20 aprilie 2024, 6:08

Cei mai bine vânduți artiști la licitațiile din România. Grigorescu, lider și în 2018

La licitațiile de artă din 2018, pictorul Nicolae Grigorescu a fost cel mai bine vândut artist, cu vânzări totale de 1.086.600 de euro pentru 20 de opere adjudecate.

Pe locul doi se situează Nicolae Tonitza, cu 27 de lucrări cumpărate cu suma totală de 655.569 de euro, iar pe locul trei – Ştefan Luchian, cu 11 opere, adjudecate la suma totală de 520.139 de euro.

Următoarele locuri în top zece al celor mai bine vânduţi artişti în 2018 sunt ocupate de Theodor Pallady, cu 24 de opere vândute la suma totală de 311.371 de euro; Theodor Aman – cu 44 de lucrăr, la 293.696 de euro; Gheorghe Petraşcu – cu 25 de lucrări, la 257.709 de euro; Corneliu Baba – cu 38 de lucrări, la 178.580 de euro; Iosif Iser – cu 26 de lucrări, la 151.959 de euro; Adrian Ghenie – cu trei lucrări, la 146.500 de euro şi Octav Băncilă, cu 30 de lucrări, la 126.331 de euro, scrie Agerpres.

Prima licitaţie de artă din acest an va fi organizată de casa Alis pe 13 ianuarie. Cea mai bine cotată lucrare a sesiunii este „Femeia cu părul roşu”, de Corneliu Baba, pusă în vânzare la preţul de 28.000 de lei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol