27 septembrie 2020, 0:08

Celebrând abundența toamnei. La cules de struguri

„Cea mai mare sărbătoare în calendarul viticol era toamna, la Ziua Crucii, când se începea culesul strugurilor. În zonele viticole din Oltenia de est și Muntenia de vest, ziua aceasta se numea Cârstov sau Cârstovul Viilor”, scria etnologul Ion Ghinoiu în ‘Sărbători și obiceiuri românești’. 

„În multe părți, prin Muscel, se fac petreceri mari de bucuria acestei deslegări”, menționa și Tudor Pamfile în ‘Sărbători de toamnă’, obicei prezentat de folcloristul Constantin Rădulescu-Codin, în 1910.

„Ciclul vegetal al viţei de vie, lung de aproximativ o jumătate de an solar, cu început la pornirea sevei (plânsul viţei de vie) şi încheiat la căzutul frunzelor, corespunde structurii unui calendar împărţit numai în două anotimpuri”, remarca Ion Ghinoiu.

Numită în popor Răpciune – cu sensul de răcire a vremii –, septembrie este timpul când viile încep a fi culese și strugurii se storc pentru vin. 

 

Toamna în vie | Credit foto: Mira Kaliani

 

Calendarul viei. Obiceiuri.

Tradițional, ca încheiere a unui An Nou Viticol, ce începe la 2 februarie, de Ziua Crucii – Cârstov (cuvânt din vechea slavă, ‘krŭstŭ’, ‘cruce’, ‘krŭstovŭ dĭnĭ’, adică ‘ziua crucii’) sau Cârstovul Viilor, cum se numea în unele părți din Oltenia și Muntenia – gospodarii se apucau să culeagă strugurii. 

„Ciclul vegetal al viţei de vie, lung de aproximativ o jumătate de an, începe la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie şi este marcat de sărbători şi obiceiuri dedicate ursului, viţei de vie şi pomilor fructiferi. 

După aproximativ două luni de zile, în preajma echinocţiului de primăvară, se dezgroapă viţa de vie, îngropată toamna, şi i se taie corzile. La Sântamărie (15 august), se angajează pândari şi se «leagă» magic ciocul păsărilor pentru a nu prăda strugurii. La Schimbarea la Faţă sau Probejenie (6 august) se gustă poama nouă. Iar la Ziua Crucii sau Cârstovul Viilor (14 septembrie pe Stil vechi) se începea culesul strugurilor şi se “băteau” nucii plantaţi la vie.”

Ciclul fermentării şi limpezirii vinului în butoaie este viaţa ascunsă şi miraculoasă a viţei de vie care continuă să trăiască şi «dincolo», după moartea plantei, la încheierea ciclului său vegetal”, scria Ion Ghinoiu în ‘Zile și mituri’.

Trif Nebunul. Ceremonii în vii.

În mitologia românească, Trif Nebunul (prezentat, în unele narațiuni, „nebun, furios, rău”, sfântul mucenic Trifon, sărbătorit la 1 februarie) este patron al viței de vie, pomilor fructiferi, lupilor și insectelor dăunătoare (omizi, lăcuste, gândaci, viermi), celebrat la 1 februarie. Prin urmare, de-a lungul unui an viticol, aveau loc diferite ceremonii și în plantațiile de viță de vie. Atunci viile se stropeau cu ‘vin vechi’ în speranța că roadele ei, din toamnă, vor fi la fel de bogate și bune.

 

Toamna în podgorii / Pictură de Barbara Greensweig

 

«Hai să mergem la Gurbanul!»

„Cultul bahic este întreţinut, în unele localităţi din sudul României, de un spectaculos ceremonial, desfăşurat dimineaţa în câmp, la plantaţiile viței de vie, şi după-amiaza în vatra satului, numit Arezanul sau Gurbanul Viilor”, nota Ion Ghinoiu și relata întregul ritual și avea loc în ziua de 1 februarie: 

„… bărbaţii mergeau la plantaţiile de viţă de vie, de obicei cu săniile trase de cai împodobiţi cu coarde de viţă de vie. Înainte de a pleca din sat, strigau cu tărie: «Hai să mergem la Gurbanul!», chemare identică cu cea de la Focul lui Sâmedru (avea loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie), Anul Nou pastoral. 

Ajunşi în câmp, fiecare proprietar îşi tăia, de la viţa sa, câteva corzi cu care se încingea peste piept, îşi făcea cununiţă pe cap şi cingătoare la brâu. Dezgropa sticla sau plosca cu vin îngropată toamna, efectua diferite practici magice menite să aducă rod bogat, să apere via de dăunători şi strugurii de păsări (grauri) şi apoi mergea la petrecerea comună, în jurul focului aprins pe o înălţime. 

Acolo se mânca, se bea, se juca în jurul flăcărilor, se sărea peste foc, se stropea vin peste jărăgaiul încins. Seara, bărbaţii se întorceau în sat, cu făclii aprinse în mână, şi continuau petrecerea pe grupe de familii. Jertfa incinerată erau coardele uscate al viţei tăiate cu un an înainte şi produsul acesteia, vinul, aruncat în foc. 

Este posibil ca în vechime să se fi jertfit cu această ocazie o oaie sau un berbec, aşa cum îi atestă şi numele local al obiceiului, ‘Gurban’, care înseamnă sacrificiul unui animal întreg şi împărţit participanţilor”.

După însemnările lui Ion Ghinoiu, la jumătatea secolului al XX-lea, Gurbanul Viilor se mai practica fie la Ispas (sărbătoare ortodoxă ce are loc la 40 de zile după Paști), fie la o altă sărbătoare a primăverii.

 

„Faci struguri sau te tai?”

Un obicei cunoscut sub denumirea de „tăiatul ritual” avea loc în anumite zile legate de alte sărbători – fie în dimineața Crăciunului, în ziua de sfântul Vasile, de Bobotează, la început de februarie, când este sărbătorit sfântul mucenic Trifon,  sau între întâi și nouă martie. „Târcolitul” viilor, un vechi ritual al podgorenilor, este „ocolitul ritualic al viei”. Gospodarul ocolea via și, sub amenințarea „faci struguri ori te tai”, se prefăcea că taie butucii, însă la rădăcina lor varsa puțin vin și îngropa un colac. Obiceiul mai poate fi practicat în unele locuri. 

 

Credit foto: Mira Kaliani

 

Floarea ce miroase a păcat.

„După tradiţiile populare, viţa de vie ar fi fost regină peste împărăţia florilor. Pentru a produce struguri din care oamenii să facă vin ca să se înveselească la petreceri, să-l folosească ca împărtăşanie şi leac pentru tămăduirea bolilor, renunţă la împărăţie şi la frumuseţea florilor pentru a deveni butuc de vie. Într-adevăr, floarea viţei de vie, nu încântă nici prin culoare şi nici prin forma petalelor! Are în schimb un miros nemaiîntâlnit, miroase a păcat înainte de deveni strugure şi vin”, povestea Ion Ghinoiu.

Anotimpul când se culeg roadele.

În calendarul roman, care își avea începutul de an la 1 martie, septembrie era luna a șaptea; în calendarul iulian (Stilul vechi) și în cel gregorian (Stilul nou), este a nouă lună, iar în calendarul biblic este prima lună din an. 

„Asociat apusului, tărâmul spre care se îndreaptă soarele obosit în urma cursei sale diurne, toamna este şi anotimpul culesului roadelor, viilor şi fermentației strugurilor”, scria lingvistul și etnologul Ivan Evseev în ‘Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale’.  

Liber Pater, zeul vinului și al extazului mistic / Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia | Credit foto: Mira Kaliani

 

Din vechime. Zeul vinului și petrecăreții lui.

La vechii greci, acest anotimp îi era dedicat lui Dionis (Dionysos, în greacă); la romani, Liber Pater era zeu al vinului, al vegetației și al fertilității pământului, cel care i-a învățat pe oameni agricultura și să cultive vița de vie. 

„Culesul viilor, celebrare a vieții și rodniciei, relevă rămășițe ale mitului lui Dionysos, mit legat de cultul băuturii învestită cu puteri magice de asigurare a abundenţei şi fericirii”, explica Ofelia Văduva în ‘Pași spre sacru’.

Zeul vinului, Liber Pater, așa cum este prezentat la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, unde se află o sculptură, era „mereu însoțit de un cortegiu de petrecăreți”. Această lucrare, considerată de specialiști în istorie și arheologie „una dintre cele mai frumoase opere de artă din Dacia romană, realizată din marmură de Aphion, în atelierele grecești din Asia Mică, probabil în vremea împăratului Hadrian (a domnit 21 de ani, din 10 august 117 până în ziua morții, 10 iulie 138)”, a fost adusă la sanctuarul lui Liber Pater din Apulum, în secolul al III-lea.

 

Din bunătățile toamnei | Credit foto: Mira Kaliani

 

Între tinerețe și bătrânețe. Toamna cea coaptă, domoală.

În iconografia calendaristică, menționa Ivan Evseev, toamna apare reprezentată „prin ramuri de viță de vie, prin cornul abundenței plin de fructe, printr-un bărbat la vârsta maturității depline purtând în mână un coş cu struguri şi fructe”.

În unele scrieri, cum apare în ‘Metamorfozele’, toamna este prezentată, alături de celelalte anotimpuri, în funcție de vârsta oamenilor:

„Ce, nu vedeți că şi anul se scurge în patru anotimpuri, străbătând faze care seamănă cu viața noastră? Primăvară este ca un copil tânăr şi delicat, hrănit cu lapte. Atunci răsare iarba strălucitoare, fragedă și plină de suc, aducând bucurie și speranță țăranului. Atunci totul înflorește. Ogorul râde prin culorile florilor și frunzele sunt încă la început. După primăvară anul ajunge în vară mai robust şi e ca un tânăr puternic. Căci nu este vârstă mai plină de energie, mai dăruitoare și mai învăpăiată. Urmează toamna, coaptă, fără fervoarea tinereții, domoală, cu păr alb începând să apară la tâmple, timp mijlocii între tinerețe și bătrânețe. Apoi vine bătrâna iarnă, posomorâtă, cu pas tremurat, cu părul alb sau căzut…” 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.