26 septembrie 2022, 16:21

Cele care «prind din zbor» firea omului: „Se zice că nu-i suferă pe oamenii răi”

„Albina a fost luată drept model pentru vrednicie, curățenie, organizare și planificare a muncii.”

„Zice că Dumnezeu, când a urzit lumea, a urzit prea mult și nu încăpea sub ceri. Ce să facă, ce să dreagă? Ia și trimite pe albină să întrebe pe arici. Albina a mers la arici, dar acesta nu a voit să-i spuie, zice: «Dacă-i Dumnezeu, lasă să știe singur ce să facă!» Albina, cuminte, nu s-a dus, ci s-a ascuns lângă borta lui. Ariciul, crezând că-i singur, zice la sine: «Hm! El mă întreabă pe mine ce să facă! Da de ce nu strânge pământul în mână boț, că s-ar face ici dealuri, colo văi, și ar încăpea!» Albina, cum a auzit, a zburat la Dumnezeu și i-a spus. Dumnezeu, pentru lucrul acesta, a blagoslovit-o ca să facă miere și oamenii să mănânce și de aceea e albina bună la Dumnezeu”, scria folclorista Elena Niculiță-Voronca (5 mai 1862 – 1939) în Datinele și credințele poporului român această poveste cosmogonică culeasă de la un tăietor de lemne din Botoșani.

„Pentru a implica o insectă la crearea pământului, la formarea dealurilor și munților înseamnă că rolul ei în viața poporului nu era de neglijat.” (Ion Ghinoiu) | Foto: József Szabó / Pixabay

„O mulțime de legende, datine și credințe”

Albina e răspândită „mai peste toată suprafața pâmântului”, e cunoscută de toți oamenii și, „pentru facultatea ei de a culege miere și a produce faguri din cari se face ceara, a fost, din timpurile cele mai vechi, domesticită în folosul omenirii”, scria Simion Florea Marian în studiul său din 1903 Insectele în limba, credințele și obiceiurile românilor. Autorul menționa:

Românii nu numai că au cunoscut-o și cultivat-o chiar de la începutul existenței lor ca români, ci totodată au despre dânsa și o mulțime de legende, datine și credințe.

În cosmogonia populară românească, „albina joacă un rol foarte interesant”, explica etnograful. Legendele cosmogonice cu Dumnezeu, albina și ariciul se regăsesc în zeci de variante.

În toate, ariciul e „șiret” și nu vrea să-i spună lui Dumnezeu „ce să facă cu pământul ăl de-i mai rămăsese”. „Ce om și Dumnezeu ăsta, el mai puternic decât mine și mă întreabă tot el pe mine, un păcătos… parcă el nu știe să facă munți și dealuri…” sau „Dumnezeu e doară atotștiutor, ce mă mai întrebă pe mine, un biet nemernic”, zicea ariciul.

Albina nu s-a lăsat păcălită, a aflat secretul și i l-a spus lui Dumnezeu. Ariciul a blestemat-o, dar Dumnezeu a binecuvântat-o.

A fost considerată de popor, menționa Simion Florea Marian, „ființa cea mai curată și mai sfântă de pe fața pământului și totodată și cea mai binefăcătoare și ca atare foarte plăcută lui Dumnezeu”.

„Un model pentru vrednicie”

Basme, legende, proverbe, credințe și obiceiuri din ciclul vieții și calendaristic, în toate se regăsesc referințe „despre cea mai folositoare insectă pentru om”, cum observa Ion Ghinoiu în volumul Sărbători și obiceiuri românești. Ion Ghinoiu oferea detalii:

Este semnificativ faptul că harnica și iscoditoarea albină apare în cele mai arhaice creații populare, legendele cosmogonice, unde, alături de înțeleptul arici, participă la actul cosmogonic. Pentru a implica o insectă la crearea pământului, la formarea dealurilor și munților înseamnă că rolul ei în viața poporului nu era de neglijat. De altfel, albina a fost luată drept model pentru vrednicie, curățenie, organizare și planificare a muncii.

„Fagurii cei mai frumoși și plini de miere sunt aleși și puși pe talere curate și se dau celor chemați, ca să mănânce.” (Simion Florea Marian) | Foto: Piotr Eliasz / Pixabay

De Alexii

După credința poporului român, de Alexii, 17 martie, „se dezmorțesc, se mișcă și ies toate insectele, amfibiile și reptilele de prin culcușurile și ascunzișurile lor de peste iarnă la razele cele luminoase și călduroase ale soarelui de primăvară”, scria Simion Florea Marian.

Ziua de Alexie – „reprezentare mitică sezonieră, patron al viețuitoarele care iernează sub pământ, în scorburi și sub scoarța copacilor, sub pietre sau în ape” – care a preluat data de celebrare a Cuviosului Alexie sau Omul lui Dumnezeu din calendarul ortodox, era numită, în anumite zone, Retezatul stupilor, nota etnograful Ion Ghinoiu:

Tradițional, în această zi, se recolta mierea lăsată pentru hrana albinelor pe timpul iernii. Mierea aceasta este un apreciat leac tămăduitor al unor boli.

„O adevărată sărbătoare”

Simion Florea Marian amintea și de o altă credințe a poporului:

O seamă de români, tot din Bucovina, sunt de părere că albinele, când se scot de peste iarnă, să se scoată numai într-o zi de joi până la umplutul lunei, căci atunci le merge bine.

Despre cum se făcea în vechime «Retezatul stupilor», etnograful a povestit:

În dimineața zilei hotărâte pentru Retezatul stupilor, care e o adevărată sărbătoare în casa omului ce are stupi, însă care nu se poate face Lunia, Mercuria și Vineria, căci fiind acestea zile de post, le va merge rău stupilor, vor seca, asemenea și Duminica, pentru că e ziua Domnului, toți ai casei trebuie să fie cât se poate de curați și de primeniți.

Femeia, care trebuie să fie curată, gătește bucate mai multe și mai alese, căci în această zi vor avea vizita vecinilor, a rudelor și a cunoscuților, chemați într-adins pentru această zi, ca să se ospăteze aici cu mere, cu băuturi îndulcite cu miere, și alte bucate.

Casa este așternută și împodobită ca în zi de sărbătoare.

Bărbatul, care asemenea trebuie să se păstreze curat, se scoală cât se poate mai de dimineață, se spală, se primenește, și, luându-și uneltele necesare pentru retezat și vasele pentru pus fagurii, merge în grădină la stupină și începe Retezatul stupilor, cum a apucat din moși.

[…]

Fagurii cei mai frumoși și plini de miere sunt aleși și puși pe talere curate și se dau celor chemați, ca să mănânce.

Tradițional erau invitați vecinii, dar și rudele, pentru că, se spunea, „dacă Dumnezeu și-a făcut parte de stupi, dacă n-ai da și altuia, atunci lesne și se pot prăpădi stupii”: Dacă nu chemi vecinii, se poate întâmpla să blesteme vreunul stupii tăi și atunci se prăpădesc”.

„Mierea furată”

Cei care erau cunoscuți în sat că făceau vrăji și farmece nu erau chemați. Etnograful Simion Florea Marian explica de ce oamenii se fereau de a-i invita la Retezatul stupilor:

… căci aceștia vor căuta să-ți fure măcar un pic de miere, cu care mai pe urmă vor vrăji sau farmeca, și atunci stupii tăi se vor prăpădi toți, căci Dumnezeu nu va răbda să se întrebuințeze sfânta miere la astfel de blestemății.

Și vrăjitorii și fermecătorii știu că tocmai mierea furată la aceste zile mari e mai cu putere la vrăjile și farmecele lor.

În popor se mai spune că albina „calcă într-o zi șapte hotare, de aceea mierea ei e așa de dulce și de bună pentru toate leacurile…” (Simion Florea Marian) | Ilustrație grafică via Pixabay

„Calcă într-o zi șapte hotare”

Se mai spunea că de albine nu e bine să se apropie „oamenii cei bolnavi sau nervoși” sau cei haini:

Cei răi la inimă, nu e bine să se apropie de dânsele, căci se zice că nici pe aceștia nu-i suferă. Ba se zice că ele cunosc caracterul omului, precum și pe cel mânios și pe cel blând și bun la inimă.

În popor se mai spune că albina „calcă într-o zi șapte hotare, de aceea mierea ei e așa de dulce și de bună pentru toate leacurile, fiindcă e de pe foarte multe flori și de prin multe părți adunată”, a mai notat Simion Florea Marian.


„Albinele chiar au un miros, știi, și dacă n-au, ar trebui, pentru că picioarele lor sunt pudrate cu mirodenii de la un milion de flori.”

Ray Bradbury, Dandelion Wine, 1957


Cover imagini, stânga: Rebekka D/Pixabay; mijloc: Daria Yakovleva/Pixabay || Editat de Mira Kaliani


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol