Site icon Editia de Dimineata

Cele mai ciudate legi din întreaga lume

Când călătorești sau te muți în străinătate și nu vrei să ai probleme, trebuie să fii foarte atent la legile locului. Deși sistemul judiciar ar trebui să conțină reglementări care ne îmbunătățesc stilul de viață, există unele legi extrem de ciudate ce ne pot pune în dificultate. Iată câteva dintre cele mai bizare legi din întreaga lume!

1. Una dintre cele mai faimoase legi ciudate este Legea Somonului, din Marea Britanie. Legea a fost adoptată în 1986 și prevede că este ilegal să deții somon obținut în circumstanțe suspecte. Așadar, cei care primesc sau comercializează somon în circumstanțe pe care Statul le consideră suspecte riscă o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare.

Sursa ro.sputnik.md

2. Dacă te gândești să călătorești în Singapore, ai face bine să lași guma de mestecat acasă. Pe lunga listă de obiecte interzise la import în Singapore se numără și guma de mestecat. Scopul acestei legi este de a păstra igiena în spațiile publice. Singura excepție acceptată este guma cu nicotină, folosită de cei care vor să se lase de fumat.

Sursa caplimpede.ro

3. Din cauza faptului că celebrul personaj de desene animate Donald Duck nu purta pantaloni lungi, filmele de desene animate care-l aveau drept erou principal au fost interzise prin lege în Finlanda. – În anul 1935, guvernul României din acele timpuri a introdus o lege prin care personajul de desene animate Mickey Mouse a fost interzis pe motiv că era atât de urât desenat încât speria copiii.

Sursa youtube.com

4. În Anglia anului 1837, dacă un bărbat săruta o femeie fără voia ei, există o lege care-i permite femeii sărutate forţat, să-l muşte de nas cât poate de tare pe bărbatul vinovat.

Sursa www.themix.org.uk

5. În Japonia nu ai voie să fii obez. Potrivit unei legi, bărbații de peste 40 de ani trebuie să aibă o talie de maxim 80 de centimetri.

6. Nu ai voie să calci pe bani în Thailanda. Pe moneda oficială a țării asiatice este înfățișat regele Thailandei, astfel că gestul este considerat act criminal. De asemenea, sunt interzise injuriile la adresa monarhului.

Sursa numiscollection.com

7. În oraşul Eureka din statul american Nevada, legea interzice ca un bărbat cu mustaţă să sărute o femeie.

Sursa slate.com

8. Oraşul St. Louis din Missouri are în vigoare o lege conform căreia este interzis ca un bărbat să salveze o femeie aflată în pericol, dacă aceasta este îmbrăcată în pijamale.

Sursa www.mirror.co.uk

9. Dacă ai de gând să vizitezi monumentele istorice din Grecia, lasă-ți pantofii cu toc acasă. Pentru a proteja de distrugere anumite monumente, autoritățile elene au interzis accesul femeilor care poartă pantofi cu toc înalt.

Sursa portalturism.com

10. În satul Sarpourenx, din sud-vestul Franţei, primarul Gerard Lalanne le-a interzis locuitorilor să moară. În 2008 a eliberat o ordonanţă potrivit căreia „oricine nu are un loc în cimitir şi doreşte să fie îngropat în Sarpourenx îi este interzis să moară în parohie”, potrivit adevarul.ro.

 

Exit mobile version