28 martie 2024, 11:52

Cel mai mare stejar monumental din Bacău ar putea fi sacrificat pentru un proiect imobiliar

Cel mai mare stejar monumental din municipiul Bacău (având o circumferință de 450 de cm) ar putea fi tăiat. Încă un sacrificiu pe altarul imobiliar.

Stejarul ar putea fi tăiat pentru că pe spațiul respectiv există un proiect imobiliar privat, relatează Radio România Actualități.

Arborele este parte dintr-un ansamblu de patru stejari istorici, asociați cu vizita lui Alexandru Ioan Cuza în Bacău, în 1859.

Pe lista monumentelor din zona urbană Bacău nu exista niciun monument al naturii, nici măcar un singur arbore.

Agent Green, ONG care se ocupă de protecția mediului, reclamă că stejarul a fost condamnat la dispariție prin aprobarea de către primărie a unui proiect imobiliar.

Agent Green a cerut tuturor responsabililor să se implice pentru protejarea acestui arbore, mai ales că îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarat monument al naturii și, în plus, este și parte din ansamblul Stejarii lui Cuza.

De partea cealaltă, primarul Bacăului spune că încă de anul trecut a cerut Academiei Române clasificarea mai multor arbori, iar o cerere pentru declararea Stejarilor lui Cuza ca monument istoric a ajuns la Direcția de Cultură încă din luna martie.

Niciun răspuns însă până acum de la Direcția subordonată Ministerului Culturii, iar în lipsa acestuia proiectul imobiliar a fost aprobat fără bătăi de cap. Practic, fără dovada care să ateste că stejarul e un monument, fie el istoric sau al naturii, arborele poate fi tăiat oricând pentru a lăsa loc betoanelor, relatează și europafm.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol