De cele mai multe ori, diminețile nu par a fi prea prietenoase. Ne trezim morocănoși, amânăm ceasul, ne ridicăm cu greu din pat, mergem cu ochii aproape închiși și orice mișcare pare să fie mai greoaie. Dar, putem oare să modificăm acest aspect care nu este deloc sănătos? Amorțeala de dimineață este cauza unor obiceiuri nefavorabile și ale unei vieți dezorganizate, însă aceste aspecte fiziologice pot fi îndreptate. Așadar, vom prezenta cele mai importante reguli pentru a deveni o persoană matinală.
Orice obicei nou are nevoie de o perioadă de adaptare, așadar, dacă sunteți o persoană ambițioasă luați totul ca o provocare. Motivați-vă! Singura persoană care te poate ajuta cu adevărat în acest sens ești chiar tu!
Mâncare ușoară seara
O cină care conține mâncare grea determină ca organismul să digere pe tot parcursul somnului ceea ce conduce la o noapte neliniștită și cel mai sigur vă veți trezi destul de greu în dimineața ce urmează. Un elemet important ce trebuie evitat seara este carnea pentru că aceasta necesită cel mai mult timp pentru a fi digerată.
Dieta corespunzătoare
Dieta și somul au o strânsă legătură, iar atunci când începeți o dietă în urma recomandărilor celor din jur, vă puteți afecta destul de grav sistemul endocrin. Implicit, acest fapt vă împiedica să beneficiați de un somn odihnitor. Însă, întotdeauna, un medic nutriționist este în măsură să te ajute să-ți găsești dieta cea mai potrivită organismului tău.
Exerciții în fiecare dimineață
Deseori se vorbește de avantajele exercițiilor fizice realizate timp de o jumătate de oră, în fiecare dimineață. Rămâne doar să transformăm această vorbă în practică. Alege sportul care se potrivește stilului tău și pune-l în aplicare în fiecare zi. Astfel, te vei bucura de o putere mai mare de concentrare și de atenție pe tot parcursul zilei.
Chiar dacă e weekend, trezește-te la aceeași oră
Uneori ai nevoie să îți stabilești o rutină sau să menții un echilibru, mai ales când vine vorba de trezirea de dimineață. Acest obicei vă ajută să vă treziți mult mai energici în fiecare zi.
Dacă simți că ți-e somn, nu mai sta, ci du-te să te odihnești
Corpul are nevoie de 3 – 5 zile de adaptare în noul stil de viață. Așadar, dacă te simți somnoros, indicat este să îți oferi timpul necesar pentru odihnă. Însă, nu uita de cele 8 ore de somn pe parcursul nopții care sunt esențiale pentru refacerea organismului.
Motivează-te în fiecare zi
Când dimineața pare a fi una morocănoasă și păstrezi această stare nu faci decât să îți alimentezi stresul și oboseala, așadar, ai nevoie de o motivație. Dacă îți creezi un mediu pozitiv și motivant, vei fi mult mai mulțumit și capabil să îți planifici ziua într-un mod relaxant și eficient.
Ce trebuie evitat dimineața
Există două produse care trebuie să le evităm dimineața, și anume: zahărul și cafeaua. Consumul zahărului și a cofeinei în exces poate deveni o dependență și poate dezvolta foarte multe probleme pentru somnul dumneavoastră.
O persoană matinală este, în primul rând, o persoană mult mai sănătoasă, iar în al doilea rând, este o persoană care deține un control mult mai bun cu privire la programul fiecărei zi.