Site icon Editia de Dimineata

Cea mai mare rată a mortalităţii din ultimii doi ani

România se confruntă cu cea mai mare rată a mortalităţii din ultimii ani.

În luna noiembrie, au fost înregistrate aproape 35.000 de decese, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Per total, cifrele de anul trecut sunt îngrijorătoare la acest capitol.

Există însă şi o veste bună. Tot în luna noiembrie s-au născut peste 13 mii de copii, cu 646 mai mulţi decât în aceeaşi lună din 2019.

Peste 260 de mii de decese au fost înregistrate în primele 11 luni ale anului trecut, cu aproape 10% mai mult decât în 2019, arată statistica oficială.

Cea mai mare rată a mortalităţii din ultimii doi ani. 65% mai multe decese decât media

Noiembrie a fost o lună neagră.

Numărul deceselor, indiferent de cauză, a fost cu 65% mai mare decât media ultimilor doi ani.

În această lună peste 34 de mii de persoane și-au pierdut viața. Iar în comparație cu luna noiembrie 2019, creșterea a fost cu peste 40%.

Peste două treimi din total au fost decese ale persoanelor cu vârsta de cel puţin 70 ani.

În aceeași lună și-au mai pierdut viața 6.490 de persoane cu vârsta între 60 și 70 de ani, peste 2600 de persoane din categoria 50-60 de ani, iar alte 1640 de persoane decedate aveau sub 50 de ani.

Peste 130 de mii de decese, adică mai bine de jumătate din total, s-au înregistrat în mediul rural.

2020 a fost un an altfel și la capitolul căsătorii. Doar 76 de mii de cupluri și-au unit destinele oficial, cu 40% mai puține decât în 2019. Să nu uităm însă că au fost restricții din cauza pandemiei și mulți au amânat aceste evenimente.

Și divorțuri au fost mai puține: peste 20 de mii au fost înregistrate în primele 11 luni ale anului trecut, față de 30 de mii câte au fost în tot anul 2019. Ceea ce înseamnă o scădere cu peste 30%, scrie TVR.

Exit mobile version