Site icon Editia de Dimineata

Ce urmează după mobilizarea parțială (încheiată)? Încă o mobilizare parțială!

Situația ciudată în Rusia, deși perfect credibilă. Deși mobilizarea parțială s-a încheiat (sau cel puțin așa au spus autoritățile), în orașul rus Celeabinsk (1,15 milioane de locuitori) au continuat să sosească ordinele de încorporare.

Astfel, angajații unei rafinării de zahăr au primit luni, 30 noiembrie, ordinul ca a doua zi, 1 decembrie, să se prezinte pentru recrutare la comisariatele militare.

Culmea, printre cei care au primit citațiile s-au numărat și cetățeni din Belarus și Uzbekistan, care, după cum notează SOTA, nu au „pașapoarte rusești sau chiar de permise de ședere”.

În caz de neprezentare, angajații sunt amenințați cu concedierea sau cu verificarea documentelor care, în cazul celor care nu au permise de muncă sau de ședere echivalează cu expulzarea din Rusia.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anuțat pe 28 noiembrie că „mobilizarea parțială” anunțată în septembrie s-a încheiat, iar ținta mobilizării a 300.000 de rezerviști a fost atinsă.

Cu toate acestea oficialii ruși continuă mobilizarea mascată, arată și Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima evaluare.

 

 

Exit mobile version