30 aprilie 2024, 11:12

Certificatul verde începe să fie valabil după zece zile de la vaccinarea completă

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a precizat, pe pagina sa de Facebook, că certificatul digital de după vaccinare se validează după zece zile de la vaccinarea cu schemă completă. Certificatul poate fi descărcat de pe site-ul dedicat.

Persoanele care pot obține Certificatul Digital UE după vaccinare sunt:

  • cele care au efectuat schema completă de vaccinare în România;
  • cele care au efectuat cel puțin o doză în România din schema completă;
  • cele care au efectuat schema completă într-un stat terț (non-UE) și sunt cetățeni români sau membrii familiilor acestora.

 

Documentul poate fi generat la scurt timp după vaccinare, dar el nu este valid decât după cele zece zile.

Certificatul se poate scana cu aplicația Check DCC, realizată de STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicații Google Play. Verificarea certificatelor se poate realiza și pe telefoanele mobile cu sistem de operare iOS, prin funcționalitatea Web Check DCC.

Foto: RO Vaccinare (Facebook)


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol