27 septembrie 2020, 1:59

„Clipe fericite! Și eu fusesem la seceriș!” În mijlocul lanului de spice

„M-am întors să descifrez mai departe viața eroului meu. Îl lăsasem în preajma secerișului… Clipe fericite! Și eu fusesem la seceriș! Îl vedeam, îi auzeam glasul, îmi aminteam de febra plecării, apoi lungi zile sub arșiță, răsăritul soarelui care ne găsea gata de muncă în mijlocul lanului de spice, talger roșu care limpezea câmpia de urmele nopții și înfiora clipa, și care îl făcea pe tata să-și scoată pălăria și să se închine… Apoi treierișul, carele cu grâu care ne intrau în curte, numeroase, nu se mai terminau, apoi prima pâine din grâul nou care ne îmbăta cu mirosul ei…”

O amintire din timpul copilăriei la țară ce apare în penultimul roman al lui Marin Preda, Viața ca o pradă.

În lanul de grâu | Credit foto: Mira Kaliani

 

Când spicul se încârligă.

Secerișul, care începea de obicei la sfârșitul lunii iunie și ținea până pe la jumătatea lui august, reprezenta împlinirea, sfârșitul unui an agricol. 

„Seceratul se face când spicul se încârligă, iar bobul îi tare când îl cauţi cu dinţii”, spuneau țăranii.

Pe vremuri, oamenii secerau manual; spicele erau tăiate cu secera pentru ca snopii să fie curați. Fiecare snop se făcea din două, trei mănunchiuri de cereale păioase secerate, se lega cu spice făcute în cruce sau ciocan, după care, pe miriște, se adunau toți snopii și se clădeau clăile.

Coasa a început să fie folosită la seceriș după cel de-Al Doilea Război Mondial și avea avantajul de a face munca mai ușoară.  Combina a apărut în satele românești după colectivizarea făcută în perioada comunistă.

În vremurile când secerișul se făcea manual, oamenii respectau anumite ritualuri, pierdute astăzi. Printre acestea, boabele de grâu se stropeau cu apă sfințită de preot, lucrul începea și se sfârșea întotdeauna cu rugăciunea „Tatăl nostru”, se ținea cont de anumite zile stabilite pentru seceriș și alte lucrări la câmp.

 

Spiritele grâului | Credit foto: Mira Kaliani

 

Spiritele grâului.

Etnograful Maria Bocșe scria despre culesul plantelor de leac asociat cu acela „al spicelor rămase pe mirişte, după secerat, căci în boabele lor – conform unor străvechi credinţe universale – sunt concentrate înseşi «spiritele grâului», aducătoare de rod şi mană. Aceste boabe, ca şi cele din «cununa secerişului» se puneau în sămânţa anului viitor, asigurând perpetuarea cultivării pământului şi a forţei lui de regenerare”. 

Sfântul Eliseiu.

În 14 iunie, țăranii obișnuiau să țină o serbare în cinstea sfântului Eliseiu, pentru paza câmpului. „Cinstindu-i ziua cu nelucru, câmpurile vor fi ferite de bătaia pietrii, adică de stricăciunile grindinei”, scria Tudor Pamfile în ‘Sărbătorile de vară la români’.

Eliseiu era respectat mai ales de femei „ca să lege grâul rod”. „Cine nu-l ține, va secera grâul cu spicul sec”, ziceau oamenii, pentru că exista credința că Eliseiu se va supăra, va porni vântul ce va scutura floarea de grâu sau va „băga grâul bob”, adică va lega grâul. 

Obiceiul secerișului la Izvoarele, comuna Livezile, județul Alba / Credit foto: © Vasile Sârb, fotograf al Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia | Fotografie publicată prin amabilitatea Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia

 

Secerișul și «barba lui Dumnezeu».

În ‘Credinți și superstiții ale poporului român’, apărută în 1915, Arthur Gorovei a adunat o serie de obiceiuri legate de semănat și seceriș. 

„Când se pleca la semănat, se arunca cenușă în grâu, ca să nu facă tăciune. Tot ca să nu facă tăciune, cămașa celui care mergea la semănat grâul, era spălată de seară, ca să fie curată și albă.”

„Pentru a nu se apropia păsările de grâu să-l mănânce, cel care semăna grâul urma ritualurile strămoșești. În capul locului unde punea grâul se oprea, arunca cu grâu în sus de trei ori și zicea: «Doamne ajută cu bine, ca să se facă grâul». Apoi lua sămânța și de trei ori o arunca cu ochii închiși, zicând: «Așa să nu vadă păsările grâul, cum nu-l văd eu acuma».”

„Atunci când țăranul mergea la câmp și vedea că păsările mănâncă grâul, se spunea că păsările nu vor mai vedea grâul ca să-l mănânce dacă, într-o noapte oarecare, se înconjoară lanul cu ochii închiși, având în brațe un băiat legat la ochi.”

„Când secera grâul, țăranul lăsa în mijlocul lanului un peticel «numai cât cuprinde cu brațul», numit «barba lui Dumnezeu», ca semn al belșugului.”

„După seceriș, țăranii atârnau întotdeauna trei sau nouă spice de grâu la fiecare icoană din casă, unii le împleteau – aceste fire erau numite «barba lui Dumnezeu».”

„Ultimele spice de grâu ce se secerau erau numite de oameni «barba popii».”

„Cel care va cosi sau va secera noaptea, se va calici.”

„Oamenii se încingeau peste brâu cu floriile aduse de la biserică ca să nu-i doară spatele („șalele”) în timpul secerișului.”

Obiceiul secerișului la Izvoarele, comuna Livezile, județul Alba / Credit foto: © Vasile Sârb, fotograf al Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia | Fotografie publicată prin amabilitatea Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia

 

Cununa grâului  de la seceriș. Obiceiul de la moți.

Cununa la seceriș a fost una dintre sărbătorile populare tradiționale, amintită în secolul al XIX-lea. 

Într-o lucrare despre moți din 1888, Teofil Frâncu și George Candrea au descris datina câmpenească legată de seceriș, așa cum se desfășura în așezări de la poalele Apusenilor, în Transilvania.

„… fiecare sătean, când termină cu seceratul, împletește din spice o frumoasă cunună pe care cu mândrie o duce acasă. Cu ocazia ducerii cununii, toți care au apă la îndemână îl udă și chiar și copilașii aleargă după el cu donițele de apă. 

Cununa se atârnă pe perete, deasupra mesei, și când gazda casei a isprăvit cu semănatul grâului, o împlântă în capătul pământului, unde a tras cu plugul ultima brazdă.

Cea mai mare veselie alături de cununa grâului este aceea când, vreun fruntaș al satului, a acordat claca jocului pentru o zi de seceră.

Fruntașul, în timpul secerei, cheamă pe căpeleși (n. flăcău care conduce un dans popular) și le arată ziua în care dorește ca să fie claca. În presara clăcii, căpeleșii, vătaful jocului și mai mulți feciori, pleacă cu lăutarul prin sat. La fiecare poartă unde e fată mare, se opresc și joacă, iar căpeleșii intră în casă, rugând pe părinți să binevoiască a o lăsa la claca jocului. Numai când s-a întâmplat o nenorocire în familie, refuză părinții invitația.

A doua zi, înainte de răsăritul soarelui, feciorii pleacă cu lăutarii la casa fruntașului, care merge cu ei la câmp și le arată holda. 

În același timp sosesc necurmat din sat fete, neveste și bărbați la holdă, pe unde se înșiră pe câte un spaț (spațiu, distanță) anumit, spre a-l secera, și acel spaț se numește ‘postată’ (n. porțiune dintr-o suprafață de pământ cultivat pe care o seceră manual unul sau mai mulți oameni, într-un anumit interval de timp). În fruntea postății e unul dintre căpeleși, care conduce pe secerători. Lăutarul se plimbă cântând din vioară, de la un capăt până la celălalt al postății, iar călușerii joacă, pe când fetele și nevestele acompaniate de bărbați, cântă secerând, încât se clatină frunza în codru. Toți clăcașii sunt îmbrăcați în haine de sărbătoare.

În ziua clăcii, în curtea fruntașului e mare mișcare; toate finele și muierile oamenilor săi din sat sunt ocupate cu gătitul mâncă(ru)rilor, cu pusul meselor, cu măturatul și udatul curții, încât nu mai știu unde le este capul, pentru ca să nu fie defăimați de clăcași. 

Când nu mai este decât o postată de secerat, și soarele se apropie de deal, fetele mai meștere se retrag la o parte și împletesc din spice pana sau cununa, pe care o oferă membrului familiei prezent la holdă și acesta o încredințează unui fecior sau unei fete spre a o duce.

Obiceiul secerișului la Izvoarele, comuna Livezile, județul Alba / Credit foto: © Vasile Sârb, fotograf al Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia | Fotografie publicată prin amabilitatea Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia

 

La plecare, clăcașii se formează în coloane; cel cu cununa înainte, după el feciorii ținându-se pe după umeri, la mijloc lăutarul și în urmă fetele și nevestele ținându-se de după mijloc. Cântecele și chiuiturile răsună, satul întreg îl pun în picioare. Din toate curțile ies căsanii (n. om din casă) cu doniți cu apă și aleargă pe ulițe ca să ude pe cel cu cununa, care, când ajunge acasă pare că ar fi scos dintr-un râu. 

La poarta casei, de asemenea, toți cei din curtea fruntașului îl udă, încât curge apa ca valea de pe el, iar în pragul ușii îl așteaptă stăpâna casei care îl stropește cu apă dintr-un pahar și îi oferă un florin în piesă de argint. De aici, stăpâna, însoțită de trei căpeleși și de lăutar, îl conduce în casă, unde după ce au așezat cununa, îl cinstește cu câte un păhărel de vinars, iar cel care a adus cununa se duce să-și schimbe hainele.

Masa e întinsă în curte și în frunte șade gazda casei, iar la stânga lui se înșiră muierile și la dreapta – bărbații. Băuturile și mâncările sunt dintre cele mai bune și după masă se încinge în curte haidăul (jocul). 

Toți membrii familiei, oricât de mari boieri ar fi, iau parte la această veselie generală, care ține până după miezul nopții, când gazda casei, adunând împrejurul casei pe clăcași, le închină câte un pahar de vin, mulțumindu-le pentru bunăvoința ce au avut-o de a nu-i ocoli casa și masa și pentru rânduiala ce au păstrat-o.

Cu această solemnitate se termină frumoasa zi a zeiței Ceres sărbătorită în acele ținuturi frumoase românești, cu atâta veselie și ordine minunată.”

 

Obiceiul secerișului la Izvoarele, comuna Livezile, județul Alba / Credit foto: © Vasile Sârb, fotograf al Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia | Fotografie publicată prin amabilitatea Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia

 

Secerișul de altădată. Izvoarele, județul Alba.

Despre acest străvechi obicei au povestit și Marinela Baba, de la Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” din Alba Iulia, și Georgeta Orian, coordonator al Cercului de Etnologie ,,Ovidiu Bârlea” de la Facultatea de Istorie și Filologie din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Pe Valea Aiudului, în satul Izvoarele, din județul Alba, a fost obiceiul clăcii la seceriș, când oamenii, pentru a putea strânge totul la timp, se ajutau unii pe alții la secerat. Era și momentul când orice supărare, dacă exista între unii, era dată uitării. 

„În capătul lanului, fetele şi femeile îşi luau secerile de pe umăr, le desfăceau din cârpa în care erau învelite, îşi făceau cruce şi începeau să secere.”

Un mănunchi era format din spicele cuprinse o dată într-o mână și secerate. Din mai multe mănunchiuri, se forma un snop, legat deasupra cu spice. 

Bărbații veneau în urma femeilor și legau snopii, apoi făceau clăile: „Din 26 de snopi se făcea o claie formată din patru picioare clădite din snopi suprapuşi, aşezaţi cu spicele înăuntru, spic pe spic, în formă de cruce, iar deasupra, la locul de întâlnire a spicelor, se punea „popa”, un snop mare care le proteja să nu intre ploaia printre ele”.

Clăile se construiau pentru a nu intra apa în ele – vorba era că „din grâu ud în claie nu mai crește pâinea”. 

 

Obiceiul secerișului la Izvoarele, comuna Livezile, județul Alba / Credit foto: © Vasile Sârb, fotograf al Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia | Fotografie publicată prin amabilitatea Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia

 

Între ‘postăți’ se făceau pauze când secerătorii își domoleau setea cu apă rece. Atunci când claca ținea până spre seară, la vremea prânzului lucrul înceta:

„…secerătorii mâncau «mâncare din straiţă» adusă de gazdă, de obicei pită cu slănină, brânză, ouă fierte, ceapă, roşii, ţuică şi vin, iar apoi se odihneau o oră, după care îşi reluau lucrul.”

La sfârșitul secerișului, se alegeau cele mai frumoase spice și se împletea ‘cununa grâului’ pe care o purta o fată, pornind într-un vesel alai cu toți secerătorii, de la câmp pe ulițele satului. În timp ce mergeau, oamenii cântau cântecul cununii. 

„Sătenii îi aşteptau pe secerători la porţi, cu doniţe pline cu apă, să ude cununa şi pe fata care o ducea, zicând: «Să dea Dumnezeu grâne bogate şi la anu’ care vine!» Stropitul cu apă a cununii de spice constituia o mărturie a credinţei străvechi că apa este generatoare de recolte bogate pentru anul ce va veni.”

Alaiul se oprea apoi la poarta gazdei, unde era așteptat de aceasta cu urarea tradițională de «Bine ați venit!». Oamenii erau apoi invitați în curte unde erau mese întinse. Dacă era o zi de post, se pregătea o mâncare din fasole, iar în alte zile se făcea „zamă de carne”, plăcinte, vin. 

Înainte de a se așeza la masă, secerătorii ocoleau masa de trei ori, fata care purta cununa era udată cu apă, apoi îi încredința cununa stăpânei casei. Aceasta o păstra „la loc de cinste”, în „casa dinainte”, la o icoană sau la grindă. În toamna sau primăvara următoare, când se semăna din nou grâu, boabele din cununa de grâu erau amestecate cu cele ce urmau să fie puse în pământ, pentru sporul rodului.

După masă, se încingea până târziu jocul.

Obiceiul secerișului la Izvoarele, comuna Livezile, județul Alba / Credit foto: © Vasile Sârb, fotograf al Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia | Fotografie publicată prin amabilitatea Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia

După seceriș, snopii se aduceau în gospodării cu carul cu boi. Grâul era apoi îmblătit. Înainte de a apărea batoza, snopii se puneau pe un lepedeu de cânepă în curte și spicele se loveau cu o unealtă până ieșeau boabele de grâu. Paiele se adunau, iar grâul era vânturat de pleavă și păstrat în hambare.

Când se făcea prima dată pâine din grâul cel nou, gospodina pregătea o prescură pe care o ducea la biserică pentru pomenirea celor morți, pentru familie și spor în casă, și câțiva țipăi (pâinici) pe care le împărțea celor nevoiași.

 

Foto Cover: Obiceiul secerișului la Izvoarele, comuna Livezile, județul Alba / Credit foto: © Vasile Sârb, fotograf al Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia | Fotografie publicată prin amabilitatea Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ din Alba Iulia


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.