Site icon Editia de Dimineata

Cine vine la Rockstadt Extreme Fest în 2022?

Rockstadt Extreme Fest va reveni în 2022, după un an de pauză, cu o nouă ediţie la Râşnov, în luna august, au anunţat organizatorii.

Evenimentul este programat să aibă loc în perioada 3-7 august 2022, iar pe scenă ar urma să evolueze 55 de trupe rock.

55 de trupe!

„Cu două scene mari, teren de camping, băuturi la preţuri accesibile, food court şi 55 de trupe care vor cânta în cinci zile, cea de-a 8-a ediţie a festivalului este pregătită să continue experienţa unei vacanţe extreme pentru mii de fani ai muzicii rock. După succesul ediţiei din 2019, Rockstadt Extreme Fest anunţă un line-up special. Printre trupele pe care le puteţi vedea pe cele două scene se numără Lamb of God, Behemoth, Bullet for my Valentine, Heaven Shall Burn, Philip H Anselmo and the Illegals, (Performing A Vulgar Display Of Pantera), Carcass, Kataklysm, Overkill, Rotting Christ, Rise of the Northstar, The Black Dahlia Murderer şi mulţi alţii”, se arată într-un comunicat transmis, de organizatori.

Abonamente

Conform acestora, pentru început, vor fi puse în vânzare un număr de 5.000 de abonamente, iar dacă situaţia va permite, va fi suplimentat numărul de abonamente şi vor fi puse în vânzare şi bilete pe zile.

Accesul copiilor cu vârsta până în 10 ani este gratuit dacă sunt însoţiţi de cel puţin un părinte sau tutore legal deţinător de bilet valabil.

Exit mobile version