CITIRE

Cei care n-au zărit raza de soare. „Va veni și ziu...

Cei care n-au zărit raza de soare. „Va veni și ziua când lumea va vedea că tablourile mele valorează mai mult decât prețul vopselei”

„Nu am ce face dacă picturile mele nu se vând. Va veni totuși și ziua când lumea va vedea că acestea valorează mai mult decât prețul vopselei și al traiului meu, propriu-zis foarte sărac. În ce privește partea financiară, singura mea grijă este, în primul rând, să nu am datorii”, îi scria Vincent van Gogh, în octombrie 1888, din Arles, fratelui său mai mic, Theo. Vincent a fost cel mai mare dintre cei șase frați, trei băieți și trei fete.

În timpul vieții lui, scurte de altfel – s-a sinucis la 37 de ani – lucrările lui van Gogh au fost, de cele mai multe ori, nebăgate în seamă. Theo van Gogh i-a fost mereu alături fratelui său, l-a susținut financiar cât a putut și i-a dat curaj și încredere. În afară de el,  care vedea în Vincent un pictor deosebit, puțini, foarte puțini dintre cunoscuții care i-au văzut lucrările, i-au apreciat pictura.

Multe dintre schițele și picturile lui Vincent van Gogh, care au ajuns la diferite persoane – unele dăruite chiar de artist –, au fost efectiv aruncate la gunoi de către acestea, deoarece le-au considerat banale și fără valoare.

Mama artistului, portret realizat de van Gogh în 1888 | Sursa: Wikipedia, Domeniu public

Mama artistului, portret realizat de van Gogh în 1888 | Sursa: Wikipedia, Domeniu public

Inclusiv mama lui, Anna Cornelia, a aruncat multe dintre desenele trimise de Vincent, deși ea i-a fost mereu un reazem în visul lui de a deveni pictor. Mama lui a avut talent la desen și i-a transmis fiului ei, încă din copilărie, pasiunea ei pentru artă.

Chiar și pictorul a rămas cunoscut prin faptul că deseori își arunca propriile lucrări. Nimeni nu se gândea și nu credea că arta lui Vincent van Gogh va valora vreodată ceva, nici măcar după moartea lui.

„Și uneori mă simt deja bătrân și distrus… Pentru a reuși e nevoie de ambiție, iar ambiția îmi pare absurdă. Ce vine din asta nu știu; dincolo de toate acestea aș vrea să nu-ți mai fiu o așa povară – sper să progresez ca să poți să-mi arăți lucrările cu îndrăzneală, fără să te compromiți. Și apoi o să mă duc undeva în sud, ca să dispar din fața atâtor pictori care mă dezgustă ca bărbați.” (scrisoare trimisă fratelui său, Theo, în vara anului 1887)

Lan de grâu cu chiparoși, Vincent van Gogh, 1889 | Sursa: VincentvanGogh.org

Lan de grâu cu chiparoși, Vincent van Gogh, 1889 | Sursa: VincentvanGogh.org

Din scrisorile trimise de Vincent lui Theo – acesta le-a păstrat pe toate, ceea ce Vincent nu a făcut, a aruncat multe dintre scrisorile pe care le-a primit de la Theo – răzbăte uneori acel fir de speranță că tablourile lui vor fi, la un moment dat, cunoscute și apreciate.

Spre finalul anilor 1880, când a fost deschisă publicului prima lui expoziție, artiști, critici de artă, colecționari, dealeri, toți au început să arate un oarecare interes pentru picturile lui. Le Moderniste Illustré, o revistă de artă și literatură modernă, lansată în Paris, cu o viață extrem de scurtă (au fost publicate doar 23 de numere, între aprilie și septembrie 1889), și-a câștigat renumele în primul rând pentru critica făcută de poetul, criticul de artă și pictorul Albert Aurier în favoarea necunoscutului, pe atunci, artist Vincent van Gogh. Aurier a fost printre primii critici de artă care a susținut arta lui van Gogh.

Noapte înstelată pe Ron, Vincent van Gogh, 1888 | Sursa: VincentvanGogh.org

Noapte înstelată pe Ron, Vincent van Gogh, 1888 | Sursa: VincentvanGogh.org

O să sărăcești în dorința ta de a mă susține pe mine, dar îți voi da înapoi banii sau voi da drumul fantomei…” (dintr-o scrisoare trimisă de van Gogh fratelui său, Theo, în 1889, de la Arles)

Aurier scria că tablourile lui van Gogh sunt „uimitoare prin ardoarea lor, intensitate, raza de soare”. Prea puțini au văzut în timpul vieții lui van Gogh „raza de soare” și au trecut câteva decenii de la moartea lui până când lumea a început să-i zărească splendoarea.

Albert Aurier a continuat să promoveze arta lui van Gogh în paginile revistei literare Mercure de France.

După câțiva ani de la moartea lui van Gogh, jurnalistul și criticul de artă Octave Mirbeau scria că sinuciderea acestuia „a fost o pierdere și mai tristă pentru artă… chiar dacă lumea nu s-a înghesuit pentru a-i face o înmormântare măreață, iar bietul van Gogh, a cărui moarte înseamnă stingerea unei splendide flăcări de geniu, a plecat spre moartea lui la fel de neștiut și de neglijat precum a trăit toată viața.”

Lan de grâu cu corbi, Vincent van Gogh, 1890 | Sursa: VincentvanGogh.org

Lan de grâu cu corbi, Vincent van Gogh, 1890 | Sursa: VincentvanGogh.org

La începutul secolului al XX-lea, după moartea pictorului, au fost organizate în mari orașe ale lumii, Paris, New York, Berlin, Londra, o serie de expoziții cu lucrări semnate van Gogh.

Muncind din greu, băiete, sper să reușesc să fac ceva bun. Nu sunt încă acolo, dar țintesc spre asta, lupt pentru asta. Vreau ceva serios – ceva proaspăt – ceva cu suflet în el. Înainte – înainte… ” (scrisoare din ianuarie 1893)

În 1914, au fost publicate în mai multe țări din Europa scrisorile lui trimise, cele mai multe, fratelui său, Theo. Aceste scrisori, pline de expresivitate, sentimente, gânduri profunde, au scos la iveală o personalitate complexă, un om care iubea culorile și cărțile, un artist cu toate frământările, visurile și neajunsurile lui. Au fost considerate printre cele mai remarcabile scrieri de acest gen din secolul al XIX-lea și i-au adus faima ca artist, faimă de care nu s-a bucurat în timpul vieții.

În 1934, romancierul Irving Stone a publicat romanul biografic Lust for Life (tradus în limba română, Bucuria vieții), despre viața lui van Gogh, inspirat din scrisorilor lui van Gogh către fratele lui, care a avut un succes imens. În 1956, romanul a fost ecranizat, cu Kirk Douglas în rolul lui Vincent van Gogh. Toate acestea au incitat interesul americanilor pentru opera artistului olandez.

Terasa cafenelei, noaptea; Vincent van Gogh, 1888 | Sursa: Wikipedia, Domeniu public

Terasa cafenelei, noaptea; Vincent van Gogh, 1888 | Sursa: Wikipedia, Domeniu public

 

„Adevărații pictori nu pictează lucrurile așa cum sunt… ei le pictează așa cum ei le simt că sunt.” (scrisoare către Theo din Nuenen, 1885)

Un singur tablou semnat van Gogh – The Vigne Rouge (Via roșie din Arles, noiembrie 1888) – a fost vândut în timpul vieții artistului. Cel puțin așa se consideră, deoarece e singurul tablou pentru care există dovada vânzării. Nu ar fi totuși ieșit din comun, având în vedere că Vincent van Gogh a început să se ocupe serios de pictură doar de la 27 de ani și a trăit până la 37 de ani.

Picturile lui cele mai populare au fost realizate în perioada Arles, unde a locuit în ultimii doi ani ai vieții. După câteva decenii de la moartea lui, arta lui a început să fie tot mai cunoscută, apreciată, iubită. În cele din urmă, «venise și ziua când lumea și-a dat seama că tablourile lui valorează mai mult decât prețul vopselei» și Vincent van Gogh a devenit unul dintre cei mai faimoși pictori ai lumii. Artistul însă nu a mai fost în această lume pentru a trăi momentul pe care l-a visat în toți anii în care a fost ignorat, refuzat, sărac.

Singurul fiu al lui Theo, numit Vincent, în onoarea fratelului său, născut în 1890, a primit susținere financiară din partea guvernului olendez în vederea realizării unui muzeu dedicat unchiului său, pictorul Vincent van Gogh. Realizarea proiectului a început în 1963 și, în 1973, a fost inaugurarea Muzeului van Gogh din Amsterdam, unde se află cea mai mare colecție van Gogh. Este al doilea cel mai vizitat muzeu din Olanda, cu un record de aproape două milioane de vizitatori în 2015, când au fost 125 de ani de la moartea artistului. 85 la sută dintre vizitatori vin din alte țări.

Portretul doctorului Gachet; Vincent van Gogh, 1890 | Sursa: Wikipedia, Domeniu public

Portretul doctorului Gachet; Vincent van Gogh, 1890 | Sursa: Wikipedia, Domeniu public

Câteva dintre tablourile lui van Gogh se află de ani buni în topul celor mai scumpe picturi din lume. Cel mai scump nu este însă din seria florile-soarelui, nici lanul de grâu cu corbi, nici printre autoportrete – este Portretul doctorului Gachet, pictură (există două versiune) pe care van Gogh a realizat-o cu puțin timp înainte de a muri.

În 1990, pictura a fost cumpărată în numele unui om de afaceri japonez cu suma de 82,5 milioane de dolari. La momentul respectiv, Portretul doctorului Gachet a fost tabloul pentru care s-a plătit cea mai mare sumă.

Cover foto: (stânga) Vincent van Gogh – Autoportret; Muzeul van Gogh


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.