18 ianuarie 2022, 0:59

În China, tehnologia deep fake ajută la frauda fiscală

Doi bărbați din China au fost acuzați că au păcălit un sistem de verificare a identității administrat de guvern, pentru a crea facturi false. Suspecții au fraudat sistemul de verificare a identității platformei administrației fiscale de stat manipulând fotografii de înaltă definiție cu o aplicație disponibilă pe scară largă, care transformă fotografiile în videoclipuri (deep fake).

După ce s-au conectat, cei doi au emis facturi false în numele unei companii inexistente. Potrivit procurorilor din Shanghai, cuplul apela la astfel de metode de înșelare a statului chinez încă din 2018. De asemenea, cei doi bărbați se pare că au spart o aplicație de eliberare a licențelor de afaceri și și-au adăugat propriile date biometrice faciale, pentru a se putea conecta ca utilizatori legitimi.

Suspecții au explicat metoda: de obicei, cumpărau imagini de înaltă definiție și informații de identitate ale altor persoane, la un preț de 30 de yuani (aproape cinci dolari) pe persoană. Apoi prelucrau fotografiile într-o aplicație deep fake, care făcea treceri între fotografii, în așa fel încât personajele să pară că-și mișcă partea de sus a corpului. Cu ajutorul unui smartphone special, sistemul era păcălit că acel clip este de fapt o persoană care se mișcă în direct în fața camerei video de verificare.

Cei doi fac parte dintr-un șir mai mare de suspecți care au înșelat tehnologia video pentru a face fraudă fiscală. Poliția chineză a estimat prejudiciul total la aprox. 77 de milioane de dolari.

China a adoptat acum mult timp verificarea identității prin recunoaștere facială, iar tehnologia pătrunde acum în viața de zi cu zi ca metodă comună de autentificare în tranzacțiile cu amănuntul și pentru a accesa serviciile guvernamentale. De asemenea, China folosește pe scară largă recunoașterea facială ca măsură de securitate.

Foto: Xinhua


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.