Site icon Editia de Dimineata

Cea mai ridicată temperatură înregistrată în regiunea arctică, confirmată oficial: 38 de grade Celsius

Unde este acum domnul acela, fost președinte de stat, care spunea că nu există încălzirea globală?

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în regiunea arctică a fost confirmată oficial.

Este vorba de 38 de grade Celsius, înregistrate în oraşul siberian Verhoiansk, unul dintre polii frigului, pe 20 iunie 2020.

Organizaţia Mondială de Meteorologie, agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a verificat tristul record și l-a confirmat oficial, trăgând un semnal de alarmă cu privire la schimbarea climei pe glob.

Agenţia a transmis că temperatura a fost „mai potrivită zonei mediteraneene decât celei arctice”. Este prima dată când WMO a inclus Cercul Arctic în arhiva sa de rapoarte de vreme extremă.

WMO a adăugat Cercul Arctic în arhiva sa World Weather and Climate Extremes într-o nouă categorie pentru temperaturi ridicate în regiune.

Regiunea arctică este una dintre care se încălzesc cel mai rapid, mai mult decât dublu faţă de media globală, a mai spus WMO.

La 20 iunie 2020, în orașul siberian Verhoiansk , temperatura a fost cu 18C mai mare decât media zilnică a zonei pentru luna iunie.

Exit mobile version