31 martie 2020, 2:30

Celebrând începutul iernii. De la festivaluri fastuoase din vremea romanilor la tradiții de azi

Solstițiul de iarnă marchează începutul iernii astronomice și are loc în jurul datei de 21 decembrie. De la această dată, durata fiecarei zile va crește și cea a nopții va scădea treptat, până în jurul zilei de 21 iunie, când este solstițiul de vară. În 2019, solstițiul de iarnă este marcat în ziua de 22 decembrie.

Momentul este „legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui. […] La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit «tropicul Capricornului». Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor”, scrie pe pagina web a Observatorului Astronomic „amiral Vasile Urseanu”.

Oamenii au celebrat solstițiul de iarnă și venirea unui nou an din vechi timpuri iar sărbătorile de azi de la începutul iernii îmbină străvechi practici greco-romane și orientale cu obiceiuri creștine. Aceste elemente s-au amestecat mereu și astfel „cele două componente se vor influenţa reciproc, mărind în chipul acesta confuzia dintre ele spre disperarea clericilor şi nedumerirea cercetătorilor”, cum nota Petru Caraman în Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la români şi slavi.

Brumalia. Romanii celebrau solstițiul de iarnă printr-un festival numit Brumalia, cuvânt ce înseamnă „sărbători de iarnă”, denumire derivată din latină, bruma, „iarnă” sau „solstițiu de iarnă”, o prescurtare de la brevissima, de scurtă durată, deoarece, cum știm și noi azi, cum știau și ei, solstițiul de iarnă este cea mai scurtă zi din an. În perioada bizantină, sărbătoarea dura 24 de zile, începea în 25 noiembrie și se încheia la 17 decembrie.

Deși în secolul al VI-lea împăratul Iustinian I a emis un decret  prin care au fost interzise aceste practici păgâne, Brumalia a fost celebrată până cel puțin în secolul al XI-lea.

În perioada clasică a Antichității, viața romanilor se învârtea în jurul a trei activități de bază: armata, agricultura, vânătoarea. Odată cu venirea iernii, cu zilele ei scurte și reci, aceste activități scădeau din intensitate. Brumalia avea loc în această perioadă mai liberă din an, un timp întunecat, cu un caracter htonian, subpământesc, asociat cu recoltele ale căror semințe sunt semănate în pământ pentru a da roade. Era momentul când lumina se lupta cu întunericul și îl învingea.

Saturnalia, pictură de Antoine Callet | Sursa: Wikipedia Commons

Saturnalia. După Brumalia, urma Saturnalia, între 17 și 23 decembrie. Saturnalia, de la numele zeului agrar, al semănăturilor, Saturnus, în latină satus, semănătură ori satur, îmbelșugat, devenise „nu numai cea mai mare sărbătoare romană, dar și un simbol al libertății și al păcii, când erau interzise spectacolele sângeroase și declarațiile de război, când se suspendau toate activitățile publice și privateși când toți oamenii deveneau temporar egali, nemaifăcându-se deosebire între stăpâni și sclavi, iar unii sclavi deveneau definitiv liberți”, scria Victor Kernbach.

Tot Kernbach a oferit detalii legate de Saturnalii. La început, în anul 217 a.e.n., Saturnalia a fost o sărbătoare națională romană de o zi, ținută în 17 decembrie. După care Cezar a făcut-o de două zile, Caligula – de patru zile, Claudius a mai adăugat o zi și, în cele din urmă, Domițian a lungit-o la o săptămână, din 17 și până în 23 decembrie.

În timpul sărbătorii, dedicate zeilor Saturn și Bacchus, zeiței Ops sau Opis, zeița abundenței și a fertilității, întruchiparea rodniciei pământului, soția zeului Saturn, se făceau ospețe nocturne și profeții pentru tot restul iernii.

Sărbătoarease deschidea printr-un sacrificiu săvârșit în templu zeului, după care se oferea plebei o masă și începeau petrecerile mari în tot orașul.

„Cetățenii își făceau daruri, în primul rând lumânări (caerei) și păpuși (sigillaria). Amplificarea sărbătorii s-a datorat probabil și reinterpretării periodice a mitului originar, în toate variantele sale”, nota Victor Kernbach.

Multe dintre obiceiurile românești de Anul Nou au preluat ritualuri din fastuoasele Saturnalii romanice, cum spunea Ion Ghinoiu. Dintre acestea, etnologul le-a notat pe cele mai importante. În timpul sărbătorii Saturnalia, aveau loc petreceri menite să reînvie „legendara domnie a zeului Saturn pe pământ, a vieții lipsite de griji”. Pe lângă ospețe, se organizau jocuri și celebrele bacanale.

Porcul era în mod obligatoriu sacrificat, iar carnea lui preparată și consumată în timpul petrecerilor.

Darurile pe care și le ofereau în acea perioadă oamenii aveau un sens ritualic. Se ofereau semințe, cereprezentau fertilitatea, bogăția și rodnicia pământului, păpuși (sigillaria) făcute din lut, marmură sau fildeș, lumânări din ceară, statuete din lut, ce erau asemănătoare lumânărilor de ceară și au fost văzute ulterior ca elemente ce aparțineau de cultul morților și de sacrificii umane făcute în vremuri străvechi în cinstea zeului Saturn.

Jocurile de noroc cu zarul se practicau în acele zile – însă nu pe bani, ci pe nuci, simbol al belșugului.

Saturnalia | Sursa: History

De Saturnalii era timpul liniștii, armoniei, înțelegerii, păcii, împăcării, prieteniei. Nimeni nu se mai certa, dușmăniile și vrajba între oameniise risipeau, cel puțin în acea vreme de petrecut, iar sclavii și servitorii aveau și ei un timp mai bun la stăpâni, deoarece în acele zile de sărbătoare scăpau de pedepse. Chiar mai mult, stăpânii se arătau generoși cu ei și le ofereau mâncare și băutură la discreție. Niciodată în perioada Saturnaliile nu a început vreun război și nici nu se întrerupea sărbătoarea pentru ca bărbații săplece pe câmpul de luptă.

Fiecare petrecere ce se organiza de Saturnalii era condusă de un bărbat „neîntrecut în ale beției, care întruchipa desfrâul și clocotitoarea veselie a Saturnaliilor”.

„Ajunul, noaptea şi cele trei zile ale Crăciunului cuprind numeroase elemente saturnalice: ospeţe îmbelşugate, de unde zicala românească «Crăciunul sătulului şi Paştele fudulului»; tăierea porcilor la Ignat, dată apropiată de începerea Saturnaliilor romane; abundenţa darurilor, chiar dacă acestea sunt puse pe seama unui «moş» (Ajun, Crăciun); compasiunea pentru cei săraci, care erau «omeniţi» mai mult decât în oricare altă zi de peste an; identificarea principalei măşti care apare în cetele de colindat (turca, capra, cerbul, brezaia) cu regele Saturnaliilor”, observa Ion Ghinoiu.

Larentalia. După Saturnalia, urma festivalul roman Larentalia, ținut în 23 decembrie în cinstea divinităților protectoare ale Romei, Lares (doi zei). Aceștia erau considerați și apărători ai familiei, motiv pentru care în casele romane, în atrium, se amenaja un altar, Laralia, împodobit cu statuete ale larilor.

După Larentalia, romanii țineau o altă sărbătoare, Compitalia, de la compitum ce înseamnă răscruce.La început, i-a fostdedicată o zi, apoi a ajuns la trei zile. Erau celebrați tot larii ocrotitori aflați la răspântii, unde oamenii le ridicau altare sau mici temple. Acolo li se aduceau daruri, printre care păpuși și mingi din lână, măști antropomorfe și colaci.

„Aici veneau la romani larii protectori ai mahalalelor respective şi omul putea să intre în acel loc în relaţiuni culturale; aici, crede în vremea noastră poporul, că e locul cel mai prielnic pentru vrăji şifarmece, deoarece vrăjitoarea poate invoca la răspântie în chipul cel mai direct duhurile de care are nevoie în acţiunile ei magice şi tot acest loc este foarte temut noaptea târziu – mai ales în anumite perioade ale anului – pentru primejdia ce ameninţă pe oameni, mai mult decât oriunde aiurea, de a se întâlni cu unele spirite răufăcătoare”, scria Petru Caraman.

25 decembrie. Zeu solar din mitologia iraniană, cultul lui Mithra a renăscut în timpul lui Artaxerxes II (sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al IV-lea a.e.n.). Despre povestea lui Mithra, Victor Kernbach scria: „Se consideră că s-a născut într-o peșteră, dintr-o lespede de piatră (în ziuade 25 decembrie), când păstorii din ținut au venit să i se închine. Apoi, după un oarecare răstimp petrecut printre oameni, stând odată la masă cu însoțitorii săi tereștri, s-a înălțat la cer”.

Cultul zeului Mithra, ce a fost răspândit de legionarii romani și captivii de război din Orientul Mijlociu, a prins repede și l-a determinat pe împăratul Aurelian, spre sfârșitul secolului al III-lea d.C. să-i fixeze un loc între Saturnalii și Calendele lui Ianuarie, „în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă, la 25 decembrie. Sărbătoarea de pe 25 decembrie a rezistat secolelor, numai că în locul naşterii lui Mithra biserica a impus naşterea lui Iisus”, scria Ion Ghinoiu.

Ianus, una dintre vechile divinități din mitologia romană. Este înfățișat cu două fețe opuse, una privind spre trecut, cealaltă – spre viitor. Era zeul riturilor de trecere. | Sursa: Ancient Origins

Calendele lui Ianuarie. După Saturnalii, Larentalia și Compitelia, venea cea mai cunoscută sărbătoare în lumea romană, Calendele lui Ianuarie. Romanii numeau calende, în latină kalendae, prima zi din fiecare lună (grecii nu au inclus calendele, de unde expresia „la calendele grecești”, adică niciodată).

Aceasta era dedicată lui Ianus, zeul cu două fețe, „venerat ca personalitate divină a oricărui început și sfârșit”, scria Victor Kernbach și detalia: „Veghind ușa sau poarta (ianua) oricărei case particulare ori clădiri publice romane, Ianus era și ocrotitorul drumurilor; în acest sens, era în primul rând zeul porților (ianuae), portarul vigilent al cetății, și era închipuit cu două fețe opuse, una privind înainte, alta înapoi, ca simbol al veghei totale, în mâini ținea, cu aceeași semnificație, o cheie și un toiag. Era zeul protector al Romei, fiindcă, după tradiție, a salvat-o de o invazie sabină, provocând țâșnirea unui unui șuvoi de apă clocotită peste sabinii care încercau să escaladeze zidurile Capitoliului. Ușile templelor lui Ianus erau tot timpul deschise în timp de război, dar se închideau în vreme de pace.”

Ianus a fost, la origine, un rege care a domnit în Latium și, după moarte, a fost divinizat. Ca zeu, i s-a atribuit miracolul de a salva cetatea de sabini, motiv pentru care, în timpul războaielor, porțile templului său erau mereu deschise, pentru ca zeul să-i ajute pe romani.

În cinstea zeului luminii, deschizătorul anului, în vremea Calendelor lui Ianuarie aveau loc diferite practici rituale și ceremoniale de înnoire a timpului.

Casele se împodobeau cu crengi verzi de laur, plantă ce simboliza sănătatea. În prima zi, ajunul sărbătorii, fiecare făcea daruri celor din familie, rudelor și prietenilor, și se petrecea cu jocuri, cântece, glume, în așteptarea anului nou.La ivirea zorilor, ușile și ferestrele locuințelor se deschideau și oamenii își adresau urări de bine. Tot atunci, simbolic se deschideau tribunalele, senatul se aduna pentru o ședință de formă, oamenii lucrau câte ceva în jurul casei, toate acestea cu semnificația de omen, adică tot ceea ce începea bine acum trebuia să beneficieze de protecție și să meargă favorabil tot anul.

A doua zi aveau loc petreceri restrânse în fiecare familie – oamenii se adunau în jurul meselor îmbelșugate în special cu dulciuri – miere și tot felul de preparate din miere –, cei mari jucau zaruri, cei mici – arșice, și era momentul când făceau previziuni legate de vreme. Ospețele continuau și a treia zi, când se desfășurau alergări de cai. Începând cu a patra zi, spiritul de sărbătoare mai rămânea doar în jurul meselor obișnuite, iar din a cincea zi viața își relua cursul ei firesc și toate activitățile reîncepeau.

 

Laur, planta protectoare| Sursa: Wild people

Ion Ghinoiu spunea că „existenţa unor elemente din ritualul specific Calendelor lui Ianuarie la Crăciunul românesc se explică prinfaptul că o lungă perioadă de timp naşterea lui Cristos a fost considerată început de an. Până spre zilele noastre, Anul Nou se mai numea prin Banat şi Transilvania «Crăciunul mic». Dintre elementele reţinute de Crăciun de la Calendele lui Ianuarie amintim semnificaţia de omen a tot ceea ce se întâmpla în ziua de Crăciun, prevederea vremii şi efectuarea pronosticurilor privind rodnicia anului, practică continuată, de altfel, până la ieşirea din ciclul sărbătorilor de iarnă, practici magice pentru aflarea ursitei şi frumoasa datină a colindatului”.

Unele practici din Calendele lui Ianuarie au intrat în sărbătorile învecinate Anului Nou, Crăciunul și Boboteaza, însă altele s-au păstrat de Anul Nou: urările și mesajele de sănătate și viață bună, îmbelșugată, cu noroc, colindatul ce are ca scop principal uratul (Plugușorul, Sorcova și Vasilca din dimineața primei zile din an), vrăjile, farmecele, aflarea ursitei.

Sărbătorile romane de iarnă au fost populare și în Dacia. Pe lângă răspândirea limbii latine, a fost asimilat și „conţinutul sufletesc aflător la baza acestui fenomen fiziologic care e graiul, adică: religia, felurite datini, superstiţii, obiceiuri, felul de trai material şi diferite ocupaţii cu tehnica lor specială, sau mai pe scurt întregul tezaur etnofolcloric”, amintea Petre Caraman.

De altfel, așa cum nota Ion Ghinoiu, sărbătoarea Calendele lui Ianuarie a fost foarte cunoscută în Dacia romană „şi nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, de vreme ce aceasta se desfăşură sub directa supraveghere a autorităţilor civile şi militare, Anul Nou fiind sărbătorit în mod obligatoriu la aceeaşi dată în întregul imperiu.”Etnologul spunea că denumirea Calendelor s-a păstrat doar în limba popoarelor din sudul Europei și definește elementul cel mai specific „al ritualului de An Nou contemporan, colindatul”.

Sorcova | Sursa: Ani de școală

Colindatul copiilor cu sorcova în dimineața zilei de Anul Nou este unul dintre obiceiurile românești ce a rămas din tradițiile romane din timpul iernii.

„Obiceiul roman de a se împărţi ramuri verzi la Calendele lui Ianuarie şi de a împodobi în zorii acestei zile ferestrele şi uşile caselor cu crengi verzi de laur, simbol al sănătăţii, îl regăsim, cu unele modificări, în sorcova românească. Sorcova este, de fapt, un însemn ritual purtat de colindători, cu semnificaţii benefice, apotropaice (au, în credința poporului, proprietatea magică de a feri purtătorul ei de farmece și boli, de tot ce-i rău). În secolul trecut sorcova era o ramură înverzită sau înmugurită, înlocuită mai târziu cu flori artificiale legate pe un beţişor cu panglică colorată sau cu «bețe» roşii ori policrome din lână”, scria Ion Ghinoiu.

Ramurile de măr, păr sau trandafir ce se foloseau pe vremuri, pentru a putea fi verzi și înflorite la Anul Nou, se tăiau, se puneau în apă, la date precise, fie de Ovidenie, în 21 noiembrie, fie de Sântandrei, în 30 noiembrie.

După Calendele lui Ianuarie, romanii aveau Vota, o sărbătoare celebrată de toţi funcţionarii şi legionarii imperiului în cinstea împăratului. Cu aceasta, ciclul sărbătorilor de iarnă la romani se încheiau.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.