Editia de Dimineata

„Cel îndârjit împotriva superstițiilor”, George Coșbuc, despre zodiași, păscălitori, cărturărese

„Să nu alergi după zodiași și după păscălitori, române, după descântători și cărturărese, și după ghicitori și proroci mincinoși. Îți pierzi degeaba numai vremea și banii. Ba îți pierzi și liniștea sufletului…”

„Exeget rafinat al tuturor manifestărilor culturii și literaturii populare”, George Coșbuc (20 septembrie 1866 – 9 mai 1918) a exprimat punctul de vedere raționalist, scria Ioan Pop-Curșeu în studiul Magie şi vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalităţi. Despre „folcloristul Coșbuc, inteligent și erudit, posesor al unui condei de o extraordinară vivacitate”, Ioan Pop-Curșeu comenta:

Îndârjit împotriva superstițiilor, autorul a scris totuși frumoase studii despre bocete, despre lirica și epica populară în general, despre ghicitori și despre proverbe, despre obiceiuri și mentalități, despre forme și limbă și despre istoria tradițiilor.

Printre diferitele subiecte abordate în articolele lui despre tradiții populare, George Coșbuc a scris despre «buna rânduială», mama tuturor lucrurilor sau despre „puterea fierului” la care aleargă românul „în sute de împrejurări”.

„Ba îți pierzi și liniștea sufletului, căci din minciunile acestor proroci mincinoși se nasc de atâtea ori gâlcevi între oameni – prieteni mai înainte…” (George Coșbuc)

„Îți pierzi degeaba numai vremea și banii”

În Superstițiile păgubitoare ale poporului nostru, lucrare din 1909, folcloristul Coșbuc scria:

Să nu alergi după zodiași și după păscălitori, române, după descântători și cărturărese, și după ghicitori și proroci mincinoși. Îți pierzi degeaba numai vremea și banii. Ba îți pierzi și liniștea sufletului, căci din minciunile acestor proroci mincinoși se nasc de atâtea ori gâlcevi între oameni – prieteni mai înainte, din iscodirile și scorniturile lor se nasc atâtea bănuieli între bărbat și femeie, din nesocotitele lor vorbe pe care le spun într-o doară izvorăsc dușmănii și pizme și zâzanii care strică pacea și sparg casele.

„Nesocotit e omul care își pune nădejdea în ele”

Îndemna omul să nu se ia „după toți netrebnicii care nu pun umărul să muncească și ei ceva”; în schimb, fac orice „ca să trăiască din purtarea de nas a altora”.

Despre felul în care omul poate fi păcălit de „zodiași, cărturărese, ghicitoare” fără să își dea seama, Coșbuc spunea:

Și tu să crezi vorbele lor viclene și încurcate și spuse pe dibuite? Ce nesocotit e omul care își pune nădejdea în ele.

Cele ce au fost și cele ce sunt ți le poate spune oricine, omule, dacă le știe. Acum, tu o să zici: Mare lucru ne mai spui! Apoi zodiașul n-a avut de unde s-o știe cine sunt eu și ce-am pățit și ce pagubă am avut, și totuși mi-a spus toate din fir în păr. Iar eu zic, ba a știut, creștine, a știut, căci zodiașii aceștia și cărturăresele și ghicitoarele bagă foarte bine de seamă toate lucrurile, și te prind din vorbă, și te aduc așa din întrebări că tu singur te dai de gol.

Te descos așa de încet și cu meșteșug, că nu bagi nimic de seamă. Tu scapi o vorbă, scapi două, iar omul ghibaciu (n. dibaci) – și ghibaci ce sunt într-asta prorocii tăi – ți le prind, și din ele te judecă și scot încheieri firești de care tu rămâi cu gura căscată. Rămâi uluit ce taină ți-a ghicit, și când colo el a spus-o așa cum i-ai spus-o tu.

Ghicitoarea, Edward Villiers Rippingille

„Din trei întâlniri te cunosc ei ce poamă ești”

Autorul a explicat și „metodele” folosite de aceștia – „tipicul” lor – pentru a afla ceea ce vor:

Când te întreabă, ți se uită în ochi, și te judecă din ochi, din fața toată, dintr-un singur semn ce-l faci cu mâna; iar când nu vorbește cu tine, nu te scapă din ochi, uitându-se pe furiș la tine. Îți intră în suflet, cum se zice.

Și vezi că mai toți păscălitorii ăștia au tipicul așa, că numai atunci pot ghici dacă vii de trei ori la ei, în trei răstimpuri. Apoi în vremea asta au destulă vreme să știricească de la alții, cine ești, cam ce dureri ai, cu ce gânduri umbli. Iar din trei întâlniri te cunosc ei ce poamă ești, dacă ești un tembel cu care se pot juca cum le place, ori ești mai isteț, dacă ai ceva patimă, ori n-o ai, dacă ești mai cu stare ori un nevoiaș, și câte toate.

Și cunoscându-ți așa starea și așezarea și umbletele și firea, numai pentru tine e de mirare că-ți spune lucruri pe care le știe bine.

„Sunt foarte băgători de seamă”

Acești zodiași, comenta autorul, știu prea bine să își învelească spusele „în fel de fel de bazaconii de ale lui în chip de taină”. Un meșteșug la care ei sunt „tari”, fiindcă nu au altă treabă „decât să născocească întorsături de vorbe și răspunsuri istețe, că de-l prinzi mințind s-o întoarcă repede și să cadă ca pisica tot în picioare; și noaptea până adorm tot fac planuri și întocmesc în minte răspunsuri în doi peri, și potrivesc vorbe istețe, care se potrivesc la toată lumea și la nici unul”.

Au și talentul de a „vâna” vorbe scăpate, după cum comenta George Coșbuc:

Toți ghicitorii sunt foarte băgători de seamă și iau aminte lucruri pe care tu nici nu visezi că le spui ori le faci. Și oricât ar fi de mult pe pază omul – darmite că nu e deloc când vorbește cu ghicitorul, tot se dă de gol cât de cât. Se dă, căci tu, omule, ori ești supărat, ori ești mânios, ori plin de gândurile tale, cu sufletul încătușat, dar ghicitorul e cu sufletul slobod și liniștit, și toate gândurile lui sunt îndreptate numai să vâneze și să prindă gândurile tale.

Apoi acum, dacă numai astea ți le poate spune ghicitorul, ce cauți la el? El știe, numai ce știi tu, ce a prins de la tine și de la alții. Și pentru asta pierzi vremea?

„Și ce e de râs e să-ți pierzi zilele cu săptămâna, din zodiaș în zodiaș, căutând unde sunt comori. De-ar ști zodiașii unde sunt comorile ascunse, parcă vi le-ar lăsa ei vouă.” (George Coșbuc) | Credit foto: Юлия Пашкевич/Pixabay

„Și e de râs!”

Aceste „superstiții păgubitoare”, cum le numea George Coșbuc, nu le au doar cei de la țară, ci și orășenii, „mai ales cucoane”, dar și negustori:

Își amăgesc așa sufletul, că da de le-o ieși cum cred ei, fie și în lucruri rele.

[…]

Ce lucru de râs, române, să mergi la zodiaș să-ți spună înainte dacă vei câștiga o judecată, ori nu. Poftim! De ce nu numeri parii mai bine, din gard, și de vor fi cu soț, vei câștiga, de nu, nu. Căci tot acolo iese, tot așa știu zodiașii cât știu și parii. Dacă e de la Dumnezeu puterea de-a ști înainte, el o poate pune și în pari ca și în scorniturile zodiașilor, că-i atotputernic. Și ce e de râs e să-ți pierzi zilele cu săptămâna, din zodiaș în zodiaș, căutând unde sunt comori. De-ar ști zodiașii unde sunt comorile ascunse, parcă vi le-ar lăsa ei vouă.

[…]

Și e de râs că umblați pe la zodiași ca să vă afle pagubele. Astea cu adevărat vi le află, dar nu pe care le-ați avut, ci pe acele ce vi le fac ei în pungă.

Și pentru câte și mai câte nu alergați la ei, și e de râs, române!

Exit mobile version