23 octombrie 2021, 2:00

Celebrând poveștile. Hans Christian Andersen, „cel care a redăruit oamenilor inima de puritate unică a copilăriei”

„Scriitorul acesta nordic a cărui vârstă n-o poți nicicând ghici din operă, fiindcă pare să aibă vârstei legendei și a miturilor, s-a născut pe o insulă daneză în 1805 și a murit în 1875. A vrut să se realizeze ca romancier și dramaturg, dar astăzi nimeni nu-l mai cunoaște în aceste posturi. În schimb, a rămas în literatura universală ca unul dintre cei mai mari povestitori, ca un mare stăpânitor al narației fantastice. Mai presus de orice, a fost un adevărat filozof al basmului, așa cum puțini sunt pe lume”, scria Zoe Dumitrescu Bușulenga în prefața unei ediții din 1978 a poveștilor lui Hans Chr. Andersen, publicate în limba română. Volumul a fost însoțit cu expresive ilustrații semnate de Octavia Țarălungă.

În 2 aprilie 1805, în orașul Odense din Danemarca, a venit pe lume cel care avea să fie cunoscut lumii pentru poveștile lui ce au bucurat generații. În 1835, a publicat primul volum; astăzi, poveștile lui Andersen sunt traduse în peste 125 de limbi.

A fost și un pasionat de călătorii și a publicat mai multe cărți inspirate din voiajele pe care le-a făcut.

În 1867, a ajuns prima dată în Anglia unde, la o petrecere, l-a întâlnit pe Charles Dickens. Despre acel moment, Andersen a notat în jurnalul lui: „… Am fost atât de fericit să-l văd și să vorbesc cu scriitorul pe care îl iubesc cel mai mult”.

Hans Christian Andersen, portret din 1836 de Christian Albrecht Jensen | Sursa: Wikipedia, domeniu public

 

Hans Christian Andersen, numit de danezi în mod obișnuit, H.C. Andersen, a murit în ziua de 4 august, la vârsta de 70 de ani. Opera lui era deja populară și celebrată în întreaga lume, iar guvernul danez, în semn de respect pentru Andersen, considerat „tezaur național”, i-a oferit scriitorului, din timpul vieții, un salariu anual.

Poveștile lui au inspirat de-a lungul timpului numeroase filme, inclusiv de animație, piese muzicale și producții de teatru, documentare, chiar și jocuri video.

Din 1967, în ziua de 2 aprilie, când s-a născut cel mai îndrăgit autor de cărți pentru copii, Hans Christian Andersen, se celebrează Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret.

Andersen în 1869 | Sursa: Wikipedia, domeniu public

 

„Andersen […] nu te îngrozește niciodată: e foarte simplu și foarte bun. La el e mai multă rezervă, ca la oamenii nordului, care vorbesc puțin și visează ori cred în basme mai mult”, nota Zoe Dumitrescu Bușulenga și spunea mai departe despre esența poveștilor lui Andersen: „… nimic nu trebuie să rămână fără dragoste pe lume. […] Oriunde te miști descoperi frumusețea.
[…]
«Poveștile cele mai minunate ies din viața de toate zilele…»
Poetul acesta și-a făcut misiunea din a reînfrumuseța viața prin artă, cu intenția de a redărui oamenilor inima de puritate unică a copilăriei.”

Să-l „ascultăm”, citim, așadar pe Andersen, ca pe un „gânditor a cărui înaltă concepție despre frumos, bine și adevăr s-a întrupat, printr-o ciudățenie a fanteziei, în poveste și basm”.

De pe coperta unui volumului cu povești de Andersen publicat de editura Ion Creangă în 1978 | Ilustrație de Octavia Țarălungă

„Să începem să povestim: când vom ajunge la sfârșit, avem să știm mai multe decât știm acuma”, scrie Andersen în Crăiasa Zăpezii. Așadar, să începem să citim povești…

Degețica | Ilustrație de Octavia Țarălungă

Degețica. Fata cea mai frumoasă. Și bună.
„Drăgălașă i se păruse și cărăbușului care o răpise, dar fiindcă toți ceilalți ziceau că-i urâtă, a început și el să creadă că-i urâtă și nu i-a mai plăcut și i-a spus să se ducă unde-o vedea cu ochii. Au luat-o, au dat-o jos din copac și-au pus-o pe un bănuțel, și ea a început să plângă și să se tânguie că-i așa de urâtă și cărăbușii au alungat-o; dar ea nu era urâtă, era cea mai drăgălașă fetiță care se poate închipui, gingașă și luminoasă ca o petală de trandafir.”

„Acum, de învățat o fi fost el învățat, dar nu putea suferi soarele și florile cele frumoase și le vorbea de rău, fiindcă nu le văzuse niciodată cum arată la față.”

„Și au mers tot așa, până au ajuns în țările calde. Acolo soarele strălucea mult mai tare și erau o mulțime de podgorii cu struguri galbeni și negri. Erau păduri de lămâi și portocali, mirosea a cimbrișor și a mintă creață, și copiii ce jucau și alergau după fluturi, niște fluturi mari cu aripi pestrițe. Rândunica însă nu s-a oprit și a mers în zbor mai departe, și locurile erau tot mai frumoase. Și au mers ele tot așa, până au ajuns la marginea mării albastre; pe țărm, printre copacii verzi și frumoși, se ridica un palat de marmură albă, din vremuri străvechi.”

Porcarul | Ilustrație de Octavia Țarălungă

Porcarul. Sau „cum îți așterni, așa dormi”
„– Vai , nenorocita de mine – spuse prințesa; mai bine mă măritam cu prințul cel frumos! Vai, nenorocita de mine!
Porcarul atunci s-a dus după copac și-a șters funinginea de pe față, s-a dezbrăcat de straiele cele ponosite și a rămas cu hainele lui de prinț, și era așa de frumos, încât prințesa a trebuit să se închine în fața lui.
– Acuma îmi ești urâtă, a spus el. N-ai vrut să te duci după un prinț cumsecade. N-ai prețuit cum se cuvine trandafirul și privighetoarea, dar pe porcar l-ai sărutat ca să capeți o juăcărie. Acuma rămâi cu jucăria. Cum ți-ai așternut, așa ai să dormi.”

Rățușca cea urâtă | Ilustrație de Octavia Țarălungă

Rățușca cea urâtă. „Nu-i nimic dacă te naști printre rațe, numai să ieși dintr-un ou de lebădă!”

„Așa a trecut ziua cea dintâi, dar după aceea a fost din ce în ce mai rău. Toți o alungau pe rățușcă, ba chiar până și surorile ei o ocărau și-i spuneau: «De te-ar prinde odată mâța, urâcioasă ce ești!» Și mamă-sa zicea și ea: «Bine-ar fi să pleci și să nu te mai văd!» Rațele o ciupeau și găinile o băteau și o fată care îngrijea de păsări a dat în ea cu piciorul.
Rățușca n-a mai putut răbda și a sărit peste gard. Păsările de prin stufișuri au zburat care încotro, speriate.
«Fug de mine pentru că sunt așa de urâtă», s-a gândit rățușca…”

„Nu putea să uite păsările acelea frumoase și fericite și când nu le-a mai zărit, s-a dat cu capul la fund în apă și când s-a ridicat iar la fața apei, parcă își ieșise din fire. Nu știa cum le cheamă pe păsări, nu știa încotro au plecat, dar îi erau dragi, cum nu-i mai fusese nimeni drag vreodată.”

„«Am să mă duc la păsările acelea frumoase și ele au să mă bată și au să mă omoare fiindcă sunt așa de urâtă și îndrăznesc să mă apropii de dânsele; dar nu-mi pasă! Mai bine să mă omoare ele decât să mă ciupească rațele, să mă bată găinile, să-mi dea cu piciorul fata care îngrijește orătăniile și decât să sufăr de frig și de foame toată iarna.»
Și s-a ridicat și și-a luat zborul către lebede. […]
Dar când colo, ce să vadă în apă? Chiar pe ea însăși oglindită, dar acuma nu mai era o pasăre greoaie, cenușie și urâtă, era și ea lebădă.
Nu-i nimic dacă te naști printre rațe, numai să ieși dintr-un ou de lebădă!”

„…era foarte fericită, dar nu se mândrea de loc; fiindcă o inimă bună nu-i niciodată mândră. Se gândea cum fusese ea de prigonită și de batjocorită și acuma toți spuneau că e cea mai frumoasă dintre toate păsările… ”

Hainele cele noi ale împăratului | Ilustrație de Octavia Țarălungă

Hainele cele noi ale împăratului. „Când un copilaș din mulțime strigă pe față adevărul evitat de toți, spulberând ridicolul convenției care apasă asupra celor mari.”

„– Împăratul e dezbrăcat! A spus deodată un copil.
– Asta-i vocea nevinovăției, a zis tatăl copilului. […]
Împăratul a auzit și i s-a părut și lui că poporul are dreptate, dar s-a gândit: «Acum nu mai pot să dau înapoi, trebuie s-o țin întruna așa cum am început.»”

Lebedele. „Când lumea a văzut ce s-a întâmplat, s-a închinat în fața ei…”

„«Apa se mișcă mereu și tot ce-i aspru netezește; tot așa am să fiu și eu, neostenită; vă mulțumesc că m-ați învățat asta, voi, valuri veșnic mișcătoare!»

„Îi era drag tot mai tare și mult ar fi vrut ea să-i spună ce are pe suflet și ce-o doare. Dar nu putea, trebuia să fie mută și să-și săvârșească lucrul pe care l-a început.”

Crăiasa Zăpezii | Ilustrație de Octavia Țarălungă

Crăiasa Zăpezii. „Dacă izbutești să formezi cuvântul acesta, atunci ai să fii stăpân pe tine însuți și eu am să-ți dăruiesc lumea întreagă…”

„Dar când au intrat pe ușă au văzut că acuma erau mari, oameni în toată firea. […]
Bunica ședea la soare și citea: «Dacă nu veți fi cum sunt copiii, nu veți fi fericiți!» […]
Erau acuma amândoi oameni în toată firea și totuși copii, copii în inimile lor…”

Pasărea cântecului popular. „Soarele ne trimite razele lui, primăvara vine, păsările vin…”

„Vechile amintiri se ivesc în fața noastră și culorile șterse dobândesc o nouă strălucire care înalță inima și cugetul, legenda și cântecul se contopesc într-un extaz al binecuvântării, astfel încât seara e transformată în sărbătoare.”

Foto Cover – PovestiHCAndersen


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.