6 ianuarie 2023, 9:01

„Cu sârguință și muncă cinstită, începe comerțul de lipscănie, care avea să-l ducă mai târziu la avere” – Un negustor de odinioară

„Primul lucru pe care îl face este să se ducă să-și cumpere singur marfă de la Lipsca și Paris… Odată starea materială asigurată, începe să facă politică…”

Pe la începutul verii anului 1844, un tânăr de vreo 17 ani din Slatina, pe nume Stancu R. Becheanu, a venit în București și „s-a așezat la stăpân, lipscan”.

Apucase să învețe carte în Slatina timp de cinci ani. Tatăl băiatului murise, iar mama lui, rămasă cu trei copii, după timpul cuvenit de doliu, s-a recăsătorit.

De la 350 lei

A început cu o leafă de 350 de lei pe an. A învățat meserie, „a muncit cinstit și cu seriozitate”, iar după șapte ani, în 1851, Stancu R. Becheanu și-a deschis o prăvălie, „în tovărășie” cu un alt coleg.

Fiecare a investit un capital de 10.000 de lei și așa au început comerțul de lipscănie, cu „emblema aleasă de el – «La trandafirul alb»”.

În Negustorii de odinioară, volum publicat în 1931, dr. Nicolae I. Angelescu scria despre Stancu R. Becheanu:

Cu acest mic capital, având protector un al negustor, începe comerțul de lipscănie, care avea să-l ducă mai târziu la avere și înalte demnități și să facă din el unul din fruntașii negoțului românesc.

Stancu Becheanu, portret de pictorul Jean Al. Steriade, din galeria de portrete a Camerei de Comerț și Industrie din București | Sursa: dr. Nicolae I. Angelescu, Negustori de odinioară, 1931

Un spirit înclinat spre „progres și modernizare”

Nicolae Angelescu nota:

Spiritul lui înclinat spre progres și modernizare nu se împacă cu sistemul rutinar al asociatului său și, în 1858, după 7 ani, se desface de acesta și rămâne singur.

De atunci începe o eră de prosperitate, care îi permite, în scurt timp, să-și cumpere case, moșii, păduri etc, și să-și statornicească o familie prin căsătoria cu fiica tot a unui negustor.

Primul lucru pe care îl face este să se ducă să-și cumpere singur marfă de la Lipsca și Paris. La Paris își alege de comisionar pe un renumit agent de cumpărare, pe care l-a avut în tot timpul negoțului său.

Odată starea materială asigurată, începe să facă politică și este unul din cei mai ținuți în seamă de Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti.

„Am demisionat din cauza colegilor”

A avut numeroase funcții publice – consilier comunal și ajutor de primar la București (în carnetul lui cu însemnări a notat: „La 3 noiembrie 1868, am fost ales de cetățeni membru al comunei București și la 15 am fost confirmat ajutor de primar, iar a doua zi la 16 am demisionat din cauza colegilor, nefiind oameni de bună condiție”), membru și apoi vicepreședinte al Camerei de Comerț din București, deputat și senator, în mai multe sesiuni.

Pe lângă toate, a sprijinit diferite societăți de binefacere, „în ajutorarea negustorilor scăpătați”, în susținerea educației și culturii.

A fost unul dintre inițiatorii proiectului de ridicare a statuii lui C.A.Rosetti – acesta a fost și prim staroste al negustorilor bucureșteni.

Toc de carte de rugăciuni în formă de icoană, purtat de Stancu R. Becheanu când pleca la taxid (să cumpere marfă) | Sursa: dr. Nicolae I. Angelescu, Negustori de odinioară, 1931

„Rar se puteau obține de un comerciant”

„În toate aceste demnități, Stancu Becheanu dă probe de pricepere și multe din măsurile bune, luate atunci, sunt datorite lui”, scria Nicolae Angelescu.

La 1 ianuarie 1878, Stancu Becheanu notase: „Prin înalt decret domnesc, am fost decorat cu crucea de cavaler al Stelei României”.

Nicolae Angelescu preciza că „asemenea distincții, mai ales acum 30 de ani, rar se puteau obține de un comerciant”.

„Era și un mare filantrop”

A murit în luna mai a anului 1907, „după ce i-a fost dat să vadă marea tragedie a răscoalelor țărănești”.

Voința națională a publicat un necrolog în care se spunea: „Fost în mai multe legislaturi senator și deputat, fost membru al Camerei și industrie București, Stancu R. Becheanu a reprezentat cu cinste și demnitate interesele comerțului bucureștean; membru statornic și fruntaș al partidului național liberal, defunctul a fost unul din colaboratorii marelui patriot Ion Brătianu, care avea pentru dânsul o deosebită considerațiune. Între alte însușiri, Stancu R. Becheanu era și un mare filantrop și făcea parte din numeroase societăți de binefacere. Era mare ofițer al Coroanei României.”

„Album memorial cuprinzător de notițe”

De la Stancu Becheanu s-a păstrat o condică de însemnări – „album memorial cuprinzător de notițe cu începe de la nașterea lui Stancu R. Becheanu, neguțător” –, parafată de el la 15 noiembrie 1864.

Prima însemnare era despre ziua nașterii lui, 21 mai 1826, și părinții „români, din Slatina”, tatăl – Radu Burilă Cojocaru, mama – Malama, „din familia Băzăvăneștilor”.

La opt ani, a fost dat la școală, iar la 13 ani, scria el, „m-au dat părinții la stăpân”. După trei ani de la moartea tatălui, a plecat la București.

Foc, lăcuste, holeră. Și „resbel”

La 23 martie 1847 nota: „Focul cel mare care a ars jumătate din București”; 28 iulie, același an: „Au venit lăcustele în București”; Mai 1848: „S-a ivit boala holera în București și în țară și au murit mulți oameni”.

În 1849, iunie, scria: „Am adus pe mama împreună cu fratele meu vitreg (n. ceilalți copii, frații lui Stancu, au murit) în București și le-am luat casă cu chirie în curtea bisericii sf. Ecaterina și s-au stabilit în București, părăsind Slatina…”

Un Domn nou. Și un alt Domn nou

Tot în iunie, tot în 1849: „Vine Știrbei, Domn”.

La 1853: „Resbel între Rusia și Turcia la care au luat parte Franța, Englitera și Italia. Tot atunci a făcut Rusia invazie în țară și a fost gonită de aliați”.

În 1857, notase că a cumpărat case din „suburbia Olteni, cu preț de 400 galbeni și m-am mutat cu mama în casele cumpărate”.

La 5 ianuarie 1859: „S-a ales Domn pentru amândouă țările, Alexandru Ion Cuza”.

„M-am căsătorit și am luat de consoartă pe Emilia, fiica lui Ioniță Constantinescu, Calea Mogoșoaia, aducând în casă ca zestre 2500 galbeni, și am plecat cu soția în voiaj la Paris.” (însemnare făcută de Stancu R. Becheanu, la 30 iulie 1860) | Stancu R. Becheanu și soția sa, Emelina, fotografiați la Paris în anul 1861 | Sursa: dr. Nicolae I. Angelescu, Negustori de odinioară, 1931

Consoarta, fetele și primul băiat

După un an, în iulie, ziua 30: „M-am căsătorit și am luat de consoartă pe Emilia, fiica lui Ioniță Constantinescu, Calea Mogoșoaia, aducând în casă ca zestre 2500 galbeni, și am plecat cu soția în voiaj la Paris”.

După trei fete, la 2 aprilie 1870 s-a născut primul băiat și a consemnat în carnet: „Pentru nașterea fiului nostru am dăruit consoartei mele Emilia un medalion de aur cu pietre de briliant și cu lanțul lui tot de aur”.

8 mai 1876: „A căzut zăpadă în grosime de 5 centimetri și la 9 și 10 a dat brumă geroasă, iar în partea Moldovei a înghețat pământul de 2 centimetri din care cauză s-au stricat viile, mai vârtos pomii și semănăturile.”

Un alt război

1877, aprilie 12: „Rusia a declarat război Turciei, în aceeași zi au și intrat armatele rusești în România […] în același timp armatele române au ocupat Oltenița, Giurgiu, Turnu-Măgurele, Bechetul și Calafatul, ca să apere teritoriul de năvala turcilor neregulați. După declarația de resbel a Rusiei s-a produs o mare panică în țară, mai cu seamă în București. Toți bancherii străini și-au trimis familiile în Austria împreună cu efectele de valoare și numerar și ei singuri stau cu cuferele gata de fugă, de frică, crezând că turcii vor trece Dunărea și vor veni în țară. Românii de toate treptele au stat neclintiți, având conștiința de sine și hotărârea ca să reziste orice s-ar întâmpla”.

Ultima însemnare: 10 Mai 1881

12 decembrie 1877: „Domnitorul (n. Carol I) a făcut intrarea sa în Capitala României libere și independente pe la ora 1 și jumătate, fiind primit cu mult entuziasm de populațiune.”

Ultima însemnare a fost din 10 mai 1881 despre ceremonia încoronării regelui Carol și a reginei Elisabeta.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol