecanice, de altfel minunată pentru atunci, se ridicau, de pe estrada lor, la oarecare înălțime și-ți dădeau impresia că ești în avion, deoarece pluteau în aer și pe atunci era lucru foarte greu să te plimbi cu un aeroplan adevărat”.

„Moartea” celor mici era caruselul, „călușeii, acei căișori de lemn pe care încălecam cu ajutorul părinților, ne învârteam până când amețeam și tot nu ne mai săturam”.

Târgul Moşilor, pictură de Sava Henţia, 1893 | Wikipedia, domeniu public

Amintirea de la Moși.

De la Moși, la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, nu lipseau fotografii, atât de căutați de lume. A fost în vremea când a face o fotografie era un eveniment, pentru că „nu era întotdeauna la îndemâna nevoiașului și chiar a celui mai înstărit”, tocmai de aceea cei care își „făceau un chip” trăiau un moment cu totul special

„Fotografiile acelea, îngălbenite după scurtă vreme, pare că le mai văd și astăzi printr-un colț de casă sau atârnate de vreun perete, în rame vopsite în culori cu ulei. Mai toate persoanele fotografiate păreau niște statui prin nemișcarea lor, fiindcă așa trebuia: nici să clipești nu aveai voie. Ți se atrăgea atenția să zâmbești, dar trebuia să încremenești cu surâsul pe buze atunci când ți se spunea «păsărica» sau «cucu»”.

De toate pentru toți.

În centrul bâlciului, era locul distracțiilor, iar la margini se găseau negustorii cu mărfurile lor de tot felul. Târgul aducea câștig bun acestora pentru că erau cumpărători numeroși, „atât cei din Capitală, cât și țăranii care veneau în «Joia Moșilor» din satele cele mai îndepărtate ale câtorva județe”.

Aveau trecere bună oalele și străchinile, pentru că erau ieftine și „pentru că erau necesare deselor pomeniri pe care orice bun creștin le obișnuia după toate datinile”. 

Mai erau apoi:

„…străchini mari în care se punea renumitul ghiveciu preparat cu roșii și carne de berbec, ghivece de flori și borcane mari de pământ pentru murături și pentru ciorba de burtă vândută pe străzile mahalalelor de femeile care duceau borcanele atârnate de cobiliță, întocmai ca oltenii, coșurile. Ulcioare mici și mari, frumos smălțuite și în gârliciu cu pietricele pentru a gâlgâi apa atunci când se bea – plăcere deosebită la oamenii de atunci și în special la copii”.

Târgul Moșilor, Carol Popp de Szathmári | Wikipedia, domeniu public

Copiii se bucurau de acadele, bigi-bigi, pandișpane și pentru toată lumea bâlciul avea tot felul de bunătăți:

„De-ale mâncării, erau vestitele gogoși, turta dulce și «gurițe», brânzoaice, diferite împletituri de simigerie, «floricelele» – «mizilicul» (semințe de dovleac și floarea-soarelui) și acele cocoloașe de floricele, mari cât o portocală, îmbibate în apă și zahăr, de culoare roșie sau galbenă. Erau și unele chioșcuri unde se servea bere bună și crenvurști minunați”.

Din vremuri străvechi, în amintirea celor plecați.

Despre acest „bâlci al Moșilor nu se știe nimic precis”, când a fost înființat, „fiindcă documentele vechi nu-l pomenesc, de asemenea nici călătorii străini care ne-au vizitat țara, până în secolul al XIX-lea” nu amintesc nimic despre un astfel de târg. 

În Istoria Bucurescilor, G. I. Ionnescu-Gion scria despre un chioșc făcut în Târgul Moșilor, la cererea domnitorului Nicolae Mavrogheni (1735–1790, a domnit din aprilie 1786 până la moarte, în 30 septembrie 1790), pentru ca „mergând și cercetând cum bate (merge) târgul și cum se fac vânzările, să știe Domnul pe cine să laude și pe cine să pedepsească”. 

La începuturi, Târgul Moșilor a fost un eveniment de pomenire a celor morți – „în urma unei lupte în care a pierdut mulți oșteni, Mircea cel Mare (cel Bătrân, 1355–1418), a hotărât o zi de pomenire pentru cei morți și acest obicei s-a perpetuat în timp”, scria George Potra, aceasta fiind una dintre posibilele variante privind apariția acestui târg. 

Alte două ipoteze au fost legate tot de bătălii, una din vremea lui Alexandru al II-lea Vodă (domn al Țării Românești între 1568–1577) și una din cea a lui Matei Basarab, după lupta din 1632, când a preluat tronul.

Acrobați la Târgul Moșilor, 1925 | Fotografie: Nicolae Ionescu

De la „un simplu parastas” la petreceri.

George Potra amintea:

„La început, Moșii erau un simplu parastas și de împărțire a pomenilor în memoria vitejilor căzuți pe câmpul de luptă, iar mai apoi și loc de vânzare a tuturor produselor necesare unor astfel de ceremonii”.

Vechiul obicei al românilor, ca în sâmbăta Rusaliilor să îi pomenească pe cei morți și să împartă anumite lucruri – obicei pus de N.D. Popescu în legătură cu ofrandele romanilor în luna mai –, a făcut să se deschisă un loc de vânzare „a vaselor, donițelor, grâului, lumânărilor, crucilor de lemn și piatră și a tuturor celorlalte produse în legătură cu pomenile; 

[…] 

cu timpul, în afară de aceste trebuințe, s-au vândut și de ale mâncării și băuturii și aproape tot ce ținea de gospodăria țăranului și a orășanului de mahala – iar mai târziu au început și distracțiile, deoarece numărul oamenilor veniți la Moși era destul de mare și de toate vârstele și mulți dintre ei aveau nevoie să se mai înveselească după atâta trudă, necazuri și drum lung”, scria George Potra.

Târgul de Moși, organizat spre sfârșit de primăvară, avea, nota Constantin Giurescu, această caracteristică diferită față de alte târguri: se găseau acolo tot felul de articole ce aveau legătură cu pomenirea morților: 

„Căci în timpul acestui târg special cădea Sâmbăta Morților, când se pomeneau înaintașii: moșii, părinții și celelalte rude răposate”. Însă Moșii erau „și prilej de întâlnire și de petrecere”.

Târgul Moșilor, acuarelă de Amedeo Preziosi, 1869 | Wikipedia, domeniu public

Calea Moșilor.

Calea Moșilor, înainte Podul Târgul de Afară (cum s-a numit la început târgul, fiind atunci în afara orașului), „o arteră de circulație foarte importantă în zilele de Obor, în zilele cât ținea Târgul Moșilor”, a luat numele de la acest bâlci „la care ducea”.

Târgul de Afară.

„Acest «Târg de Afară» apare în cronica lui Brâncoveanu la anul 1693, ca loc al execuției boierului Staicu paharnicul Merișanul, care umblase după domnie”, scria Constantin Giurescu în Istoria Bucureștiului.

Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, târgul ajunsese un eveniment important în lumea Bucureștiului, unde, în Joia Moșilor, mergea chiar și domnitorul:

„În acea zi veneau, pe lângă Vodă și Doamna, toată elita societății, boieri și cucoane, toți demnitarii statului, consulii străini și toți ofițerii”.

În toiul sărbătorii, jucau călușarii, „frumos îmbrăcați în costum național și împodobiți cu panglica tricolor și cu clopoței și zurgălăi la picioare”.

Regele Carol I, amintiri de la Târgul de Moși.

Mai târziu, în Joia Moșilor, la târg mergea și familia regală.

În 13 iunie 1867, principele Carol I a vizitat Târgul Moșilor pentru prima dată de la urcarea pe tron și a scris:

„Moșii formează pentru oraș și împrejurimi un eveniment important. Chiar din sate depărtate, populația țărănească se grămădește aici. Pitorești sunt expozițiile de marfă ale olarilor și lucrătorilor în lemn… […] Vasele și-au păstrat forma lor adevărat populară. 

[…]

Călușarii, dansatorii în costum național, dau Moșilor coloritul lor de sărbătoare populară; nu lipsesc firește, nici alte petreceri, ca în Prater (n. Viena) sau la München…”

Despre plăcerea regelui Carol I de a se amesteca în mulțimea târgului, povestea și Paul Lindenberg în cartea Regele Carol I al României:

„Chiar dacă era, de fapt, un adversar al etichetei și al rigidei solitudini princiare și un om comunicativ cu oricine, el știa că pentru realizarea planurilor sale era imperios necesar să își mențină autoritatea princiară și să inspire respect. Se străduia neîncetat să se informeze personal despre situația țării, examina minuțios cererile și plângerile ce îi parveneau și, cu caldă omenie, purta de grijă nevoiașilor și oropsiților, făcând pentru ei donații mult mai mari decât o permitea propriul lui buget. 

Cu plăcere se amesteca în pestrița îmbulzeală poporană, ca de pildă la Târgul Moșilor, care se desfășura pe la jumătatea lui mai în apropierea Bucureștiului. Este vorba de o veselă sărbătoare de primăvară, la care se adună populația din apropiere și de mai departe spre a-și face cumpărăturile pentru întregul an și spre a se distra în cele mai diferite feluri, cu strigături și chiuituri, cu dans și joc – un decor la care contribuie și nenumăratele tarafuri de țigani lăutari. 

Faptul că principele și-a însușit într-un timp atât de scurt limba țării l-a avantajat foarte mult, și pe fețele țăranilor se oglindea o mare bucurie când li se adresa și se interesa de tot ce era important pentru ei.” 

Fotografie: Nicolae Ionescu

Regina Elisabeta: „Săptămâna aceea e bucuria copiilor.”

Principesa Elisabeta, viitoarea regină Elisabeta a României, soția regelui Carol I, a scris despre zarva veselă din iarmarocul Bucureștiului, de la Târgul de Moși: 

„Unul dintre lucrurile interesante la București e bâlciul cel mare la care se duce lumea ca să cumpere, între altele, tot ce trebuie spre a celebra serbarea morților. Săptămâna aceea e bucuria copiilor. Cu toată arșița soarelui, cu tot praful care te înăbușește, mii de trăsuri urmează lunga cale a Moșilor care duce la acest bâlci, într-un loc numit la Moși.

Tramvaiele și trăsurile sunt pline de lume până la refuz; pe la toate ferestrele se ivesc chipuri frumos gătite, adesea foarte drăguțe, lumea se mișcă printr-un labirint de mici dughene, unde se vând vase de pământ ars, donițe de lemn și mărgele de sticlă. Vezi plecând căruțe pline cu copii drăgălași și țărăncuțe frumoase, încărcate cu cumpărături. 

Și în mijlocul larmei, al harababurii, al strigătelor, al splendorii de culori, printre urși și uriași, în norii groși de praf se stârnește deodată dansul «călușarilor». Acesta este un vechi dans românesc, provenit din vechile dansuri în cinstea lui Saturnus, «de care ciobanii căutau să-l ascundă pe cel care-i fusese răpit, pe Jupiter, pentru ca Saturnus să nu-l poată devora așa cum și-a devorat ceilalți copii». 

Dansatorii îmbrăcați în alb, cu clopoței la picioare, sar într-un mod absolut sărlbatic. Ei se pregătesc cu săptămâni înainte ca să poată suporta un asemenea efort de la Paști până la Rusalii. Au drept conducător al horei un scripcar, și unul dintre ei comandă, punând degetul la gură, făcându-i pe ceilalți să tacă și amenințându-i cu  bățul în caz că vorbesc: Saturnus nu trebuie să afle de la ei unde-i de găsit fiul lui.”

Fotografie: Nicolae Ionescu

Și s-a spus „adio, Moșilor”.

Mai târziu, sub administrația primăriei, la târg s-a organizat și o expoziție în care erau prezentate produse românești de la fabrici mari și mici.

În 1924, nota George Potra, Târgul Moșilor a fost transformat în expoziție anuală, cu intenția de a deveni o expoziție așa cum se organiza în țările din vest și aprecia că „tocmai această scoatere din tradiție a făcut să dispară Târgul Moșilor”:

„… cu toate că, la început, și chiar câțiva ani la rândul, distracțiile mecanice în genul acelora de la Viena, Paris, Berlin și Londra, aduse de o societate străină Luna Park din Viena, au adus mai multă atracție bucureștenilor dornici de noutăți; țăranii, însă, s-au găsit într-un bâlci străin, nu în acela al strămoșilor lor”.

În locul unde se ținea Târgul Moșilor, s-a făcut „piața mare a orașului”, încheia George Potra evocarea târgului de altădată, „iar generațiile viitoare nu vor ști de existența bâlciului decât din auzite, de la bătrâni, sau din cele ce s-au scris”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.